Lucrările ar putea începe în primăvara anului viitor.
Întrunit astăzi, 29 septembrie 2023, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLAP) , Consiliul Interministerial a dat avizul necesar demarării procedurilor pentru Hotărârea de Guvern privind indicatorii tehnico-economici ai acestei investiții!
Ulterior, vor putea fi demarate și procedurile de achiziție a constructorului.
Conform estimărilor, lucrările vor putea începe în primăvara anului viitor.
"Șoseaua de centură a municipiului Botoșani prin Curtești", al cărui beneficiar este Asociația de Dezvoltare Intercomunitară "Zona Metropolitană Botoșani", va avea o lungime de 10 kilometri, cu 18 podețe, 4 intersecții sub formă de sensuri giratorii și parcare.
Traseul va avea ca repere sensul giratoriu la intrarea din DN 29 Botoșani-Suceava, va străbate extravilanul comunei Curtești, va continua până la bifurcația cu drumul județean către Vorona și va avea punctul terminus la sensul giratoriu de la Lebăda, cu ieșirea spre Iași.
Proiectul este unul ambițios și necesar, în condițiile în care se va realiza un inel: Autostrada Moldovei A7 - Drumul de Mare viteză Suceava-Botoșani - Centura Botoșani - DJ 208 C - A7, care va asigura condiții moderne de transport și implicit va maximiza șansele de dezvoltare ale municipiului Botoșani și județului.
Centura ocolitoare prin Curtești va fi legată și de Drumul Trans Regio Jijia, prin DN 28 D Botoșani - Târgu Frumos.
Valoarea totală a investiției ajunge la suma de 323,2 milioane lei și este asigurată prin Programul Operațional de Transport (POT) 2021-2027.
"Am semnat al doilea parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru cel de-al doilea segment de centură ocolitoare, prin Bălușeni, cu ieșire la Victoria - Stăuceni, care va face legătura cu punctul de trecere a frontierei spre Republica Moldova",
a completat primarul Cosmin Andrei, adăugând ca a fost demarată deja procedura de achiziție a Studiului de Fezabilitate.
Al doilea segment va avea o lungime de 12 kilometri, cu finanțare tot prin POT 2021-2027.
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024