S-au dat amenzi în valoare de 5.600 de lei.
În zilele de 30 aprilie -1 mai 2022, polițiștii botoșăneni au organizat acțiuni punctuale, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru asigurarea unui climat de ordine si siguranță publică.
Astfel, polițiștii au acționat cu preponderență în localitățile Ștefănești, Mihăileni, Dorohoi, Pomârla și Todireni, prilej cu care au fost legitimate peste 88 de persoane și verificate peste 70 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, în valoarea de peste 5.600 de lei.
Dintre sancțiunile aplicate, 23 au fost pentru nerespectarea Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024