Ştiri
Ponta merge la singurul milionar botoşănean din Top 300 Capital – PROGRAMUL vizitei
Social-democraţii botoşăneni au finalizat programul pe care preşedintelePSD şi totodată premierul României îl va avea vineri în judeţ. Noutateaprincipală o reprezintă vizita la Centrul de Excelență „Electroalfa”inaugurat anul trecut din fonduri europene.
Grupul „Electroalfa” este controlat de omul de afaceri Gheorghe Ciubotaru, cel mai bogat botoşănean, singurul inclus în Top 300 Capital şi care, pe de altă parte, potrivit Top Forbes este cel mai avut botoşănean, cu o avere estimată la 22 milioane de euro.

Primul-ministru Victor Ponta, în vizită în județul Botoșani

•    12:00 – Întâlnire cu primarul municipiului Botoșani și aleșii locali,
la sediul Primăriei Municipiului Botoșani.

•    13:15 – Vizită la Centrul de Excelență „Electroalfa”, municipiul
Botoșani.

•    13:45 – Evaluarea stadiului lucrărilor pentru modernizarea Drumului
Național 29 – Botoșani-Suceava, în localitatea Baisa, Cabana Stejarul.

•    14:30 – Deplasare spre comuna Dumbrăveni, județul Suceava.
CITEŞTE ŞI:
 Plouă cu miniștri vineri la Botoșani: AFLĂ cine-l mai însoțește pe premier

Patru zile de spectacol la Teatrul ”Vasilache” din Botoșani - FOTO
Potrivit normelor în vigoare, 84 de spectatori – la fiecare reprezentație - vor putea urmări producțiile teatrului.
În miez de noapte: A furat calul din curtea unui bătrân, dar a dat nas în nas cu poliţiştii de frontieră
Tânărul de 26 de ani a încercat să îi păcălească pe polițiști.
Bărbatul care și-a amenințat fetița de trei ani cu un cuțit se întorsese acasă după 24 de ore petrecute la jocuri de noroc
Bărbatul de 36 de ani și-a luat la bătaie soacra și-a ameninţat soția cu arma albă, iar apoi s-a blocat în casă cu fetiţa de trei ani.
Dacă îl cunoașteți sunați la 112: Botoșăneanul nu a mai dat un semn de… opt ani
Cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.
Lucian Trufin: USR și PNL vor să dea la liber achiziția de teren agricol
Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, senatorul botoșănean Lucian Trufin, trage un semnal de alarmă în legătură cu o inițiativă legislativă de modificare a Legii 17/2014, semnată de parlamentarii USR și PNL care, teoretic, relaxează nejustificat vânzarea terenurilor agricole.
Șfaiter după ce Sepsi a bătut și CFR: Am spulberat toate speculațiile
Sepsi a reuşit surpriza şi a învins cu 1-0 CFR Cluj pe terenul campioanei României.
Neglijențele care produc dezastre: Case la un pas de a se transforma în scrum
Locuințele au fost salvate datorită intervenției prompte a pompierilor botoșăneni.
Îl cinstim astăzi pe Dionisie Ignat, călugărul din Vorniceni care a devenit sfetnicul Prințului Charles
Născut în Vorniceni, județul Botoșani, a plecat la Domnul într-o zi de 11 mai. A trăit în Muntele Athos 78 de ani dintre cei 95 pe care i‑a petrecut în astă lume.
Invitație la teatru: Cumperi un bilet acum, primești unul gratuit pentru spectacolul viitor - FOTO
Botoșănenii sunt așteptați în sala Teatrului „Mihai Eminescu”, la finalul săptămânii fiind programate două spectacole.
Loading...
Apariție rară în Moldova, biolog: Singura locație cunoscută pe Prut este cea din Botoșani - FOTOGALERIE
Potrivit specialiștilor, specia nu trebuie confundată cu una des întâlnită, și anume șarpele de casă.
Fără mașină, dar cu amenzi: CE faci când noul proprietar te pune la cheltuială?
După cumpărarea unui autoturism, conform Codului rutier, noul proprietar este obligat să înmatriculeze vehiculul pe numele său în termen de 30 de zile pe baza actelor primite de la vânzător.
Marius, băiatul de la țară care fură meserie: Am deja trei oferte de la patroni care vor să mă angajaze
Provine dintr-o familie de tractorişti şi reprezintă a treia generaţie care va duce mai departe tradiţia şi pasiunea pentru mecanizare.
A fost actualizată LISTA țărilor cu risc epidemiologic ridicat
Sunt cu 15 țări mai multe față de lista precedentă. Printre acestea se află Tunisia, Spania sau Emiratele Arabe Unite dar și Monaco.
Arianna, adolescenta din Curtești dată dispărută, a fost văzută în tren: APELUL polițiștilor din Prahova
Arianna este din Botoșani. Narcisa din Giurgiu. Cele două adolescente se plimbă între Bucureşti şi Braşov, fiind căutate de poliţia din trei judeţe.
Loading...
Guvernul permite organizarea de evenimente sportive și culturale, dar NU poate participa toată lumea / Liber la pelerinaje
​Guvernul a prelungit starea de alertă, permițând organizarea de evenimente-test.
Doi titulari, gata să se transfere de la FC Botoșani: Iftime - Nu țin pe nimeni care vrea să plece
Cei doi au oferte din străinătate. 
Mai puțin de 10 noi cazuri la Botoșani în ultimele ore – SITUAȚIA pe localități
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi.
Jandarmii au dat amenzi în week-end de peste 54.000 de lei – UNDE au acționat
Misiunile executate de jandarmi în acest week-end s-au finalizat cu aplicarea a nu mai puțin de 107 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 54.000 de lei.
Iată care sunt beneficiile de care ai parte când folosești platforma Stailer
(P) Femeile au fost dintotdeauna îndrăgostite de saloanele de înfrumusețare, pentru că acolo este locul unde au parte de relaxare, socializare și rezultate uimitoare în materie de frumusețe. Dar nici bărbații nu se lasă mai prejos, căci și ei frecventează saloanele de beauty pentru anumite servicii.
Sute de firme vor să livreze masă caldă nevoiașilor: Prefectul face apel către primari
200 de noi firme s-au înscris în programul ce oferă masă caldă persoanelor vârstnice defavorizate și celor fără adăpost. Numărul firmelor interesate să vândă mâncare gătită nevoiașilor a ajuns astfel la aproape 400 la nivelul județului Botoșani, față de 193, cât era în luna octombrie 2020, când a demarat programul.
ban la ban trage,oare sunt si hoti?????????????
16 mai 2014, 07:45
Pontacu la cerśealā de voturi, dupā aceea râde de Botosāneni,doar se stie cā tot rāul pleacā de la Bucuresti.
16 mai 2014, 05:03
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Ce vaccin anti Covid preferați?
Pfizer/BioNTech
Moderna
AstraZeneca
Johnson & Johnson
Sputnik V
Altul
Declaraţia zilei
”Eu le-aş tăia câte un deget, numai că ar rămâne toţi ciungi. Bineînţeles că trebuiesc sancţionaţi, dar nu se poate vorbi cu ei. Sunt o castă specială, sunt inamovibili, nu ai ce să le faci. Legea e în mâna lor,...
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9259 lei
USD
Dolarul SUA
4.0492 lei
CHF
Francul elveţian
4.4955 lei
GBP
Lira sterlină
5.7056 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7243 lei
XAU
Gramul de aur
239.1391 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2293 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3753 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1884 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3424 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1921 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6624 lei
Vremea
astăzi
Botosani
20.6 o C
Dorohoi
20.8 o C
Bucecea
20.5 o C
Darabani
21.1 o C
Saveni
20.6 o C
Ştefăneşti
18.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.