Guvernul a adoptat o nouă Hotărâre prin care Ordonanța de Urgență privind circulația pe drumurile publice a fost modificată.
Astfel, potrivit noilor reguli, unii dintre șoferii care încalcă regulile de circulație riscă să rămână fără permis și, mai mult decât atât, să fie nevoiți să dea din nou examenul pentru obținerea permisului de conducere, scrie Gândul.
În prezent, șoferii care ignoră culoarea roșie a semaforului, cei care depășesc viteza legală cu 31-40 km/h și care nu respectă regulile privind prioritatea de trecere pot fi sancționați cu o amendă între 870 de lei și 1160 de lei. În plus, cei care depășesc viteza maximă admisă cu 10-20 km/h pot primi 2-3 puncte amendă, adică 290 lei – 435 de lei, plus două puncte penalizare.
Însă, potrivit noilor reguli, cei care încalcă de cinci ori într-un an regulile sunt de acum obligați să susțină din nou examenul auto scris. Mai mult, nu vor mai avea voie să aibă abateri de la regulile de circulație în viitor.
Premierul României, Marcel Ciolacu, a reamintit, joi, că odată cu promulgarea „Legii Anastasia”, șoferii care conduc băuți, drogați sau fără permis auto și produc accidente mortale nu mai scapă de închisoare.
Potrivit Legii Anastasia, inițiată de senatorul PSD Robert Cazanciuc, săvârșirea omorului din culpă de către un șofer care a condus fără permis, sub influența alcoolului sau a substanțelor psiho-active, se pedepsește cu închisoarea, fără posibilitatea ca instanța să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Legea Anastasia a fost concepută în memoria celor care au fost uciși pe drumurile publice și pentru cei care de acum încolo își pierd viețile nevinovați. Legea este destinată pentru cei care nu conștientizează că volanul poate deveni o armă când, folosindu-l fără drept, omoară oameni pe străzi, a explicat Robert Cazanciuc.
COD GALBEN de ceață pentru mai multe localități din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024
Brilliant Taekwondo și CS Botoșani, vicecampionii României la Taekwondo
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024
Declarația zilei 9 octombrie 2024
Gabriela Erdic
Oct 09, 2024
Gabriela Erdic
Oct 09, 2024