Realizatoare la o televiziune națională, actrița originară din Botoșani spune că multe emisiuni promovează „nonvalorile, incultura, prostia și urâtul”.
Actrița, în vârstă de 28 de ani, este originară din Botoșani. Aceasta a absolvit Facultatea de Teatru, secţia Actorie, la UNATC „I.L. Caragiale” din București.
Cezara Munteanu acordat un interviu pentru Click.ro. Fiind întrebată cum a început să cocheteze cu televiziunea, Cezara Munteanu a afirmat: „Am început să lucrez în televiziune, la Metropola TV, în plină pandemie, în noiembrie 2020. Nimic nu este întâmplător şi iată că nici colaborarea mea cu această televiziune nu este întâmplătoare. Am fost omul potrivit la locul potrivit”.
Actrița a afirmat că „multe emisiuni ce sunt în general la televizor îmi displac, pentru că promovează nonvalorile, incultura, prostia şi urâtul”.
Cezara Munteanu este actriță, dar recunoaște că rămâne fidelă muzicii încă din vremea în care, elevă a Liceului de Artă ”Ștefan Luchian” din Botoșani, cânta la pian.
”Iubesc muzica frumoasă şi de calitate! Mereu ascult şi cânt muzică pentru că îmi dă o stare de bine. Am început să cânt la pian la vârsta de 7 ani, atunci când am intrat la Liceul de artă „Ştefan Luchian”. A fost o educaţie extrem de benefică pe care am putut să o primesc, faptul că ştiu limbajul muzical, că am crescut ascultând concerte simfonice, studiind la pian, învăţând despre marii compozitori ai lumii m-a ajutat să am o cultură muzicală. Sunt un om cu o ureche extrem de sensibilă, apreciez şi iubesc liniştea şi îmi provoacă un mare dezgust muzica de proastă calitate”, a povestit botoșăneanca.
Cezara Munteanu poate fi văzută în spectacolul „Viespea”, regizat de Liviu Chiţu, la Teatrul 4Teen, cel mai nou teatru independent din Bucureşti. Dar și în „Wanted”, spectacol de Commedia Dell’Arte.
În luna august 2022, Cezara Munteanu a fost invitata jurnalistei Gabriela Erdic la Botoșăneanul TV (video jos):
O instituție angajează inginer pe un salariu de aproape 6.500 de lei – LISTA posturilor
Oana Sava
Mar 18, 2024
Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei! Ei sunt cei care l-au găsit pe Ayan – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 18, 2024
Tribunalul Botoșani a respins cererea de suspendare a Hotărârii care desființează Locativa
Gabriela Erdic
Mar 18, 2024
Patru tineri prinși cu droguri de către jandarmii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2024
Copilul dispărut a mers kilometri întregi pe jos până a fost găsit
Oana Sava
Mar 18, 2024