La Consiliul Județean a avut loc vineri o întâlnire a conducerii instituției cu reprezentanții a 11 organizații neguvernamentale din Botoșani ce activează în domeniul serviciilor pentru persoanele cu dizabilități.
Rezultatul l-a constituit încheierea unui parteneriat care se va concretiza începând cu data de 3 decembrie 2020, Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități.
Acordul va facilita reprezentarea intereselor și nevoilor comunității persoanelor cu dizabilități, copii și adulți, din județul Botoșani în relația cu CJ și instituțiile aflate în subordinea acestuia.
De altfel, la ședință a participat și Doina Nacu, directorul adjunct al Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.
”Deschiderea manifestată de toți reprezentanții Consiliului Județean față de această inițiativă a societății civile ne oferă speranță și încredere în privința unei colaborări ce va duce într-un final la un impact extrem de pozitiv și concret asupra calității vieții persoanelor cu dizabilități din județul Botoșani. Mulțumim respectuos tuturor participanților la acest eveniment și așteptăm cu nerăbdare următoarele întâlniri de lucru ce vor marca un nou început, respectiv punerea în practică a obiectivelor propuse cu prilejul întâlnirii de astăzi”,
Daniel Hliban, președinte Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, Structura Teritorială Botoșani.
ONG-urile semnatare ale acestui protocol de colaboraret:
1. Asociația Nevăzătorilor din România, Filiala Botoșani, reprezentată de Laura Danila, președinte.
2. Asociația Națională a Surzilor din România, Filiala Botoșani, reprezentată de Petru Solonariu, președinte.
3. Asociația părinților copiilor cu autism din Județul Botoșani, reprezentată de Gabriela Ivan, președinte.
4. Asociația "Ne trebuie speranță", reprezentată de Mihaela Niță, președinte.
5. Asociația "Down Activ" Moldova, Botoșani, reprezentată de Pălimariu Dan, președinte.
6. Asociația "Ridică-te și umblă" Botoșani, reprezentată de Andreea Ursu, coordonator principal.
7. Centrul de sănătate mintală copii, reprezentat de Maria Dardai, coordonator.
8. Asociația "Happy" Botoșani, reprezentată de Ionela Ivan, membru fondator.
9. Asociația bolnavilor de Parkinson și a altor afecțiuni neurologice degenerative "Sufletul Lalelelor", reprezentată de Emilia-Paula Zagavei, președinte.
10. Asociația "Luisa Maria", reprezentată de Mihai Manole, președinte.
11. Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, Structura teritorială Botoșani, reprezentată de Daniel Hliban, președinte.
”Un eveniment extrem de important pentru comunitatea organizațiilor nonguvernamentale”,
Doina Federovici, președinte CJ.
Din partea CJ la întâlnire au mai luat parte vicepreședintele Dorin Birta și Cristina Breșug, consilier județean.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Val de intoxicați cu ciuperci otrăvitoare la Botoșani: Peste 30 de oameni au ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024
COD GALBEN de ceață pentru mai multe localități din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024
Brilliant Taekwondo și CS Botoșani, vicecampionii României la Taekwondo
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024