Ştiri
Într-o zonă mărginaşă din municipiu, peste 100 de familii trăiesc ca în Evul Mediu: Mai rău ca în cel mai izolat cătun

La Botoşani, pe trei străzi de la marginea oraşului nu există aproape niciun fel de utilităţi pentru locuitori. Drumul este neasfaltat, iar locuitorii nu au canalizare şi nici curent electric.

Viaţa ca în Evul Mediu 

 

Cetăţenii se plâng că, deşi fac anual petiţii la Primărie, autorităţile nu se implică suficient. În momentul de faţă, nici dacă investesc din fonduri proprii nu pot beneficia de energie electrică, tocmai fiindcă străzile pe care locuiesc nu se încadrează în parametrii tehnici impuşi pentru instalarea stâlpilor şi a reţelei electrice. O parte a locuitorilor au ajuns să stea cu chirie la oraş, deşi au case construite în zonă.

 

„Mai rău ca în cel mai izolat cătun“

 

Familiile afectate de lipsa parţială sau totală a utilităţilor locuiesc pe străzile Dumitru Furtună, Iacob Iacobovici, Ion Istrate şi Nicolae Pisoski. Cea mai gravă situaţie este pe Nicolae Pisoski, ultima stradă din municipiul Botoşani, unde, în afară de apă potabilă, nu există niciun fel de utilităţi. Acest cartier cu cele patru alei şi străzi mărginaşe s-a constituit în urmă cu mai bine de zece ani. În jur de 100 de familii trăiesc în această zonă şi au construit case, multe dintre ele în urma unor investiţii consistente.

 

Cu toate acestea, aleile care trec prin faţa locuinţelor şi fac legătura cu drumul principal sunt neasfaltate. Canalizare nu există, curent electric - nici atât. 

„Trăim ca în cel mai izolat cătun. Drumul noi l-am pietruit. Am strâns bani, cei care locuim pe această alee (n.r. - este vorba despre aleea Nicolae Pisoski), şi am plătit un camion să împrăştie piatra. În timp piatra se tasează, se împrăştie, nu putem plăti încontinuu. Nu avem nici gaz, nici curent electric, nici iluminat public“, spune tanti Viorica, o pensionară care locuieşte pe Aleea Nicolae Pisoski.

Botoşănenii de pe Nicolae Pisoski nu beneficiază de canalizare.

„Nici vorbă de canalizare. Mergem în grădină. Sunt oameni care au fose septice“, completează botoşăneanca.

 

„Facem case, dar trăim în chirie“

 

Cel mai mare neajuns pentru locuitorii de pe aceste alei este lipsa curentului electric. O parte a botoşănenilor care trăiesc pe aceste străzi au găsit o soluţie de compromis. Şi-a tras pe cont propriu curent de la o fabrică cu sediul în zonă.

„O societate de la şosea şi-a făcut milă de noi şi ne-a dat curent“, spune o botoşăneancă de pe Aleea Nicolae Pisoski pentru Adevărul

Cei care trăiesc în capătul străzii se descurcă cum pot, în special cu generatoare şi baterii.

„Eu mi-am făcut casă aici, pe Nicolae Pisoski, către Iacob Iacobovici, dar trăiesc în chirie mai în centru. Nu am utilităţi, am copii şi nu pot să-i ţin aici“, spune un locatar de la confluenţa celor două străzi.

În repetate rânduri oamenii care trăiesc în această zonă s-au plâns autorităţilor locale de faptul că le este inclusiv frică să meargă pe stradă după lăsarea întunericului, din lipsă de iluminat public.

 

Autorităţile spun că în prezent şi dacă strâng bani să facă în regie proprie, locuitorii de pe străzile Nicolae Pisoski şi Iacon Iacobovici nu ar avea cum să-şi tragă curent în case. Iar motivul este cât se poate de simplu, strada este prea îngustă şi nu respectă normativele pentru amplasarea reţelei şi stâlpilor de înaltă tensiune.

„Conform stasurilor existente, aceea stradă ar trebui să aibă o lăţime de 10 metri. În realitate, acolo, în domeniul public avem o lăţime între trei metri şi trei metri şi jumătate. Pentru a atinge acea lăţime ar trebui ca fiecare cetăţean să dezmembreze câte o bucăţică de teren şi să-l cedeze Primăriei. Abia după aceea se pot lua măsuri. Am cerut şi fonduri de la Guvern pentru reţea de electricitate acolo“, spune viceprimarul Marian Murariu.

download from google play download from apple store

 

loading...
Locatarii unor blocuri se încălzesc şi astăzi ca în Evul Mediu: Trăim parcă suntem puşi la afumat - FOTOGALERIE

 

Ultimele două săptămâni în care se mai fac angajări pentru cea mai nouă fabrică Electroalfa
Electroalfa își extinde capacitatea de producție și caută specialiști în inginerie mecanică, muncitori calificați și necalificați pentru Fabrica de Sheltere Metalice,ce va fi inaugurată în curând.
Iohannis le cere oamenilor să poarte mască: Virusul este real, nu are culoare politică
Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă după numărul record de cazuri de COVID. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 614 cazuri noi.
Cireașa de pe tortul Programului Rabla: Duster la numai 11.850 de euro – FOTOGALERIE
(P) Dacă visezi de multă vreme la un SUV veritabil a sosit cu siguranță momentul cel mai prielnic în care îl poți transforma în realitate. Și asta prin intermediul ofertei lansate de Darex Auto, cel mai mare dealer auto Dacia – Renault – Nissan din nordul Moldovei, care vinde Duster Essential TCe 100 la un preț imbatabil.
ASTĂZI: Șofer de 71 de ani amendat și lăsat fără permis pe Calea Națională, circula pe sens opus - FOTO
Un conducător fost depistat astăzi, de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier, in timp ce se deplasa pe sens opus.
A fost aprobat calendarul pentru sesiunea a II-a de Bacalaureat – CÂND au loc probele
Calendarul sesiunii august-septembrie 2020 a examenului național de Bacalaureat a fost aprobat prin ordin de ministru și transmis spre publicare în Monitorul Oficial.
Nu e de glumă: Polițiștii verifică tot, se dau amenzi în piețe și mijloace de transport
Polițiștii au tras pe dreapta microbuzele, au fost sancționați și agenți economici care au încălcat restricțiile impuse. Sute de botoșăneni au fost legitimați.
ATENȚIE! Ce să faci pentru a nu fi păcălit când duci mașina la service
Înainte de a duce mașina la reparat, ar trebui să vă informați cu privire la tarifele practicate de service și să solicitați un deviz estimativ al intervenției.
A doua zi de record NEGATIV: Peste 600 de cazuri noi într-o zi, SITUAȚIA pe județe
Situația raportată de Grupul de Comunicare Strategică devine tot mai îngrijorătoare, cu 614 cazuri noi în doar 24 de ore.
Raed Arafat a vorbit despre lista „activităților interzise”: Nu mai putem vorbi de libertate individuală
Referitor la deschiderea restaurantelor, Arafat a precizat că o nouă evaluare se va face în câteva zile.
inpuff.ro
Loading...
S-a demarat licitația: Tronsonul de drum județean Prăjeni – Plugari va fi asfaltat
Consiliul Județean Botoșani, prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri a demarat procedura de licitație publică pentru una dintre cele mai importante și mai circulate porțiuni de drum județean.
Oficiul de Cadastru a mai finalizat unele lucrări, altele sunt în derulare - FOTO
Lucrări finalizate în mai multe comune din Botoșani
O șoferiță a izbit în plin un motociclist, tânărul a ajuns la spital - FOTOGALERIE
Un accident soldat cu rănirea unui tânăr motociclist a avut loc în județul Botoșani.
Cele mai frumoase șoferițe de camion, una dintre ele este din Botoșani – GALERIE FOTO
Șoferițele susțin că nu se văd făcând altceva. 
Budăi și-a mai găsit o treabă: Apără parlamentarii PSD care au făcut scandal într-o shaormerie
Deși președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a cerut scuze în numele celor doi colegi de partid scandalagii, Marius Budăi i-a apărat pe cei doi deputați.
Loading...
Polițiștii au ridicat de pe stradă un botoșănean și l-au băgat după gratii
Bărbatul a fost escortat către Penitenciarul Botoșani.
Bezmetic amendat în trafic: Polițiștii au descoperit mai multe nereguli
Tânărul în vârstă de 32 de ani s-a ales și cu dosar penal.
APIA Botoșani, anunț important pentru fermierii care au de luat bani
Fermierii pot depune la APIA Botoșani cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină aferente Trimestrului II al anului 2020
ACCIDENT de muncă: Botoșănean blocat într-un excavator după o greșeală aproape fatală
Inspectorii muncii au în atenție un accident de muncă ce a avut loc în cursul zilei de ieri, 8 iulie 2020 în jurul orei 13:50.
PSD Botoșani: Împrumuturi și hoții fără număr sunt devizele Guvernului Orban!
PSD Botoșani trage un semnal de alarmă cu privire la depășirea pragului de 100 de miliarde de euro, împrumuturi în 9 luni luate de Guvernare liberală.
Strigătul disperat al unei botoșănence cu mama și bunica bolnave la pat: Le închid în casă și plec! / Primăria: Nu sunt bani!
O femeie din Botoșani are grijă de mama și bunica ei, bolnave la pat, de mai bine de 15 ani și spune că primăria refuză să o angajeze pe un post de asistent personal.
Cetățenii au primit certificate de urbanism și au fost asigurați de municipalitate ca zona dispune de energie electrică. S-au cerut tot felul de avize necesare autorizațiilor de construcții. Da, vrem utilitățile promise și străzi asfaltate. Suntem în anul 2019... Au trecut 13 ani... RUȘINE, DOMNULE PRIMAR!
3 februarie 2019, 19:33
Întrebarea este:LOCATARII DE ACOLO AU AUTORIZAȚIE DE CONSTRUCȚIE?Nu cumva au construit de capul lor, cum s-a mai întâmplat de altfel si acum vor stăzi asfaltate?
9 ianuarie 2018, 12:02
melimeloparis.ro%20
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Am construit cât de mult am putut, am întemeiat o familie frumoasă, am sprijinit multe alte familii, am dezvoltat o localitate. Acum, după ce cred că am lăsat ceva în urma mea pe unde am trecut, consider că este momentul să î ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8408 lei
USD
Dolarul SUA
4.2716 lei
CHF
Francul elveţian
4.5537 lei
GBP
Lira sterlină
5.4099 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9808 lei
XAU
Gramul de aur
249.0787 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2485 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3664 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9857 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1657 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1818 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6497 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.