Polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventive cu peste 100 de elevi ai Liceului ”Regina Maria” Dorohoi, vineri, 30 septembrie 2022.
Acțiunea a avut loc în scopul promovării unui comportament social sănătos, prin informarea acestora cu privire la riscurile consumului de substanțe interzise.
Elevilor le-au fost prezentate (inclusiv prin vizionarea de materiale video cu caracter preventiv) implicațiile legale ale consumului de droguri și alcool dar mai ales consecințele devastatoare pe care le poate avea asupra sănătății și integrității persoanei.
Tinerii au pus în discuție situații ipotetice care pot conduce la consum, modalități de disimulare a drogurilor, ce se poate face atunci când se cunoaște faptul că o persoană este consumatoare de substanțe interzise, care sunt modalitățile de sprijin pentru consumatorul dependent, cadrul legal de admisibilitate și comercializare a substanțelor în alte țări europene, etc..
Pentru o deplină înțelegere a modului în care consumul de droguri afectează percepția asupra realității, elevii au putut resimți vizual efectele acestor substanțe folosind ochelarii speciali de simulare.
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară vor continua activitățile de acest fel pe întreg parcursul anului școlar 2022 – 2023.
CLIPUL ZILEI despre meciul cu Farul Constanța, primul pentru Liviu Ciobotariu pe bancă
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
COD GALBEN de furtuni la Botoșani: Localitățile vizate
Andreea Coțovanu
Jul 26, 2024
Se apropie o nouă minivacanță: CÂTE zile libere vor avea bugetarii
Redacția Botoșăneanul
Jul 26, 2024
Dezvăluirea făcută de Petru Parfenov la instalarea lui Liviu Ciobotariu – VIDEO
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
Bani de la CJ pentru TREI instituții din Botoșani – SUMELE
Oana Sava
Jul 26, 2024