Ştiri
Muzeele, instituții emblematice ale culturii botoșănene - GALERIE FOTO

De aproape jumătate de secol, pe 18 mai se sărbătorește la nivel mondial Ziua Internațională a Muzeelor.

Muzeele sunt printre cele mai importante instituții ale unui stat modern, deoarece reprezintă locul în care publicul poate lua contact cu rădăcinile civilizației, cu viața în toată complexitatea ei, făcându-i pe vizitatori să înțeleagă tainele lumii.

 

„Muzeul Județean Botoșani, cu nouă secții expoziționale deschise publicului, și Memorialul Ipotești, în cadrul căruia funcționează Casa Memorială «Mihai Eminescu», sunt instituții emblematice ale culturii noastre. De-a lungul anilor s-a vorbit de brandul cultural al județului, dar s-a făcut prea puțin pentru a se pune în valoare instituțiile din subordinea Consiliului Județean. Acestea au fost lăsate în voia sorții, majoritatea evoluând de la sine, fără un sprijin concret din partea celor care aveau puterea și căderea de a-l acorda. Mi-am propus să schimbăm această paradigmă, iar proiectele din domeniul culturii botoșănene se ridică la peste 20 de milioane de euro”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

 

Investițiile derulate sau promovate de Consiliul Județean încep să prindă contur.

 

În urma demersurilor repetate pe care conducerea executivă a Consiliului Județean le-a făcut, la jumătatea lunii februarie, Compania Națională de Investiții a scos la licitație „Reabilitarea și restaurarea Muzeului Județean Botoșani”. Este vorba de un proiect în valoare de 36 de milioane de lei (peste șapte milioane de euro), din care partea de cofinanțare pe care o asigură CJ este de aproximativ 577 de mii de lei.

 

Un alt proiect este cel al renovării clădirii Muzeului de Științele Naturii din Dorohoi, care se ridică la 10 milioane de euro. În prezent, specialiștii Consiliului Județean caută soluțiile cele mai bune de finanțare, astfel încât această investiție să fie cât mai repede pusă în practică.

 

De asemenea, se au în vedere investiții la Muzeul Memorial „George Enescu” din Dorohoi, care se ridică la aproximativ un milion de euro. Documentația tehnico-economică a fost avizată de CJ și înaintată CNI pentru finanțare.

 

Investițiile în cultură nu se vor opri aici. Printr-un proiect transfrontalier România-Moldova s-a accesat o finanțare de aproximativ jumătate de milion de euro pentru renovarea și reabilitarea Casei Memoriale „George Enescu” din Liveni.

 

Reamintim că, în urmă cu o lună, s-a redeschis singurul muzeu dedicat „pictorului florilor”, Ștefan Luchian, în care CJ a investit aproximativ un milion de lei.

 

Prin eforturile depuse de CJ Botoșani s-a deblocat Programul Operațional de Asistență Tehnică prin care se vor asigura 736 de mii de lei pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice în vederea reabilitării și modernizării Memorialului Ipotești, inclusiv a Casei Memoriale „Mihai Eminescu” prin intermediul unui proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2021-2027 în valoare de peste 4,1 milioane de euro.

 

„Rolul muzeelor în cadrul societății se modifică. Această pandemie de SARS-CoV-2 ne-a demonstrat că muzeele trebuie să fie într-o continuă schimbare, să  devină mai interactive și mai orientate spre public și comunitatea locală. Asta este tendința pe care vrem noi să o impunem și la Muzeul Județean și sunt sigură că vom reuși. Avem angajați dedicați și astăzi, de Ziua Internațională a Muzeelor, îi felicităm pentru ceea ce fac și le urăm LA MULȚI ANI”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

 

loading...
ASTĂZI: De Ziua Internațională a Muzeelor, la Botoșani se desfășoară proiectul ”Tineri la muzeu”

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Încă o avertizare meteo: Botoșaniul sub COD PORTOCALIU  de ploi torențiale
Avertizarea este valabilă până la ora 19:00.
Zona Ștefănești lovită iar de furtuni, drumarii au ieșit cu două utilaje, se circulă cu dificultate – FOTOGALERIE
Din nou, cea mai afectată zonă a județului de precipitațiile abundente a fost partea de est, spre Ștefănești.
Botoșănenii se pot testa rapid în farmacii
Activitatea de testare va începe de săptămâna viitoare.
Și pompierii au rablele lor! Dotări de 680 de milioane de euro anunțate de ministrul Bode și Raed Arafat - FOTOGALERIE
Videoconferință organizată astăzi de la ora 11:00 la sediile tuturor inspectoratelor pentru situații de urgență din România. A fost convocată de Lucian Bode, ministrul afacerilor interne care l-a avut alături pe Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).
Solicitare la București: Prefectul vrea ca Botoșaniul să aibă mai mulți asistenți comunitari
Anunțul a fost făcut de prefectul Dan Nechifor în cadrul unei conferințe de presă.
Maraton de vaccinare organizat de DSP în cel de-al doilea municipiu al județului – PROGRAMUL
Va avea loc în sala de sport de pe strada George Enescu.       
ALERTĂ: Cod Portocaliu pentru județul Botoşani, ISU avertizează cetățenii să nu se expună pericolelor
Nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt, panouri publicitare sau copacilor.
RISC de inundații pe râurile din județul Botoșani, au fost emise două coduri meteo
Este alertă pe râurile Miletin, Bahlui, Siret și Prut.
Prefectul trimite mai mulți polițiști și jandarmi în Piața Centrală
În cadrul unei conferințe de presă, prefectul Dan Nechifor a declarat că a cerut suplimentarea forțelor de ordine în Piața Centrală și în zona mall-ului.
Loading...
Botoșani are un singur caz nou în 24 de ore – SITUAȚIA de marți
Un singur caz a fost depistat la Botoșani, în ultimele 24 de ore.
MĂSURI cerute de Poliție în două zone predispuse la accidente rutiere
În cadrul unei conferințe de presă, prefectul Dan Nechifor a declarat că s-au propus anumite măsuri pentru prevenirea accidentelor care au loc tot mai des în zonele Cornișa și Alfa Land.
Polițiștii sunt în ALERTĂ după ce un botoșănean a dispărut de acasă
Cei care l-au văzut pe Gheorghe sunt rugați să sune la 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de Poliție.
Scriitorii botoșăneni și-au omagiat Poetul alături de primar și viceprimar: Depuneri de flori la bustul lui Eminescu și Te Deum la Uspenia – VIDEO & GALERIE FOTO
Primarul și viceprimarul, doi consilieri, scriitori botoșăneni, alături de laureatul de anul trecut al Premiului Național de Poezie, au depus astăzi coroane de flori la statuia lui Eminescu.
Un botoșănean a rămas fără mașină după un control în trafic
Șoferul s-a ales cu dosar penal.
Loading...
Dosar penal pentru un șofer din Botoșani: Acuzații de fals și uz de fals
Față de conducătorul auto, a fost întocmit dosar penal pentru fals în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Sute de consumatori rămân mâine FĂRĂ apă
Utilizatorii din zonele afectate sunt rugați să-şi constituie minime rezerve de apă.
Județul Botoșani din nou sub Cod Galben, mesajul pompierilor către populație
Până miercuri la ora 23:00, județul Botoșani se află sub atenționare meteorologică Cod Galben de instabilitate atmosferică și vânt.
ACUM: A fost anunțat câștigătorul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”- Opera Omnia - VIDEO &GALERIE FOTO
În urmă cu scurt timp a fost anunțat numele poetului laureat al celei de a XXX-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”- Opera Omnia.
Agent economic botoșănean amendat cu 15.000 de lei pentru afaceri ilegale cu lemn
A fost dispusă, totodată și confiscarea sumei de 10.361 de lei, reprezentând contravaloarea materialului lemnos.
O tânără de 24 de ani a provocat un accident rutier: Trei mașini au fost avariate
Coliziune între trei mașini produsă luni, 14 iunie 2021, în jurul orei 15:45, pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi.
Inițiative lăudabile care poate vor fi concretizate. Ca să fim drepți: banii pentru Ștefănești i a dat Achiței când era vice, iar proiectul pentru muzeul de istorie s-a făcut în mandatul lui Macaleți. Deocamdată d/na a tăiat panglici. Nu mi se pare corect să vorbeșți de primul muzeu din tară dedicat lui Luchian când el există din 1989. Să înceapă lucrările de reabilitare și vom vedea...
19 mai 2021, 11:21
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Trebuie impuse anumite restricții persoanelor privind participarea la evenimente culturale, sportive, private în funcție de imunizarea sau neimunizarea cu vaccinul anti Covid?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
”Acum, în spital avem pacienți care așteaptă intervenții chirurgicale sau care au diverse probleme de sănătate, iar lipsa de sânge le pune viața în pericol. În acest moment, ne confruntăm cu un mare deficit de sânge și de ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9188 lei
USD
Dolarul SUA
4.0604 lei
CHF
Francul elveţian
4.5162 lei
GBP
Lira sterlină
5.7235 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7034 lei
XAU
Gramul de aur
242.7733 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2287 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4097 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1337 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3408 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1937 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6615 lei
Vremea
astăzi
Botosani
17.0 o C
Dorohoi
16.8 o C
Bucecea
16.3 o C
Darabani
16.4 o C
Saveni
17.4 o C
Ştefăneşti
19.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.