Ştiri
POVESTEA tulburătoare a unei botoşănence, fără un rinichi, care lucrează voluntar la SMURD - FOTO

O femeie din Botoşani, care şi-a donat un rinichi fiicei ei, este unul dintre cei mai activi voluntari pe echipajele SMURD din Botoşani.

Peste 100 de misiuni

 

Nicoleta Hangan (45 de ani) este unul dintre zecile de voluntari care activează în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dorohoi, pe ambulanţele SMURD. Deşi s-a înscris abia anul trecut, este unul dintre cei mai activi voluntari, reuşind să adune peste 100 de misiuni şi să devină paramedic voluntar.    

 

Puţini ştiu că paramedicul voluntar Nicoleta Hangan are doar un singur rinichi şi o poveste dramatică. Din 2012 botoşăneanca şi-a dedicat întreaga viaţă semenilor, începând cu familia şi mai apoi cu cei aflaţi în suferinţă.

 

Nicoleta Hangan este de meserie manichiuristă.

„Prima meserie a fost cea de manuchiurist-pedichiurist. După aceea s-au desfinţat centrele de la cooperaţie la care lucram şi apoi m-am angajat la o firmă unde ţineam evidenţa primară. Eram contabilă“, spune pentru Adevărul, Nicoleta Hangan.

 

Veste cruntă

 

În anul 2003, botoşăneanca a născut o fetiţă. Atunci i s-a schimbat viaţa în totalitate. Copilul suferea de o boală cumplită.  

 „Am un copil cu sindromul Ellis van Creveld. Este un sindrom de nedezvoltare a oaselor lungi, intrauterin nu s-a dezvoltat cum trebuie. Au urmat implicaţii interne, la un moment dat i-au cedat rinichii“, spune Nicoleta.

Botoşăneanca povesteşte că au urmat momente cumplite, când a fost la un pas de a ceda.

„Era cumplit să-ţi spună despre copil că nu trăieşte, că n-ar şanse să meargă, că n-ai ce face cu el“, adaugă femeia.    

La câţiva ani după naşterea fiicei, Nicoleta Hangan a mai dat naştere unui copil, un băiat. De această dată, sănătos. În 2012, lucrurile s-au complicat şi mai mult pentru familia Hangan. La 9 ani, fetiţei i-au cedat ambii rinichi. Fără să ezite, mama şi-a donat un rinichi.

 „Sunt o mamă fericită, am reuşit să fac ceva pentru ea. Totul a fost din instinct, n-am avut timp să gândesc, în acele momente nu ai timp să gândeşti. Aş face-o încă odată, chiar cu orice risc“, spune Nicoleta Hangan.

Au urmat ani de stat prin spitale, de recuperare şi sacrificii. Copila a a avut nevoie de tot sprijinul ca să înceapă o nouă viaţă. Timp de doi ani, Nicoleta Hangan nu a putut să se angajeze, avea nevoie de rapaus, rămânând doar cu un singur rinichi, şi totodată îşi dedica tot timpul copiilor, terapiilor şi tratamentelor.  

 

 „Am învăţat empatia“  

 

După ani de sacrificii şi mers prin spitale Nicoleta Hangan spune că a ajuns să înveţe ce înseamnă empatia şi să-şi dorească să ofere sprijin celor care au nevoie.

"Am văzut suferinţa oamenilor într-o multitudine de forme. Contează foarte mult chiar şi numai un cuvânt încurajator sau o mână pe umăr, să simtă că eşti acolo. Ceea ce a contat şi pentru mine din partea altor persoane stând cu fetiţa atâta timp în spital. Am învăţat empatia”“ spune Nicoleta Hangan.

 

O dorinţă devenită realitate

 

Anul trecut în noaptea de Revelion şi-a pus o singură dorinţă, să devină voluntar. A aflat de un proiect numit „Voluntar din pasiune“, iniţiat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din judeţul Botoşani.  

 

S-a înscris, în oraşul natal la Dorohoi, în cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi. Aici a fost repartizată pe un echipaj SMURD, ca al treilea membru. Evident, au urmat luni de formare şi cursuri. În acelaşi timp participa la intervenţii. Deşi are numai un singur rinichi, Nicoleta şi-a pus tot sufletul în munca de voluntariat. A participat, fără bani, la misiuni cu toate gradele de dificultate şi a ajuns paramedic voluntar SMURD la Dorohoi.  

 „Am vrut să mă implic, să alin suferinţa. Era un vis pentru mine. Foarte puţine persoane se implică benevol şi era nevoie de oameni. Am fost încurajată foarte mult de coordonatorii pe care i-am avut la ISU şi aici în detaşament. Sunt câteva ore pe zi, maxim de două ori pe săptămână. Cea mai mare fericire este atunci când văd oamenii în siguranţă şi când primesc mulţumiri din partea pacienţilor. Este o senzaţie unică. Nu există misiuni uşoare sau grele, toate sunt dificile.  Este aceea adrenalină până la locul intervenţiei, întrebându-mă cum o să mă descurc“, spune Nicoleta Hangan.

Botoşăneanca adaugă că nu este împiedicată de lipsa rinichiului şi nici nu se menajează:

„Îmi cunosc limitele. Nimic nu este imposibil, totul se poate. Important este să faci bine. Pentru mine este ca şi cum aş face ceva pentru familia mea. Contează să vrem binele celui de alături“.  

În momentul de faţă, fiica Elenei Hangan, cea care a beneficiat de rinichiul mamei, se simte bine. Este în clasa a IX-a şi are rezultate foarte bune la învăţătură. A învăţat să lupte de la mama ei, a făcut inclusiv cursuri de dans şi este olimpică la limba şi literatura engleză.

„Este un copil care-şi continuă viaţa. Mă bucur să o văd că luptă alături de mine. Suntem foarte apropiate“, precizează Elena Hangan.

Botoşăneanca este însoţitoarea legală a fiicei, iar tânăra se află încă sub mediaţie.

„Copilul este bine, este sub supraveghere medicală, facem controale periodice, medicaţia este în permanenţă. Eu sunt însoţitorul ei“, concluzionează Elena Hangan.  
 

loading...

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
TITULARIZARE 2020: Note de unu și doi la Botoșani, doar patru profesori au luat ZECE - REZULTATELE
Ministerul Educației Naționale a publicat marți rezultatele de la examenul de Titularizare.
SEARA ACEASTA: SE OPREȘTE apa în Botoșani, pompierii vor duce cu cisternele apă la spitale
Membrii Grupului de Suport Tehnic la epidemii din cadrul Comitetului Județean Județean pentru Situații de Urgență s-au întâlnit astăzi având în vedere că de marți seară se oprește apa.
RAZII anti COVID la Botoșani: Magazine verificate, mașini oprite, șoferii lăsați fără permis
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuate acţiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, impuse pentru prevenirea răspândirii Sars-Cov-2.
SITUAȚIA pe județe: Peste 1.200 de cazuri raportate astăzi la nivel național - CÂTE teste s-au făcut în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 4 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 55.241 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 28.006 pacienți au fost declarați vindecați și 5.136 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. 
ASTĂZI: Vot fulger în Consiliul Local pentru investiții în patru școli
Consilierii locali s-au întrunit marți în ședință extraordinară.
Tânăr din Botoșani MORT după un cumplit accident: Un om minunat care merita să-şi trăiască viața
Băiatul s-a stins din viață pe patul de spital.
Botoșăneancă plecată în Italia căutată de familie după 16 ani
Politiștii din cadrul IPJ Botoșani au fost sesizați, la data de 4 august 2020, cu privire la dispariția numitei Cozobeac Gabriela, în vârstă de 43 de ani.
INCREDIBIL: Botoșăneanul pedofil care a îngrozit Europa vrea în libertate
Este considerat a fi unul dintre cei mai periculoși infractori din România și nu numai.
CÂND purtăm mască în mașina personală, Arafat ne lămurește: Să fie clar…
Șeful DSU, Raed Arafat, arată că purtarea măștii este obligatorie, inclusiv în mașina personală.
Loading...
”Teatru la curte” vine duminică la Ipotești, intrarea este GRATUITĂ
Proiectul creează oportunitatea întâlnirii directe dintre public și actori, oferă posibilitatea dezvoltării unei relații personale cu lumea artelor spectacolului.
La plimbare prin oraș deși era arestat la domiciliu, CE decizie au luat polițiștii
Botoșănenii aflați în arest la domiciliu sau sub control judiciar au fost ”vizitați”, zilele trecute, de polițiști.
Șofer beat criță, le-a spus ”pas” polițiștilor la recoltarea probelor pentru alcoolemie
Tânărul a refuzat deplasarea la spital, pentru recoltarea de probe biologice de sânge.
Peste 300 de cazuri active, situația la Botoșani este stabilă
Puține cazuri noi de COVID-19 au fost raportate și astăzi, 4 august 2020.
După 30 de ani: Se reiau lucrările la barajul pe Siret, între județele Botoșani și Suceava
Pe raza a două localități sucevene și a două localități botoșănene vor fi realizate lucrări de continuare a amenajării începute înainte de 1989 pe o suprafață de peste 600 de hectare.
Loading...
La 39 de ani, și-a ucis cu sălbăticie propriul tată
Polițiștii și cadrele medicale s-au îngrozit când au văzut cum arăta bătrânul căruia fiul său îi aplicase zeci de pumni în cap.
Doina Federovici: PNL îi condamnă pe copiii din Botoșani și din toată țara la analfabetism și sărăcie
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici și-a arătat indignarea față de bătaia de joc a Guvernului liberal în ceea ce privește lipsa de preocupare pentru modul în care copii, părinții și profesorii trebuie să se pregătească pentru noul an școlar.
Se pregătește SPORUL pentru starea de alertă, CINE sunt bugetarii care vor primi banii
Sporurile ajung până la 40 la sută din salariul de bază.
Larisa, prima pugilistă din istoria Botoșaniului, ar fi împlinit 35 de ani – GALERIE FOTO & VIDEO
Pe 1 august își aniversa ziua de naștere, iar peste numai 3 zile viața Larisei se curma definitiv, într-un cumplit accident de circulație. Sportiva avea doar 24 de ani.
Artiști de renume, împreună pentru CĂSUȚA lui Florinel: Am reușit să strângem la un loc cei mai frumoși interpreți
La Botoșani se anunță organizarea unuia dintre cele mai frumoase spectacole de muzică populară.
CUM vor obține concedii medicale cei aflați în carantină și izolare
Reglementările sunt cuprinse într-un ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui CNAS.
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
Am reușit să strângem la un loc cei mai frumoși interpreți care ne vor delecta cu cele mai frumoase melodii. Sperăm că acest eveniment va fi unul de succes pentru a putea finaliza căsuța lui Florinel Bastic, băiatul de doar 9 ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8341 lei
USD
Dolarul SUA
4.0976 lei
CHF
Francul elveţian
4.4795 lei
GBP
Lira sterlină
5.3537 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8671 lei
XAU
Gramul de aur
260.3097 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2473 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4026 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9278 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0629 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1847 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6493 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.