Ştiri
Portariuc în faţa a zeci de copii şi a unui primar moldovean la primul proiect ca edil
Sala de şedinţe a Consiliului Local a fost ocupată joi după-amiază de 30 de tineri din România, Moldova şi Ucraina. Aceştia au participat la o dezbatere despre cetăţenia europeană în cadrul proiectului „START – Sprijinul Tinerilor pentru Acţiuni Responsabile în Ţările Partenere.


"E primul proiect pe care îl prind în calitate de primar"
Accesat de Asociaţia B-Right Media în parteneriat cu Centrul Bucovinean de Artă pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Cernăuţi şi Asociaţia Obştească Ateneu din Edineţ, START are ca scop principal crearea oportunităţilor de cunoaştere, împărtăşire de bune practici şi transfer de know how pentru 30 de liceeni şi şase lucrători de tineret din cele trei ţări. Aceştia se află de o săptămână în Botoşani, timp în care desfăşoară o mulţime de activităţi, de la punerea bazelor unei „Bănci de bune practici” cu proiecte de succes ale celor trei promotori, la susţinerea unor reprezentanţii la „Summer Fest”. În deschiderea lucrărilor a luat cuvântul primarul de Botoşani. „Mă bucur să văd un proiect de asemenea amploare. E primul proiect pe care îl prind în calitate de primar pentru că sunt de aproape două luni în Primăria Botoşani, abia am preluat mandatul, iar una dintre priorităţile mandatului meu va fi întărirea relaţiilor transfrontaliere pe această regiune şi, dacă vreţi, mai mult decât atât, întărirea relaţiilor legate de schimburile de tineret”, a afirmat Ovidiu Portariuc.Acesta a povestit celor prezenţi că în urmă cu mai bine de un deceniu a participat personal la implementarea unui astfel de proiect, fiind plecat în Bilbao – Spania într-o perioadă în care, asemeni Republicii Moldova, România nu era membră UE.  „Am înţeles ce înseamnă să fii european dincolo de toate textele pe care ni le propunem”, a spus edilul şef.
"Să secum puţin Prutul"
La acţiune a luat parte şi omologul de la Edineţ, care şi-a exprimat dorinţa şi disponibilitatea de a stabili relaţii mai strânse cu administraţia botoşăneană. „Drumul României e vizibil spre Europa, noi cei din Basarabia doar tindem spre acest drum, Prutul rămânând foarte adânc. Rămâne ca prin voi cei tineri care sunteţi astăzi aici şi prin cei care i-aţi lăsat în spate, acolo acasă, să secăm puţin Prutul”, a menţionat Constantin Cojocaru, (foto dreapta) primar de Edineţ.
"Acea valoare lăsată de străbuni pentru prosperarea neamului"
După cei doi a avut o alocuţiune şi Iurie Levcic, preşedintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti – Cernăuţi (Ucraina). Acesta a făcut un scurt istoric al organizaţiei pe care o conduce, arătând că şi-a propus să valorifice folclorul românesc din regiunea Cernăuţi, care în momentul înfiinţării asociaţiei era pe cale de dispariţie. „Aceste vetre folclorice sunt acea valoare lăsată de străbuni pentru prosperarea neamului în continuare”, a spus Iurie Levcic (foto stânga).
Tinerii reuniţi în cadrul START mai contribuie la Festivalul Verii cu un teatru forum, vineri de la 16:00 la Teatrul Mihai Eminescu şi de la 20:00 cu un flashmob „Unitate în diversitate” ce va avea loc pe scena mică de la „Summer fest”. 
 
CITEŞTE ŞI:
 Tineri dintre trei ţări reuniţi la Botoşani – FOTOGALERIE

Dacă îl cunoașteți sunați la 112: Botoșăneanul nu a mai dat un semn de… opt ani
Cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.
Lucian Trufin: USR și PNL vor să dea la liber achiziția de teren agricol
Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, senatorul botoșănean Lucian Trufin, trage un semnal de alarmă în legătură cu o inițiativă legislativă de modificare a Legii 17/2014, semnată de parlamentarii USR și PNL care, teoretic, relaxează nejustificat vânzarea terenurilor agricole.
Șfaiter după ce Sepsi a bătut și CFR: Am spulberat toate speculațiile
Sepsi a reuşit surpriza şi a învins cu 1-0 CFR Cluj pe terenul campioanei României.
Neglijențele care produc dezastre: Case la un pas de a se transforma în scrum
Locuințele au fost salvate datorită intervenției prompte a pompierilor botoșăneni.
Îl cinstim astăzi pe Dionisie Ignat, călugărul din Vorniceni care a devenit sfetnicul Prințului Charles
Născut în Vorniceni, județul Botoșani, a plecat la Domnul într-o zi de 11 mai. A trăit în Muntele Athos 78 de ani dintre cei 95 pe care i‑a petrecut în astă lume.
Invitație la teatru: Cumperi un bilet acum, primești unul gratuit pentru spectacolul viitor - FOTO
Botoșănenii sunt așteptați în sala Teatrului „Mihai Eminescu”, la finalul săptămânii fiind programate două spectacole.
Apariție rară în Moldova, biolog: Singura locație cunoscută pe Prut este cea din Botoșani - FOTOGALERIE
Potrivit specialiștilor, specia nu trebuie confundată cu una des întâlnită, și anume șarpele de casă.
Fără mașină, dar cu amenzi: CE faci când noul proprietar te pune la cheltuială?
După cumpărarea unui autoturism, conform Codului rutier, noul proprietar este obligat să înmatriculeze vehiculul pe numele său în termen de 30 de zile pe baza actelor primite de la vânzător.
Marius, băiatul de la țară care fură meserie: Am deja trei oferte de la patroni care vor să mă angajaze
Provine dintr-o familie de tractorişti şi reprezintă a treia generaţie care va duce mai departe tradiţia şi pasiunea pentru mecanizare.
Loading...
A fost actualizată LISTA țărilor cu risc epidemiologic ridicat
Sunt cu 15 țări mai multe față de lista precedentă. Printre acestea se află Tunisia, Spania sau Emiratele Arabe Unite dar și Monaco.
Arianna, adolescenta din Curtești dată dispărută, a fost văzută în tren: APELUL polițiștilor din Prahova
Arianna este din Botoșani. Narcisa din Giurgiu. Cele două adolescente se plimbă între Bucureşti şi Braşov, fiind căutate de poliţia din trei judeţe.
Guvernul permite organizarea de evenimente sportive și culturale, dar NU poate participa toată lumea / Liber la pelerinaje
​Guvernul a prelungit starea de alertă, permițând organizarea de evenimente-test.
Doi titulari, gata să se transfere de la FC Botoșani: Iftime - Nu țin pe nimeni care vrea să plece
Cei doi au oferte din străinătate. 
Mai puțin de 10 noi cazuri la Botoșani în ultimele ore – SITUAȚIA pe localități
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi.
Loading...
Jandarmii au dat amenzi în week-end de peste 54.000 de lei – UNDE au acționat
Misiunile executate de jandarmi în acest week-end s-au finalizat cu aplicarea a nu mai puțin de 107 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 54.000 de lei.
Iată care sunt beneficiile de care ai parte când folosești platforma Stailer
(P) Femeile au fost dintotdeauna îndrăgostite de saloanele de înfrumusețare, pentru că acolo este locul unde au parte de relaxare, socializare și rezultate uimitoare în materie de frumusețe. Dar nici bărbații nu se lasă mai prejos, căci și ei frecventează saloanele de beauty pentru anumite servicii.
Sute de firme vor să livreze masă caldă nevoiașilor: Prefectul face apel către primari
200 de noi firme s-au înscris în programul ce oferă masă caldă persoanelor vârstnice defavorizate și celor fără adăpost. Numărul firmelor interesate să vândă mâncare gătită nevoiașilor a ajuns astfel la aproape 400 la nivelul județului Botoșani, față de 193, cât era în luna octombrie 2020, când a demarat programul.
Pești prinși în plasa braconierilor de pe Prut, ”eliberați” de polițiștii de frontieră botoșăneni
Plasele monofilament au fost îndepărtate din râul Prut de polițiștii de frontieră.
La Botoșani s-au încins grătarele în cimitir, amenzi de 36.000 de lei date de jandarmi - FOTOGALERIE
Sfârșitul de săptămână cu vreme frumoasă a fost un bun prilej pentru botoșăneni de a încinge grătarele în locurile special amenajate în acest sens.
Trei copii din Botoșani au ajuns la spital cu perforații la nivelul intestinului, medicii trag un nou semnal de alarmă – GALERIE FOTO
Baterii de ceas, nasturi, monede, zaruri, bijuterii, accesorii pentru păr, arcuri de pix, mărgele, șuruburi, magneți… și exemplele pot continua. Aceste obiecte mici pot fi înghițite de copilași sau băgate în nas!
Felicitări şi succes organizatorilor!
25 august 2012, 14:44
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Ce vaccin anti Covid preferați?
Pfizer/BioNTech
Moderna
AstraZeneca
Johnson & Johnson
Sputnik V
Altul
Declaraţia zilei
”Eu le-aş tăia câte un deget, numai că ar rămâne toţi ciungi. Bineînţeles că trebuiesc sancţionaţi, dar nu se poate vorbi cu ei. Sunt o castă specială, sunt inamovibili, nu ai ce să le faci. Legea e în mâna lor,...
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9259 lei
USD
Dolarul SUA
4.0492 lei
CHF
Francul elveţian
4.4955 lei
GBP
Lira sterlină
5.7056 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7243 lei
XAU
Gramul de aur
239.1391 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2293 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3753 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1884 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3424 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1921 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6624 lei
Vremea
astăzi
Botosani
19.7 o C
Dorohoi
19.9 o C
Bucecea
19.6 o C
Darabani
20.4 o C
Saveni
19.7 o C
Ştefăneşti
17.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.