După ce joia trecută a fost lansat pentru nordul Moldovei în showroom – ul de la Suceava al companiei „Darex auto”, sâmbătă noul Duster a fost prezentat şi la Gura Humorului.
Şi nu oriunde, ci la Complexul Ariniş, chiar lângă patinoar, în cadrul „Winter Bucovbeat”, festival al iernii organizat cu largul sprijin al firmei botoșănene de spectacole și impresariere, Stage M. Pe la ora 18:00 o bună parte a celor prezenţi în zonă şi-au dat jos patinele pentru a vedea noua producţia marca „Dacia”.
Două tinere botoşănence au coborât prelata de pe automobil, iar curioşii s-au grăbit să intre în maşină şi să se fotografieze la bordul acesteia sau pe undeva pe lângă, numai să se imortalizeze alături de exemplarul 4X4.
Printre altele, acesta dispune de aer condiţionat automat, cameră multiview, media nav evolution, card „mâini libere”, direcţia asistată electric, sistem de asistenţă la coborâre şi la pornirea din rampă, sistem de avertizare pentru unghi mort.
De asemenea, este dotat cu cruise control cu limitator de viteză, lumini de zi led şi asistenţă video la parcarea cu spatele.
Maestru de ceremonii a fost un botoşănean, tocmai Marius Honceriu de la amintitul Stage M, care şi-a amplasat scena la Ariniş.
De altfel, după prezentarea Dacia Duster, în faţa spectatorilor au venit cei de la „Los Anonimos” care au încălzit lumea cu muzica lor latino.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Hoț luat de acasă în cătușe și băgat după gratii
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Prefectul Cornilă: Să vă bucurați de Sărbătorile Pascale în tihnă, împreună cu cei dragi!
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Doctorița care a luat șpagă de aproape 300 de ori vrea ca denunțătorii ei să fie PEDEPSIȚI
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
După minivacanță: Program PRELUNGIT la Serviciul de Pașapoarte
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024