Ştiri
Marius Budăi: Ce se schimbă la salarii şi cine îşi pierde locul de muncă

Marius Budăi, ministrul Muncii, a precizat ce se va întâmpla cu salariile românilor şi cu contractele de muncă.

Mai mult, ministrul a explicat care este capcana din contractele part-time de care majoritatea românilor nu sunt conștienți în acest moment.

 

Potrivit noului Cod Fiscal, începând de luni, 1 august, a intrat în vigoare suprataxarea contractelor part-time. Din această cauză firmele, mai ales cele mici, nu își mai permit să plătească noile sume percepute de statul român.

 

În acest context, sute de mii de români, printre care bone, femei care fac curățenie sau grădinari, IT-iști, jurnaliști, ar putea să aibă venituri mai mici sau chiar să fie concediați, după ce guvernul a decis ca pentru contractele part-time, să se plătească contribuţii şi impozit la nivelul salariului minim.

 

Întrebat ce se întâmplă cu cei care au salariul minim şi ce măsuri de ajutor are în vedere guvernul, ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus:

 

 

"Este un prim pas pe care l-am făcut cu cei din agricultură instituind salariul minim de 3.000 de lei cu o fiscalitate mai mică.

Al doilea pas a fost punerea la dispoziție a mediului privat posibilitatea majorării salariului minim cu 200 de lei care sunt netaxabili.

Şi al treilea pas demarăm o discuție acum la sfârșit de an în consiliu cu partenerii sociali, sindicatele şi patronatele pentru a identifica o soluţie, astfel încât de la 1 ianuarie să avem o majorare a salariului minim".

 

"Mi-e greu să înțeleg cum cineva poate trăi dintr-un contract part-time cu salariul minim"

 

"Zilnic mii de contracte de muncă se transformă din part-time în contracte cu normă întreagă, lucru care s-a mai întâmplat odată când am introdus această măsură. Colegul meu, Adrian Câciu, ministrul de Finanțe, a spus clar că dacă în implementare măsurilor mai găsim anumite excepții pe care trebuie să le facem de la această lege putem discuta, însă îmi este foarte greu să înțeleg cum cineva poate trăi dintr-un contract part-time cu salariul minim",

a mai spus ministrul Muncii, Marius Budăi.

 

 

De ce au românii pensia minimă

 

"Când am fost director la o casă de pensii la Botoșani realizam audiențe la televiziunea locală. Primeam telefoane de la cetăţeni unde răspundeam pe loc sau a doua zi. Organizam şi audiențe în judeţ şi discutam cu pensionarii pentru a le cunoaște problemele. Erau multe discuții cu 'am lucrat 20-30 de ani şi am pensia minimă'. Peste 10.000 de dosare le-am luat filă cu filă. Ce am găsit acolo este tragic. Timp de 15-20-25 de ani la unii stagiul de cotizare în cel mai bun caz salariul minim normă întreagă, dar majoritatea cu fracţiune de normă, adică acel lucru cu 2 lei pe hârtie şi 5 în mână. Acest lucru se va răsfrânge supra actualilor lucrători când vor ieşi la pensie. (...)

Nu poţi să ții un om la muncă 8-10 ore şi să îl plătești cu jumătate de normă",

a spus ministrul Muncii, Marius Budăi, în emisiunea Subiectiv de la Antena 3.

 

loading...
loading...
Omul lui Budăi, izbucnire la adresa patronilor: Să nu fim ipocriți, vrem stradă, școală și spital, dar nu vrem să plătim taxe și impozite!
AVEREA lui Marius Budăi: A cumpărat două autoturisme și a vândut alte două mașini

 

Elicopterul SMURD chemat urgent la Botoșani pentru un bărbat cu arsuri
Aeronava sanitară a fost solicitată în urmă cu puțin timp la Botoșani.
Familie de luptători: Doi frați intră în ring să lupte alături de sora lor la gala de la Botoșani – VIDEO & FOTOGALERIE
Ineditul galei Colosseum Tournament îl reprezintă probabil cei trei frați luptători care vor urca în ring.
Polițiștii, întâlnire cu elevii de la o școală din municipiu pentru prevenirea traficului de persoane
Polițiștii botoșăneni au organizat o nouă acțiune preventivă.
ULTIMĂ ORĂ: Mașina unei șoferițe a luat foc în trafic – FOTOGALERIE
Conducătoarea auto a sunat la 112. 
Primarul a primit mănuși de box: Mă gândesc dacă le folosesc în campania electorală...- FOTOGALERIE
În calitate de gazdă al evenimentului prin care s-a anunțat desfășurarea Galei cu numărul 36 din seria Colosseum Tournament, primarul Cosmin Andrei a primit un cadou inedit.
0,25 – cea mai mică notă! „Măcel” la un concurs organizat la Spitalul Județean pentru două posturi
Pentru cele două posturi s-au înscris 15 candidați însă unii dintre ei au luat note rușinoase.
Un an și jumătate după gratii după ce a condus fără permis
Bărbatul a fost identificat miercuri și escortat până la poarta Penitenciarului Botoșani.
Gală de kickboxing organizată la Botoșani, un campion mondial își dispută centura – EVENIMENTUL transmis în 80 de țări – VIDEO & GALERIE FOTO
Va fi probabil cel mai de anvergură eveniment care a fost organizat în ultimul deceniu la Botoșani, pe această ramură sportivă.
Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad începe verificarea barajelor - FOTO
Acțiunea se va finaliza până la data de 20 noiembrie 2022 cu un raport de sinteză ce va furniza o imagine actualizată a stării construcțiilor încadrate în categoriile de importanță C și D.
Aparat modern achiziționat la Spitalul Județean, se fac noi tipuri de teste
Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani și-a dezvoltat serviciile medicale furnizate pacienților prin Osteodensitometrie (DEXA) .
Transporturi ilegale de lemn depistate de polițiștii botoșăneni
Întreaga cantitate de lemn a fost confiscată de oamenii legii.
PSD Botoșani a sărbătorit profesorii, colegi din echipa social-democrată, de Ziua Educației – GALERIE FOTO
Educația este cheia pentru o slujbă bine plătită, întemeierea unei familii, dezvoltarea națiunii.
Explozie urmată de incendiu, un botoșănean transportat la spital  - FOTO & VIDEO
S-a întâmplat astăzi la prânz.
Biciclist aproape de comă alcoolică, ”pasagerul” la spital: ACCIDENT grav pe un drum din Botoșani
Un biciclist de 23 de ani, cu alcoolemie 1,93, a luat pe ghidon un bărbat în vârstă de 63 de ani. Primul a ajuns la Poliție, al doilea la spital.
Șoferiță de 20 de ani, ”agățată” în trafic de tractorul condus de un tânăr beat și fără permis
Tânărul de 23 de ani va da socoteală în fața legii, el fiind cercetat pentru două infracțiuni.
Produs cu SALMONELLA retras de pe rafturile unui supermarket de la Botoșani, clienții își primesc banii înapoi
 Anunț pentru clienții care au cumpărat acest produs.
PERCHEZIȚII în Botoșani, oamenii legii au confiscat parfum în valoare de mii de lei
Prejudiciul cauzat urmează a fi stabilit de către titularii mărcilor înregistrate.
Lidl inaugurează un nou magazin la Botoșani: Zeci de locuri de muncă și aproape 100 de locuri noi de parcare
Noul magazin va funcționa între orele 7.30 și 21.00.
Pictorul Corneliu Dumitriu va fi condus vineri pe ultimul drum
S-a stins din viață la 68 de ani, lăsând în urmă o operă de neegalat, dar și regretul de a nu se fi împlinit până la capăt un destin artistic.
Senatorul Cosma ia la întrebări miniștrii cu privire la ancheta de la Spitalul Dorohoi
Senatorul AUR Botoșani a făcut o interpelare în Parlamentul României, adresată atât ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, cât și ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei, Cseke Attila-Zoltán.
Sondaj
Ce alegeți între o deplasare cu un taxi și una cu un automobil Bolt?
Taxi
Bolt
Prefer altceva
Declaraţia zilei
Nu am înțeles niciodată de ce avem liber de Ziua Muncii, nu muncim. De Ziua Educației, nu învățăm. Haideți să facem o retrospectivă a ceea ce se întâmplă în sistemul educațional și să vă spun ce mi-aș dori eu: mi-aș ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9366 lei
USD
Dolarul SUA
4.9920 lei
CHF
Francul elveţian
5.0780 lei
GBP
Lira sterlină
5.6319 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4502 lei
XAU
Gramul de aur
275.3180 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2555 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1700 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2315 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6544 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2015 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6636 lei
Vremea
astăzi
Botosani
22.8 o C
Dorohoi
21.3 o C
Bucecea
22.5 o C
Darabani
20.7 o C
Saveni
22.4 o C
Ştefăneşti
21.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.