Peste 100 de forțe de ordine îl caută fără încetare pe un bărbat în vârstă de 32 de ani care este principalul suspect în crima de la Albești.
Este vorba despre Constantin Hlibac care ar fi frate cu bărbatul care trăiește cu mama fetiței omorâtă.
Trupul neînsuflețit al copilei a fost găsit noaptea trecută în jurul 2:00 după ce căutările demaraseră deja, în prima fază fiind semnalată dispariția ei.
A fost găsită într-o lizieră de salcâmi, iar cel care ar fi săvârșit șocanta faptă, cel mai probabil se ascunde în pădurea din apropiere.
Pentru identificarea sa a fost solicitat inclusiv un elicopter care aparține Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și care survolează zona.
Din primele informații, se pare că fetița era crescută într-un mediu nepotrivit, atât mama cât și concubinul ei fiind consumatori de băuturi alcoolice.
Se pare că la căutări participă inclusiv oameni din comunitate care își doresc ca bărbatul vinovat să fie găsit cât mai repede și să se facă dreptate pentru fetiță.
Elevii din Cristești stau acasă două zile după incendiul de la școală
Oana Sava
Dec 05, 2024
Bogdan Andone nu face o tragedie din înfrângerea cu Botoșani: Sunt mulțumit de atitudine
Redacția Botoșăneanul
Dec 05, 2024
Vitezomanul zilei tras pe dreapta de polițiști: Amendă uriașă și permisul reținut
Redacția Botoșăneanul
Dec 05, 2024
Doi elevi din Botoșani au ajuns la spital din cauza unei provocări de pe TikTok
Oana Sava
Dec 05, 2024
Vin ninsorile: AVERTIZARE de ultimă oră emisă de meteorologi
Redacția Botoșăneanul
Dec 05, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile