Ştiri
Inspectoarele de la PSD și PNL, încăierare verbală la municipiu: Sunteți obsedată de putere & Vă rog frumos să încetați VIDEO

Ședință extraordinară de Consiliu Local, câteva proiecte pe ordinea de zi, toți consilierii cu excepția unuia învoit, la masa dezbaterilor din sala Mihai Eminescu a Primăriei Botoșani. A început la ora 11:00 și a durat mai puțin de o oră.

Învățământ + politică = ...

 

Primele proiecte au fost parcurse ușor și votate în unanimitatea celor prezenți. La ultimul în schimb, au fost iscate o serie de discuții care au culminat chiar cu ușoare crize de nervi. Două consiliere, fostă și actuală inspectoare școlară, pe tema înființării la Botoșani a unei extensiuni și din partea Universității George Enescu.

 

Nu a existat vreo problemă legată de învățământul superior, ci despre spațiul care se dorește a fi pus la dispoziția universității, din incinta Liceului Elie Radu.

 

Cătălina Lupașcu a luat cuvântul și a povestit cât de greu le este elevilor de la Liceul Pedagogic, cel mai mare din municipiu, să învețe după amiaza, în timp ce, există spații libere la Elie Radu, unitate aflată în imediata apropiere și în plin proces de depopulare.

 

 

„Elevii de la clasa a IX-a până la a XI-a învață după amiază până la ora 8 seara. Vă întreb pe dv. fiecare care sunteți aici la această masă și vă doriți să înființați o universitate, dacă v-ați da copiii să învețe după amiază până la 8 seara și să se solicitați în același timp să fie buni sau, mă rog, să reușească să-și obțină ceea ce-și doresc din punct de vedere profesional. Cred că nici dv. nu ați fi în stare să faceți un asemenea efort intelectual la orele după amiezii când organismul nostru este practic pregătit pentru o pauză, după care de un minim efort intelectual”,

Cătălina Lupașcu, consilier local PNL

 

„De ce nu ați intervenit la timp?”

 

Așadar, i-a cerut primarului să retragă proiectul de pe ordinea de zi și să identifice spații în alte unități de învățământ iar cele de la Elie Radu să le cedeze către Pedagogic.

 

A fost momentul în care a intervenit și Daniela Vicol, care a arătat că este de acord cu ideea Cătălinei Lupașcu.

 

„Într-adevăr, este o problemă acolo, se învață până la 8 seara și eu sunt profesoară acolo și este foarte greu la ore până la 8 seara. Chiar când am văzut proiectul m-am gândit, fără să văd proiectul: uitați, d-na Lupașcu voia acest spațiu pentru Liceul Pedagogic. De ce nu a intervenit pentru că permanent s-a plâns că PSD-ul nu vrea să dea acest spațiu Liceului Pedagogic, de ce nu a intervenit în ultima parte din celălalt mandat când ați avut votul d-nei Roșu care a trădat PSD-ul și a votat cu PNL-ul. Atunci de ce nu ați propus acest lucru? De ce nu ați intervenit la timp?”,

i-a replicat Daniela Vicol, colegei liberale din plen

 

„Imediat vă spun”, i-a răspuns Cătălina Lupașcu.

 

A urmat mai apoi un dialog aprins între cele două, Lupașcu spunându-i lui Vicol că ar trebui să studieze legislația mai în detaliu și să știe când se votează rețeaua școlară, adică la început de an școlar.

 

Și că este nevoie de avizul inspectorului general, însă la conducerea Inspectoratului Școlar Județean s-au aflat în ultimii ani, Mihaela Huncă și Gabriel Hârtie.

Și discuțiile au continuat.

 

„Vă rog frumos să încetați, doamnelor, colegelor, gata discuția asta”, a intervenit Andrei Amos, care a fost președintele de ședință.

 

Cătălina Lupașcu a dorit să aibă totuși ultimul cuvânt, în fața colegei Daniela Vicol: „stimată doamnă sunteți obsedată de putere”.

 

Proiectul NU a fost retras 

 

Problema cu efectuarea orelor de curs în schimburi la Liceul Pedagogic există dintotdeauna la această unitate, a intervenit și primarul Cosmin Andrei. 

 

„Suntem în interiorul unui calendar și doresc să sprijinim extensiunea Universității de Arte de la Iași. Putem găsi o alternativă pentru Liceul Pedagogic, cum puteam să găsim până astăzi în fiecare an, cel puțin din 2012 dacă îmi aduc eu bine aminte, de când am fost colegi cu d-na Lupașcu, să propunem o rețea școlară care să fie modificată, să primim avizul IȘJ. Dar puteți face acest lucru și acum, îl aveți aici pe colegul nostru, care este inspector școlar general”,

a răspuns primarul Cosmin Andrei făcând referire la Daniel Botezatu

 

Ultimul cuvânt i-a aparținut în cele din urmă șefului educației botoșănene care a arătat că este nevoie de un consorțiu...

 

„în care să fuzioneze Elie Radu unde într-adevăr populația școlară este într-o continuă scădere și un alt liceu tehnologic din Botoșani urmând să identificăm spațiul și locația consorțiului și să eliberăm astfel Elie Radu. Dar trebuie niște studii și niște calcule făcute să vedem dacă se poate realiza acest lucru”,

Daniel Botezatu, din postura de inspector general

 

Proiectul a fost aprobat cu 13 voturi pentru și 9 abțineri.

loading...
UAIC organizează admitere pentru filiala din Botoșani - DETALII

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
”Tata mută munții” la Happy Cinema Botoșani: Un studiu detaliat asupra psihologiei umane în stare de șoc și disperareFOTOGALERIE
Vineri, 30 aprilie, la Happy Cinema a avut loc premiera filmului ”Tata mută munții”, în regia lui Daniel Sandu, cu Adrian Titieni în rol principal.
Apă testată la Cristești, de la foarte bună la nerecomandată nici măcar animalelor – GALERIE FOTO
Comuna Cristesti se afla printre cele 200 de comune din intreaga tara vizitate în acest an de Caravana ”Apăr Apa”.
Cătălin Chiorescu, membru ALDE Botoșani: Furtună de incompetență peste sectorul feroviar, protejată de Ministerul Transporturilor
Furtunile din ultimele zile, care au afectat rețeaua feroviară, au generat pagube mult mai mici decât furtuna de incompetență care a pus la pământ transportul feroviar în ultima perioadă, sub înaltul patronaj al Ministerului Transporturilor.
România va avea parte de trei noi sfinți, toți din Botoșani – VIDEO
Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei a fost prezent vineri, 30 iulie 2021, la Botoșani.
Mitropolitul Teofan, mesaj de la Botoșani la 14 ani de la decesul fostului patriarh botoșănean – VIDEO
Fostul patriarh Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române, a fost pomenit vineri, 30 iulie 2021 în cadrul unor slujbe oficiate la Catedrala Mitropolitană din Iaşi dar şi în localitatea sa natală, satul Tocileni din comuna Stăuceni, judeţul Botoşani.
Judecătorii botoșăneni l-au eliberat din pușcărie pe fostul primar al Iașului
Judecătoria Botoşani a admis eliberarea condiționată a fostului primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita, condamnat în august 2020 la 5 ani de închisoare, în dosarul de luare de mită de la UTI.
Șofer de 35 de ani mort în accident produs pe un drum județean din Botoșani – FOTO
Un grav accident de circulație a avut loc vineri la orele după amiezii.
10 consilieri la trei șefi: Liberalii au izbucnit în plenul județean - Noi vorbim de mere și dvs. ne explicați de pere VIDEO
S-au încins spiritele în cadrul ședinței de la Județ în momentul în care consilierii au avut de votat organigrama Consiliului Județean Botoșani.
Reglări de conturi: Huligani băgați în arestul Poliție, după ce au luat bătaie la Cornișa
De fapt, violențele care au avut loc în parcul de agrement Cornișa în urmă cu mai bine de o săptămână au fost un act de răzbunare a unor tineri bătuți cu aproximativ o lună de zile înainte.
Loading...
Vizită înaltă la Biserica orașului, Mitropolitul Teofan a ajuns pe șantier: Era ca o rană deschisă a orașului care acum începe să se vindeceFOTO&VIDEO
ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei a ajuns la Botoșani, în curtea Bisericii Sfântul Gheorghe, într-o vizită de suflet, având în vedere regularitatea cu care ajunge în județ.
Sorin Cornilă, răbufnire către Doina Federovici: Ne-ați răspuns politic la toate proiectele de astăzi - VIDEO
Spre finalul ședinței ordinare de CJ, Sorin Cornilă a luat cuvântul aducându-i mai multe reproșuri Doinei Federovici.
Doliu în muzica populară: Un cântăreț din Vorona s-a stins la numai 43 de ani
S-a stins la numai 43 de ani, în ciuda eforturilor medicilor de a-l salva.
Directorul Liviu Ștefan numit administrator provizoriu  în CA-ul de la Apă cu ceva critici liberale
Consilierii județeni s-au întâlnit în ședință ordinară, iar printre altele au votat numirea unui administrator provizoriu în cadrul Consiliului de Administrație de la Nova Apaserv.
Mașini trase pe dreapta, sancțiuni pentru defecțiuni tehnice depistate – FOTO&VIDEO
Au fost aplicate sancțiuni în valoare de aproximativ 1.500 de lei.
Loading...
Experiențe fresh la Iulius Mall Suceava: zumba, street dance și delicatese mediteraneene
O combinație între elemente de aerobic și muzica ritmată, cursurile de zumba au prins foarte bine la publicul pasionat de acordurile latino, dar și de sport, iar cei care iubesc fuziunile se distrează cu mișcări de street dance. Săptămâna aceasta, Iulius Mall Suceava te așteaptă la sesiunile de dans susținute de Bucovina Dance Studio! După antrenament, la Iulius Mall Suceava poți să te bucuri și de preparate mediteraneene.
ALERTĂ pe Aeroportul Iași: Jumătate de avion cu acte medicale false
Jumătate dintre pasagerii cursei Londra-Iaşi au prezentat la intrarea în ţară documente medicale susceptibile a fi false. Cazul a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunal.
Medicii de familie se revoltă: Unde sunt aceşti bani cheltuiţi?
Societatea Naţională de Medicina Familiei reacţionează faţă de declaraţia premierului Florin Cîţu, pe care o consideră nedreaptă şi susceptibilă a induce în eroare opinia publică.
Elisabeta Lipă: Avem singura medalie de aur câștigată până acum de România la TokyoGALERIE FOTO
Botoșăneanca aflată în fruntea Federației Române de Canotaj spune că obiectivul stabilit pentru Tokyo a fost ”realizat și depășit”.
VIDEO – Ce se întâmplă acum pe șantierul deschis pe DN 29D Botoșani - Ștefănești
Pe DN 29D Botoșani - Ștefănești au loc ample lucrări pentru reabilitarea acestui drum național.
Prefectul și o șefă de instituție, apel către directori să-și lase mașinile acasă
Directorii instituțiilor deconcentrate au fost convocați în ședința ordinară a Colegiului Prefectural.
Gogoasa este de un tupeu fantasctic!
15 iunie 2021, 20:01
Astia sunt psd-istii .plini de facultati *mentale* si cu dureri de cap doar pentru sine. Madam inspectoarea de mate nici macar nu isi face orele si daca le face le face din meditatii.
15 iunie 2021, 12:02
Ca de obicei, face spectacol !!!
14 iunie 2021, 22:49
Iar s-au dat gogosica parfumată în spectacol.
14 iunie 2021, 20:42
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Trebuie impuse anumite restricții persoanelor privind participarea la evenimente culturale, sportive, private în funcție de imunizarea sau neimunizarea cu vaccinul anti Covid?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
 Poate credem, unii dintre noi, că am auzit de prea multe ori că trebuie să ne deșteptăm, așa cum spune probabil cel mai cunoscut vers al Imnului. Dar oare înțelegem cu adevărat chemarea la trezire? La rațiune? La ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9198 lei
USD
Dolarul SUA
4.1348 lei
CHF
Francul elveţian
4.5704 lei
GBP
Lira sterlină
5.7754 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7739 lei
XAU
Gramul de aur
243.1200 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2312 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3765 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0534 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3243 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1929 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6615 lei
Vremea
astăzi
Botosani
27.6 o C
Dorohoi
25.0 o C
Bucecea
26.9 o C
Darabani
24.6 o C
Saveni
25.4 o C
Ştefăneşti
23.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.