„Dacă Ministerul Dezvoltării îşi dă acceptul, beneficiarul se transformă din Iaşi în Botoşani pentru autobuze şi din Botoşani în Iaşi pentru tramvaie”.
Primarul Iașului, Mihai Chirica, a confirmat discuţiile cu omologul său din Botoşani pe subiectul schimbului de mijloace de transport.
Mai exact, potrivit ziarulevenimentul.ro, municipalitatea din Botoşani caută soluţii pentru ieşirea din impasul creat după decizia autorităţilor de a renunţa la reabilitarea infrastructurii transportului electric în condiţiile în care continuă procedurile guvernamentale achiziţia de tramvaie noi. Altfel spus, Botoșaniul va primi nouă tramvaie PESA cu care nu are ce face (tramvaiele nu pot fi redistribuite, deoarece fac obiectul unei cereri de finanțare dedicate special municipiului Botoșani) şi pe care edilii botoşăneni sunt dispuşi să le ofere Iaşului în schimbul unor autobuze electrice.
Prezent în redacţia cotidianului Evenimentului Regional al Moldovei, primarul Iașului, Mihai Chirica, a confirmat interesul părţii ieşene pentru acest schimb.
„L-am sunat pe domnul primar (n.r. – Cosmin Andrei, primarul din Botoşani), eu i-am propus acest lucru. Am vorbit şi cu ADR Nord-Est, am trimis adresă şi la Ministerul Dezvoltării şi Ministerului Fondurilor Europene prin care am propus acest schimb. Noi renunţăm la autobuzele electrice dacă îmi dă cele nouă tramvaie noi. Diferenţa valorică este în favoarea noastră, cu vreo cinci milioane de euro, dar Botoşaniul ar primi o gură de oxigen în condiţiile în care a pierdut şi infrastructura şi pierde şi lotul de tramvaie. Eu cred că ar fi o soluţie bună, este un schimb rezonabil”, spune Mihai Chirica.
În atare situaţie, singura problemă care ar trebui depăşită se referă la legalitatea schimbului.
„Cu acceptul Ministerului Dezvoltării, schimbul s-ar putea realiza. Am analizat juridic, am analizat la ADR Nord – Est şi au spus că dacă ministerul îşi dă acceptul, beneficiarul se transformă din Iaşi în Botoşani pentru autobuze şi din Botoşani în Iaşi pentru tramvaie”, a explicat primarul Iaşului.
Afirmaţie întărită de o declaraţie recentă a primarul lui Botoşani, Cosmin Andrei.
„Avem nevoie de un acord cu ADR Nord-Est și cu Ministerul Dezvoltării, care are angajamente semnate cu Comisia Europeană. Noi nu avem ce face cu tramvaiele pentru că este clar că nu putem reabilita infrastructura. Din punctul meu de vedere, sunt mai potrivite autobuzele electrice chiar dacă mi-aș fi dorit un transport care să schimbe fața orașului”, a spus primarul Cosmin Andrei, potrivit sursei citate.
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gabriela Erdic
Apr 29, 2024