Ştiri
Sara pe deal a unit sute de botoșăneni într-un loc în care interpreții și creația se întâlnesc și dau viață artei - GALERIE FOTO

Prima ediție a evenimentului a adus pe scenă artiști a căror muzică i-a binedispus pe melomanii botoșăneni și nu numai.

Au plecat norii, a venit lumina muzicii

 

Vineri, 26 mai 2023, începând cu ora 19:30 a debutat prima ediție a festivalului "Sara pe deal", la Botoșani. Evenimentul are loc în incinta amfiteatrul de la Cornișa Aqua Park & Sports.

 

Câteva sute de specatori au participat în prima zi, iar prezența artiștilor pe scenă a făcut-o parcă sa prindă viață.

 

Într-o zi în care norii și soarele au avut oscilații de la o oră la alta, înainte de începerea concertului vremea s-a stabilizat, oferindu-le posibilitatea botoșănenilor să se bucure pe deplin de eveniment.

 

“Festivalul își propune să abordeze genuri muzicale sofisticate care sunt în același timp prezentate într-o formulă accesibilă și plăcută”,

au transmis reprezentanții evenimentului.

 

Seară plină de emoții

 

În deschiderea evenimentului au urcat pe scena amfiteatrului doi elevi ai școlii de muzică Cheia Sol, care sunt pregătiți de Oana Pușcașu. Luca Lazăr a interpretat “We found love”, iar Măriuca Stan -  Muraru a cântat "Dear Life".

 

Cei doi elevi ai școlii “Cheia Sol” au avut o energie vibrantă. La finalul momentului lor, pe lângă ropotele de aplauze primite de la toți cei prezenți în tribună, au primit și statuete ale festivalului.  

 

Gadjo Dilo și Ilinca Băcilă au urcat în continuare pe scenă și au adus un omagiu muzicii lăutărești pe care au reinterpretat-o într-un stil colorat și ludic, într-un spațiu în care trecutul și prezentul se contopesc și dau noi valențe frumosului.

 

Formația de etno-rock reînvie și restilizează muzica lăutărească tradițională, pe ritmuri de Salsa și Cha-cha-cha.

 

Seara a fost plină de emoții, având și un invitat surpriză, tocmai pe Bogdan Ota, inițiatorul festivalului.

 

Genurile muzicale abordate de artiștii care își lasă amprenta asupra evenimentului sunt diverse: canțonete, tangouri, romanțe napoletane, muzică de film și arii cunoscute.

 

Festivalul continuă și în astăzi, 27 mai 2023, la 19:30, când pe scena amfiteatrului vor urca Bogdan Ota & Etnophonica, Noemi Onucu, Adelina Cociobanu și Emil Ambrosa.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Schimbare în programul festivalului ”Sara pe Deal”: Poate e momentul unei resetări a sistemului de valori
Un spectacol cum rar se poate vedea: Bogdan Ota a adus parfumul de Hollywood pe scena de la Botoșani – VIDEO & GALERIE FOTO

 

BANII pe care îi primește un botoșănean după 35 de ani de muncă
Statisticile arată că mulți dintre angajații care ies la pensie după 35 de ani de muncă, primesc acești bani puțin peste un deceniu.
Angajările „pe pile” vor fi istorie: Examene dure pentru candidații care vor să lucreze la stat
Un nou proiect inițiat de Guvern prevede ca cei care optează pentru un loc de muncă în sistemul bugetar să cunoască și o limbă străină.
Măsurile fiscal – bugetare, aprobate de Guvern: CÂND va crește salariul minim
De asemenea, salariile din două domenii de activitate vor fi majorate.
Botoșăneni trimiși în judecată după ce au tăbărât cu pumnii și picioarele pe un bărbat într-un bar
Cei doi bărbați i-au aplicat lovituri repetate în zona capului și corpului.
Memorialul Ipotești angajează casier - LISTA locurilor de muncă vacante la Botoșani
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a transmis lista locurilor de muncă vacante la data de 25 septembrie 2023.
Bani în plus pentru pensionarii botoșăneni de la 1 octombrie: ANUNȚUL șefului Casei de Pensii
Șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) a anunțat că bătrânii vor primi bani în plus la pensie.
Tatăl lui Eminescu a murit sărac și singur după ce și-a îndepărtat copiii și soția: Ești un părinte nenorocit
Căminarul Gheorghe Eminovici, este unul dintre personajele controversate din viaţa poetului naţional.
Peste 20 de străini din Pakistan și Sri Lanka, legitimați de polițiștii la Botoșani
Acțiunile polițiștilor de imigrări vor continua acțiunile și în perioada următoare.
FC Botoșani la un pas de Liga a doua, Dan Alexa s-a enervat și dă afară patru jucători
Valeriu Iftime i-a dat mână liberă lui Dan Alexa, după ce antrenorul moldovenilor a ajuns la concluzia că unii jucători din lot nu pot face față la FC Botoșani.
A plouat cu amenzi la sfârșitul săptămânii: Mulți botoșăneni au rămas fără certificatul de înmatriculare
Polițiștii botoșăneni au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Bărbat de 37 de ani oprit ce Poliție: NEREGULĂ gravă descoperită la control
Polițiștii botoșăneni continuă cercetările în cazul bărbatului.
Adunare mare la Stațiunea Popăuți, fermierii așteptați vineri cu tot felul de vești
Anunț din partea președintelui Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) „Moldoovis”, Ionică Nechifor, către fermieri.
Botoșănean inconștient oprit în trafic, a ajuns direct la spital
Polițiștii botoșăneni au descoperit mai multe nereguli în timpul unui control de rutină.
Un tânăr fermier a descoperit „rețeta succesului”: Are două măcelării și lucrează cu un producător din Botoșani: Căutăm ca totul să fie cât mai autentic
Tânărul își dorește ca afacerea sa să evolueze și vrea să investească într-o sală de tranșare.
Singura echipă care reprezintă Botoșaniul în Liga 3 NU s-a prezentat la meci
Această absență de la meci poate aduce clubului o serie de consecințe neplăcute.
O biserică de peste 120 de ani a fost resfințită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul – GALERIE FOTO
Câteva sute de botoșăneni au luat parte la slujba oficiată în lăcașul de cult de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Plin de curaj după beție, un tânăr s-a plimbat cu o autoutilitară aproape de casă
Cercetările sunt continuate în cazul tânărului de 28 de ani.
Vitezoman tras pe dreapta la timp de Poliție: CUM a plecat de la control
Polițiștii botoșăneni continuă cercetările.
Acțiune amplă a polițiștilor pe râul Prut timp de două zile: CE au descoperit - FOTO
Polițiștii botoșăneni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul piscicol.
Operatori economici care comercializează carburanți fără avize și autorizații: NEREGULI găsite la control – GALERIE FOTO
Operațiunile de control de la nivelul județului Botoșani se desfășoară în intervalul 1 septembrie – 31 octombrie 2023, sub coordonarea Instituției Prefectului - Județul Botoșani.
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
„Pur și simplu poate am stat de vorbă cu mine însumi și am considerat că într-un final apoteotic politica nu e pentru mine. Oricum prioritățile mele dintotdeauna au fost: numărul 1 familia, numărul 2 businessul meu și abia pe ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9677 lei
USD
Dolarul SUA
4.6717 lei
CHF
Francul elveţian
5.1335 lei
GBP
Lira sterlină
5.7103 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1436 lei
XAU
Gramul de aur
288.7148 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2569 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2740 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9996 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4665 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2036 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6662 lei
Vremea
astăzi
Botosani
15.6 o C
Dorohoi
17.4 o C
Bucecea
16.6 o C
Darabani
17.9 o C
Saveni
16.6 o C
Ştefăneşti
23.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.