Lucrările la drumul strategic din județul Botoșani, care cuprinde cinci tronsoane și traversează mai multe comune urmează să înceapă în curând. Cel puțin asta declară Costică Macaleți, președintele Consiliul Județean.
Încă din luna noiembrie 2017, atunci când s-a semnat contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, botoșănenii au tot sperat că drumurile din județ, sau mare parte dintre ele, să fie asfaltate. Dacă până anul acesta nu s-a turnat nici măcar un metru de asfalt pe traseul drumului strategic, se pare că 2019 vine cu schimbări majore.
”Drumul strategic este în plină licitație, așteptăm câștigătorul. Sperăm ca cel târziu în luna mai dacă nu sunt contestații să intrăm la lucru,”
Costică Macaleți, președinte Consiliul Județean
Lungimea totală a drumului strategic este de 106 km, cu următoarele tronsoane:
Tronsonul 1 face legătura între comuna Șipote și limita județului Botoșani și străbate localitățile Șipote, Iazul Nou până la limita județului Botoșani. Are o lungime de 5,971 kilometri și o valoare a lucrărilor 16,2 milioane.
Tronsonul 2 de la limita județului Iași – Rediu, Răuseni, Călărași cu o lungime de 13,721 kilometri și o valoare a lucrărilor de 39,7 milioane
Tronsonul 3 Răuseni – Todireni - Albești- Trușești – Dângeni - Hănești, cel mai lung practic, are o lungime de 51, 194 de kilometri. Valoare totală a tronsonului 144, 4 milioane lei.
Tronsonul 4 Blândești- Sulița-Lunca - Todireni cu o valoare de 72,7 milioane lei, asigură legătura între 29 D și Todireni străbătând localitățile Silișcani, Blândești, Cerchejeni, Sulița, Cheleș, Lunca, Cernești, Todireni.
Tronsonul 5 Dângeni - Mihălășeni cu o lungime de 9,5 kilometri și o valoare a lucrărilor de 22,7 milioane lei.
Valoarea lucrărilor se ridică la 75 de milioane de euro, acestea urmând să se deruleze pe o perioadă de un an și jumătate.
Weekend plin de filme la Happy Cinema – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
May 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 25, 2024
Cătălin Silegeanu oferă soluții pentru ca municipiul Botoșani să nu mai piardă tinerii
Redacția Botoșăneanul
May 25, 2024
Peste 100 de polițiști, pompieri și jandarmi îl caută pe criminalul fetiței
Redacția Botoșăneanul
May 25, 2024
CINE este principalul suspect în cazul fetiței de 8 ani
Gabriela Erdic
May 25, 2024