Evenimentul este programat pentru seara zilei de vineri, 21 octombrie 2022, de la ora 19:00
În Sala Polivalentă Elisabeta Lipă va avea loc cea de-a 36-a ediție a Galei Colosseum Tournament. Urcă în ring 24 de kickboxeri printre care și doi campioni mondiali.
Dincolo de luptele din ring, botoșănenii vor putea urmări un recital susținut de rapper-ul Puya dar și două fete frumoase, care fac parte din echipa de promovare.
„Ele sunt colegele noastre pe următorii ani, Ana este fostă participantă la Insula Iubirii iar Creața cum îi spunem noi este fostă Miss România 2019”,
Gabriel Georgescu, promotor Gala Colosseum Tournament
Este vorba despre clujeanca Ana Maria Vaida care a fost ispită la cunoscutul show de la Antena 1 și Miss România 2019, Bianca Răileanu din Ploiești. Ambele fete se vor afla la gala de la Botoșani.
1.650 de bilete au fost puse în vânzare și după prima săptămână erau deja vândute în jur de 800.
Gala Colosseum Tournament va fi transmisă în 80 de țări de pe patru continente.
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Asfalt pe două străzi de pământ din municipiul reședință
Oana Sava
Mar 28, 2024
Primarul Cosmin Andrei, după circul din plen: Pietrele vă mai lipsesc și crucea – VIDEO
Oana Sava
Mar 28, 2024
„Natură moartă cu nepot obez", călătorie tragi-comică la Teatrul „Vasilache”
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Dosar penal pentru un tânăr oprit de polițiști pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024