Educația este cheia pentru o slujbă bine plătită, întemeierea unei familii, dezvoltarea națiunii.
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici, alături de secretarul executiv Alexandra Huțu, primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, de subprefecții Paula Cojocariu-Berențan și Tiberiu Manolache, viceprimarul municipiului Botoșani, Bogdan Buhăianu, administratorul public al municipiului Botoșani, Mircea Magdalena, precum și de echipa inspectorilor școlari, au oferit flori și diplome cadrelor didactice la sediul Organizației Județene, cu ocazia Zilei Educației.
„Organizația noastră a ales să fie de Ziua Educației alături de cadrele didactice care sunt membri în cadrul PSD Botoșani pentru a le arăta prețuirea față de munca pe care o realizează fiecare în școlile în care își desfășoară activitatea. Dascălii noștri merită să fie tratați cu respect și demnitate pentru că ei sunt cei care formează și șlefuiesc caracterele și personalitățile viitoarelor generații. Felicit totodată profesorii, elevii și părinții din Botoșani pentru că au reușit să facă cunoscut județul nostru prin premiile pe care le-au obținut la olimpiadele și concursurile școlare din țară și din străinătate”, a declarat președintele PSD Botoșani Doina Federovici
PSD înțelege bine că educația este singura care oferă fiecărui tânăr posibilitatea de a-și dezvolta abilitățile date de Dumnezeu. Educația este cheia pentru o slujbă bine plătită, întemeierea unei familii, dezvoltarea națiunii. PSD susține ferm accesul egal la educație!
„Dragi profesori, dragi colegi, aveți toată considerația și respectul Organizației PSD Botoșani pentru ceea ce ați realizat și realizați an de an cu fiecare generație de tineri. Seriozitatea cu care vă desfășurați activitatea didactică contribuie semnificativ la creșterea prestigiului școlii botoșănene, iar noi vă garantăm sprijinul nostru pentru a putea face performanță și pe viitor. Vă dorim să aveți putere de muncă și cât mai multe reușite alături de elevii dumneavoastră. La mulți ani!”, a subliniat secretarul executiv al PSD Botoșani, deputatul Alexandra Huțu.
(Comunicat PSD Botoșani)
Un bărbat din Botoșani deține singurul exemplar din țară al unei mașini de epocă, fabricată în SUA
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Salvatorii botoșăneni, misiuni de suflet alături de elevi într-o săptămână specială
Oana Sava
Apr 23, 2024
INFORMARE Primăria Mihai Eminescu despre Luna Curățeniei
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024