Președintele Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), Laurenţiu Neculaescu, a venit astăzi la Botoșani unde a vorbit despre principalele programe care vor fi finanțate în anul 2022.
Printre altele, președintele AFM a adus în discuție și Programul Casa Verde Fotovoltaice.
Laurenţiu Neculaescu a declarat că programul a fost deblocat și sunt deja mii de dosare acceptate.
„Știu că există un interes foarte mare. Eu am găsit acest program blocat. Am reușit în luna iunie să deblocăm programul. Mulți dintre dvs știți că au fost tot felul de sincope: s-a deschis, s-a închis din decembrie până prin martie. Acum noi am început evaluarea. Suntem undeva la peste 6.000 de dosare acceptate. Mergem într-un ritm de aproximativ 800 – 1.000 de dosare pe săptămână pe care le evaluăm și le aprobăm. Sperăm ca în câteva luni să le terminăm pe toate. Noi avem depuse peste 44.000 de cereri numai pe acest program”,
Laurenţiu Neculaescu, președinte AFM.
De asemenea, oficialul a declarat că s-a pregătit deja și o nouă sesiune a programului și a promis totodată că „lucrurile se vor schimba și programul va merge mult mai simplu”.
(Sursa Foto – Mediafax)
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un apartament din municipiu, proprietara a făcut atac de panică
Oana Sava
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Accidentare horror pentru fostul jucător al Botoșaniului: Ratează EURO - A avut un ghinion teribil
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Nichifor Botoșăneanul ajunge în parohiile din Botoșani – PROGRAMUL evenimentelor religioase
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Lunea Albă: Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024