Ştiri
Mitropolitul Teofan, la hramul Mănăstirii Guranda: Să ne ajute Dumnezeu să avem cât mai multă prezență a Cerului

Mitropolitul Teofan s-a aflat luni, 5 iunie 2023, în mijlocul credincioșilor botoșăneni.

Obștea Mănăstirii Guranda din județul Botoșani dimpreună cu mulțimea venită din împrejurimile orașului Ștefănești a celebrat în luni dimineață, 5 iunie, hramul așezământului monahal: sărbătoarea Preasfintei Treimi. Bucuria praznicului a culminat cu săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

 

Numeroși credincioși din zona Botoșaniului și-au început săptămâna cu binecuvântarea lui Dumnezeu cel în Treime lăudat, participând la hramul Mănăstirii Guranda, potrivit doxologia.ro

 

 Dimpreună cu Mitropolitul Moldovei și Bucovinei au mai slujit părintele arhim. Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți și exarh de Botoșani, părintele arhim. Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosin, părintele arhim. Ghedeon Huțanașu, starețul Mănăstirii Sihăstria Voronei, părintele arhim. Calinic Chirvase, starețul Mănăstirii Coșula, precum și clerici din parohiile protopopiatului Botoșani.

 

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a afirmat în cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii că legătura omului cu Dumnezeu se întemeiază prin primirea Sfintei Treimi în inima fiecărui creștin:

 

„A fi în legătură cu Dumnezeu înseamnă a te așeza în fața Preasfintei Treimi, a o cinsti nu numai cu mărturisirea acestei învățături, ci prin primirea Sfintei Treimi în inima ta, a te adânci în ea, a încerca să trăiești în ritmul viețuirii Preasfintei Treimi și a mărturisi, pe de o parte învățătura despre Preasfânta Treime, iar pe de altă parte, sfințirea prezenței ei în viața ta. Să ne ajute Dumnezeu ca în viața de parohie și în viața de mănăstire să avem cât mai multă prezență a Cerului, cât mai multă deschidere a noastră spre zorii Împărăției Cerurilor ca arvună a deplinătății Împărăției Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Duh”

 

După slujba de hram, Părintele Mitropolit a vizitat câteva comunități din Protopopiatul Iași I: Parohia „Sfinții Voievozi” Bădărăi, filia „Sfântul Ioan Botezătorul” din localitatea Tabăra Nouă, comuna Bivolari și Parohia „Sfântul Nicolae” Ciulinești, comuna Probota.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Hram la două mănăstiri din județ, jandarmii prezenți printre credincioși - FOTO

 

Tatăl lui Eminescu a murit sărac și singur după ce și-a îndepărtat copiii și soția: Ești un părinte nenorocit
Căminarul Gheorghe Eminovici, este unul dintre personajele controversate din viaţa poetului naţional.
Peste 20 de străini din Pakistan și Sri Lanka, legitimați de polițiștii la Botoșani
Acțiunile polițiștilor de imigrări vor continua acțiunile și în perioada următoare.
FC Botoșani la un pas de Liga a doua, Dan Alexa s-a enervat și dă afară patru jucători
Valeriu Iftime i-a dat mână liberă lui Dan Alexa, după ce antrenorul moldovenilor a ajuns la concluzia că unii jucători din lot nu pot face față la FC Botoșani.
A plouat cu amenzi la sfârșitul săptămânii: Mulți botoșăneni au rămas fără certificatul de înmatriculare
Polițiștii botoșăneni au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Bărbat de 37 de ani oprit ce Poliție: NEREGULĂ gravă descoperită la control
Polițiștii botoșăneni continuă cercetările în cazul bărbatului.
Adunare mare la Stațiunea Popăuți, fermierii așteptați vineri cu tot felul de vești
Anunț din partea președintelui Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) „Moldoovis”, Ionică Nechifor, către fermieri.
Botoșănean inconștient oprit în trafic, a ajuns direct la spital
Polițiștii botoșăneni au descoperit mai multe nereguli în timpul unui control de rutină.
Un tânăr fermier a descoperit „rețeta succesului”: Are două măcelării și lucrează cu un producător din Botoșani: Căutăm ca totul să fie cât mai autentic
Tânărul își dorește ca afacerea sa să evolueze și vrea să investească într-o sală de tranșare.
Singura echipă care reprezintă Botoșaniul în Liga 3 NU s-a prezentat la meci
Această absență de la meci poate aduce clubului o serie de consecințe neplăcute.
O biserică de peste 120 de ani a fost resfințită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul – GALERIE FOTO
Câteva sute de botoșăneni au luat parte la slujba oficiată în lăcașul de cult de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Plin de curaj după beție, un tânăr s-a plimbat cu o autoutilitară aproape de casă
Cercetările sunt continuate în cazul tânărului de 28 de ani.
Vitezoman tras pe dreapta la timp de Poliție: CUM a plecat de la control
Polițiștii botoșăneni continuă cercetările.
Acțiune amplă a polițiștilor pe râul Prut timp de două zile: CE au descoperit - FOTO
Polițiștii botoșăneni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul piscicol.
Operatori economici care comercializează carburanți fără avize și autorizații: NEREGULI găsite la control – GALERIE FOTO
Operațiunile de control de la nivelul județului Botoșani se desfășoară în intervalul 1 septembrie – 31 octombrie 2023, sub coordonarea Instituției Prefectului - Județul Botoșani.
ANUNȚ pentru botoșănenii care retrag bani de la bancomat: Sfatul specialiștilor
În ultima perioadă, cardurile au devenit un instrument din ce în ce mai utilizat.
Elevii cu medii de „cinci” sau „șase” pot lua bursă de merit, dacă sunt în primii 30% din clasă
Secretarul de stat Florian Lixandru face clarificări în legătură cu bursele pe care urmează să le primească elevii.
Vacanța de toamnă a elevilor: CÂND se vor putea bucura copiii de următoarele zile libere
Anul școlar 2023-2024 a început pe 11 septembrie, dar elevii se vor putea bucura de prima vacanță, cea de toamnă.
ATENȚIE la această greșeală banală pe care toți șoferii o fac măcar o dată: AMENZILE sunt usturătoare
Șoferii care nu respectă regulile din Codul Rutier atunci când se află pe drumurile publice, pot fi sancționați dur de Poliție.
Beneficiile mai puțin cunoscute ale somnului de după-amiază: CE spun medicii
Siestele pot fi dificil de integrat în viața de adult, însă persoanele care fac asta contant se pot bucura de anumite beneficii.
VESTE bună pentru botoșănenii care se căsătoresc în această toamnă: ANUNȚUL a fost făcut de un oficial al Guvernului
În plin sezon al nunților, vestea că darul de nuntă primit de către miri va fi impozitat i-a speriat pe cei care își doresc să facă acest pas.
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
„Pur și simplu poate am stat de vorbă cu mine însumi și am considerat că într-un final apoteotic politica nu e pentru mine. Oricum prioritățile mele dintotdeauna au fost: numărul 1 familia, numărul 2 businessul meu și abia pe ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9677 lei
USD
Dolarul SUA
4.6717 lei
CHF
Francul elveţian
5.1335 lei
GBP
Lira sterlină
5.7103 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1436 lei
XAU
Gramul de aur
288.7148 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2569 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2740 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9996 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4665 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2036 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6662 lei
Vremea
astăzi
Botosani
12.4 o C
Dorohoi
13.2 o C
Bucecea
14.5 o C
Darabani
12.3 o C
Saveni
12.9 o C
Ştefăneşti
18.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.