Ştiri
Paștile în comunism: Botoșăneanul care scria pe toate tablele din școală ”Hristos a Înviat”

Perioada comunismului este sinonimă, de cele mai multe ori, cu ateismul. Cel puțin în structurile statului, de la nomenclaturiști la organizații de tineret.

Dacă interdicțiile din comunism au deteriorat profund mediul urban, nu la fel se poate spune despre lumea satului, acolo unde s-a mai păstrat filonul creștin și tradițional, nu de puține ori cu riscuri enorme.

 

Un botoșănean din Hlipiceni dă mărturie despre o astfel de lume. George Șpaiuc povestește despre tatăl său, care ”era meșter nu numai în ale fotografiei, ci și în ale picturii”.

 

”Desena cu ușurință și grație, din creion sau culori, tot ce vedea și-i plăcea! Doar că nu avea prea mult timp și pentru desen, alerga din sat în sat și din comună în comună cu aparatul de fotografiat, pentru a face rost de bani și a-și crește și purta prin școli, astfel, copiii!”, povestește George Șpaiuc.

 

Suportul pentru desene – ocazionale sau ”la comandă” – era destul de divers: hârtie de desen, lemn, foi de placaj, coperți de carte, pe pereți...

 

„...iar tata, căci despre el vreau a vă spune acum, a desenat cândva, în plin avânt comunist, și pe toate tablele de scris de la cele două Școli din Victoria!”, povestește botoșăneanul.

 

Un gest care astăzi pare minor devine, în acea perioadă, unul de adevărat eroism. Și asta pentru că, pe fiecare tablă din cele două școli, scria ”Hristos a Înviat”.

 

”Nu a pictat orice, ci, cu cretă colorată, în verde, roșu, galben, albastru, mov, crenguțe îmbobocite și înflorite, de primăvară, deasupra cărora, sub razele unui soare suav, plin de lumină, a scris în aceleași culori: ”Hristos a Înviat!” Muncă migăloasă, erau câteva clase și fiecare cu tabla sa, dar mai ales credință și însuflețire, dorința moștenită din străbuni de a spune tuturor, cu bucurie și prețuire, în public și nu pe ascuns că: Hristos a Înviat!”.

 

Din fericire, curajul ”artistului”, deși nu a trecut neobservat, nu a avut urmări.

 

”Tata nu a pățit nimic! Și, dacă ar fi pățit ceva, cu siguranță și-a asumat riscul încă din timpul în care picta pe table vestea cea mare, a Învierii! Ideea e că toți credeau și pe atunci în Învierea lui Hristos, chiar dacă nu o și mărturiseau pe față! Nu era casă în care să nu se ciocnească ouă roșii, să nu se mănânce cozonac sau pască! Martori oculari au declarat, după decembrie 1989, că însuși cuplul Ceaușescu avea ouă roșii și pască de Paști!”, conchide George Șpaiuc, întâmplare fiind împărtășită pe grupul Hlipiceni.

 

(Foto: Facebook / Grupul Hlipiceni)

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
A trecut în veșnicie preotul din Botoșani despre care neurologul Dumitru Constantin Dulcan spunea că ”are o voce parcă anume dedicată îngerilor” – FOTO
Cum a trăit Paștele un luptător anticomunist: A fost condamnat la moarte și executat de Securitate la Botoșani

 

Poliția Botoșani are o absolventă de excepție: Cea mai mare medie dintre toți noii polițiști ajunși la Inspectorat
 Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) a precizat ca botoșăneanca este pe locul 50 din 1.600 de elevi.
ACUM: Șefi noi la vămi, directorii convocați de prefect – FOTOGALERIE
Zeci de conducători ai unităților de stat se află la această oră la Palatul Administrativ, acolo unde s-a întrunit Colegiul Prefectural în ședința aferentă lunii noiembrie.
ANUNȚ Modern Calor: Probleme cu plățile on-line – Ce se întâmplă
S.C. MODERN CALOR S.A., anunță că în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie, vor avea loc operațiuni de mentenanță asupra platformei informatice, motiv pentru care, serviciile on-line ale sistemului nu vor fi accesibile.
USR Botoșani: Salariile nesimțite ale șefilor Nova ApaServ puse la adăpost de PSD
PSD a demonstrat din nou, în ședința Consiliului Județean, că girează jaful de la Nova ApaServ. Prin votul majoritar de ieri, reprezentanții PSD au scos de sub incidența măsurilor de austeritate aprobate chiar de Guvernul lor, salariile de până la 20.000 de lei ale celor din conducere.
ASTĂZI: Casa unui botoșănean în flăcări, pompierii chemați de urgență
Pompierii au intervenit la timp și au reușit să stingă incendiul.
ACUM: O nouă zi de proteste în centrul orașului – FOTO&VIDEO
Seria protestelor organizate în municipiul reședință de județ continuă cu o nouă zi.
ACUM: Protest la Spitalul Mavromati cu zeci de angajați - Nu toți bugetarii au salarii nesimțite - FOTO & VIDEO
Peste 40 de angajați de la cea mai mare unitate medicală din județ protestează în aceste momente.
O botoșăneancă de 13 ani a câștigat trofeul pentru muzică ușoară la un prestigios concurs - FOTOGALERIE
Aceasta a participat la un festival național de interpretare muzicală din Suceava.
Contractul pentru noul pavilion de la Penitenciar a fost semnat - GALERIE FOTO cum va arăta
Anunțul a fost făcut de către angajații Penitenciarului din Botoșani.
ACCIDENT pe drumul Botoșani – Suceava, persoană încarcerată extrasă de pompieri – FOTOGALERIE
Autoturism ieșit în afara părții carosabile, pe drumul național Botoșani – Suceava.
Bărbat omorât de trenul Iași – Dorohoi: L-a lovit trenul, era agățat acolo VIDEO
Un incident tragic a avut loc în această seară, când un bărbat de 55 de ani a fost lovit mortal de trenul R11433 Iași - Dorohoi în timp ce se afla în zona șinelor de cale ferată.
Ziua Națională a României organizată în trei orașe ale județului – PROGRAMUL manifestărilor
Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, a condus astăzi, la sediul Instituției Prefectului Județul Botoșani, în sala Ștefan Luchian, o ședință de lucru de organizare a manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României.
Campanie Nova Apaserv împotriva botoșănenilor fără contract: Amenințări cu amenzi, procese și debranșări
SC Nova Apaserv S.A. informează din nou utilizatorii persoane fizice cu privire la utilizarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare fără contract. Trimitem mai jos comunicatul de presă trimis redacției.
Liviu Toma, după congres: Rămânem în continuare PRO administrație și PRO dezvoltare
O delegație a Organizației Județene PRO România a participat sâmbătă la Congresul Național al partidului, organizat la București.
Într-o liniște „asurzitoare” consilierii au votat o investiție de 2,7 milioane de euro la depozitul „model” al județului – VIDEO
Aparenta investiție este pentru evitarea unei catastrofe ecologice la depozitul de la Stăuceni despre care șefii județului arată că este un „model de bune practici”.
ANUNȚ către botoșănenii ce vor tăia porcul de sărbători
Vicepreședintele Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a transmis noi vești cetățenilor ce vor sacrifica porcul pentru sărbătorile de iarnă.
Județul protestelor: Și profesorii ar putea intra în grevă din ianuarie
Profesorii amenință cu o nouă grevă dacă nu își văd salariile mărite de la 1 ianuarie, așa cum li s-a promis în vară.
Cum îți păstrezi mașina în bună stare de funcționare? Asigurarea CASCO, aproape obligatorie
(P) Mașina nu mai este demult un lux, ci este, pentru cei mai mulți, un mijloc de transport fără de care nu-și concep viața cotidiană, mai ales în tumultul epocii moderne.
E groasă treaba: Drumarii AMENINȚĂ cu proteste în timp ce iarna grea bate la ușă
Reprezentanții Sindicatului Drumarilor „Elie Radu” susțin că aplicarea legii cu privire la măsurile fiscal-bugetare în cadrul Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) ar duce la o destabilizare totală a instituției.
Cum să rezolvi problema alimentării cu apă
(P) Dacă ai o problemă în ceea ce privește alimentarea cu apă în gospodăria ta, este posibil să avem pentru tine una dintre cele mai ingenioase soluții. Există, într-adevăr, astfel de soluții practice care pot rezolva inconvenientele de acest fel, iar despre acestea vei descoperi mai multe în acest articol.
Sondaj
A fost politizată ediția din acest an a Balului Oamenilor de Afaceri?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Este un memoriu foarte amplu și bănuiesc că este un... provin informațiile de la un fost manager de la Nova Apaserv. Atât timp cât a fost acolo nu a rezolvat? Bănuiesc că este și frustrat acum și vă spun dvs. informațiile ce ...
answear.ro%20
inpuff.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9725 lei
USD
Dolarul SUA
4.5419 lei
CHF
Francul elveţian
5.1534 lei
GBP
Lira sterlină
5.7376 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.0556 lei
XAU
Gramul de aur
294.1024 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2544 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3086 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0036 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3433 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2044 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6669 lei
Vremea
astăzi
Botosani
6.1 o C
Dorohoi
3.1 o C
Bucecea
3.9 o C
Darabani
2.3 o C
Saveni
5.3 o C
Ştefăneşti
5.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.