Ştiri
În sfârșit, prefectul pune capăt bătăii de joc! Rapoarte cerute directorilor, oamenii să NU mai fie ținuți afară

Urmare a numeroaselor semnale trase de mass media, prefectul Dan Nechifor le-a cerut directorilor de instituții publice să-i prezinte până mâine la ora 12:00 rapoarte cu măsuri pe care le au în atenție pentru o relaționare mai bună cu publicul.

Mai concret, cu accesul botoșănenilor în instituțiile publice, în condițiile în care aproape la fiecare unitate de stat, în exterior oamenii stau îngrămădiți la cozi, până le vine rândul să intre.

 

La finalul ședinței de Colegiu Prefectural, Dan Nechifor li s-a adresat directorilor din sală și le-a solicitat raportări privitoare la măsurile pe care le au în vedere pentru un acces civilizat la serviciile publice, pentru cetățeni.

 

 

„Un raport pe care vreau să mi-l prezentați până mâine (n.r. joi) la ora 12:00 referitor la activitatea în relațiile cu publicul care se desfășoară în cadrul instituțiilor dvs, care sunt măsurile prin care asigurați această activitate în conformitate cu prevederile legale incidente la măsurile sanitare pentru combaterea pandemiei”,

Dan Nechifor, prefect

 

 

De asemenea, Dan Nechifor a cerut să știe și CARE sunt instituțiile care au primit directivă de la șefii centrali cu privire la interdicția de a oferi informații jurnaliștilor.

 

„Punctul doi aceleași date referitoare la prevederile legale incidente și circularele în speță  de care răspunde aparatul central, referitoare la comunicarea cu presa. Deci, până mâine la 12:00 vreau să am acest raport”,

Dan Nechifor, prefect

 

Luarea de poziție a prefectului survine urmare a sesizărilor din partea cetățenilor față de bătaia de joc la care sunt supuși când merg în instituții publice. Dar și ca urmare a periplului prin instituții a deputatului Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani, la inițiativa publicației Botoșăneanul.

loading...
Parlamentar „sub acoperire”! Președintele PNL „deghizat”, raid prin instituții: Unități încuiate cu paznic în trening, acces interzis, oamenii ținuți în frig pe afară – VIDEO & FOTO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Șefa de la Județ, mesaj de unitate în zi de sărbătoare: Împreună putem fi cu adevărat o forță - VIDEO
Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a luat cuvântul la evenimentul organizat de Ziua Unirii Principatelor Române.
Mica Unire, evenimentul organizat la Botoșani la care au defilat doar oficialitățile și politicienii – GALERIE FOTO & VIDEO
Evenimentul, intitulat „Hora Unirii – 163 de ani de la Unirea Principatelor Române care a avut loc la 24 ianuarie 1859 a fost organizat în toate orașele țării, inclusiv Botoșani.
Municipiul Botoșani se apropie de 13 la mie, o singură comună ocolită de infectări – SITUAȚIA zilei
Autoritățile sanitare de la Botoșani au transmis situația epidemiologică de la nivelul județului aferentă zilei de 24 ianuarie 2022.
Meteorologii anunță precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, dar vremea se și încălzește ușor
Vremea se va încălzi uşor în majoritatea regiunilor, în jurul datei de 28 ianuarie.
Speranțe pentru reabilitarea unui important conac din nordul județului, ministrul ar fi refuzat să scrie în cartea de onoare
Va fi necesar un lobby puternic din partea autorităților locale pentru ca, în sfârșit, să vedem schele pe fațada conacului.
Prefectul a citit mesajul premierului în fața botoșănenilor: Uniți am trecut prin cele mai dificile momente ale istoriei VIDEO
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a dat citire mesajului premierului Nicolae Ciucă la evenimentul organizat pe Bulevardul „Mihai Eminescu”.
Îl caută Poliția, dacă știți ceva despre el sunați urgent la 112
Bărbatul a plecat de acasă duminică și până în prezent nimeni nu mai știe nimic de el.
George Simion, stropit cu cerneală la manifestația din Iași: Dacă aşa a vrut el să facă... noi îl iubim! - VIDEO
La o zi după marșul maraton de la Botoșani, Alianța pentru Unirea Românilor organizează o manifestație la Iași, dedicată Zilei Unirii Principatelor Române.
Iftime a dezvăluit cine este fotbalistul ”înscris la două facultăți”: Contract pe 3 ani și jumătate cu noul jucător de la FC Botoșani
În urmă cu trei ani, jucătorul făcea senzație în lumea sportivă după ce a terminat Bac-ul cu nota 9,96, fiind și șef de promoție la liceu.
Loading...
ACUM: Unirea Principatelor, marcată pe Bulevard de oficialități și botoșăneni - FOTO & VIDEO
În aceste momente, în municipiul Botoșani au loc manifestările prilejuite de sărbătorirea Unirii Principatelor Române.
Cătălin Silegeanu: Unirea Principatelor Române din anul 1859 este începutul construcției României moderne
La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!
Flori la mormântul botoșăneanului care l-a propus pe Cuza Domn – GALERIE FOTO&VIDEO
Moment de reculegere și flori în Cimitirul Eternitatea din Botoșani.
Iulian Rotariu intră astăzi în cea mai dificilă provocare a vieții: Nu știu cine sunt, nici ce mă așteaptă!
Și de această dată, Iulian va alerga în scop caritabil, încercând să sprijine în acest mod activitatea Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism din Botoșani.
Elevii, profesorii și preoții din Botoșani sărbătoresc Unirea Principatelor Române - VIDEO
Cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române, elevii, cadrele didactice și preoții și-au dat mâna pentru a evidenția importanța covârșitoare a actului istoric de la 1859 pentru istoria națională.
Loading...
Apel la solidaritate și rugăciune pentru Carina Elena, fetița de 3 ani lovită de o formă gravă de cancer
Campania umanitară se va desfășura în perioada 15 ianuarie – 13 februarie 2022 la nivelul tuturor parohiilor din Protopopiatul Dorohoi.
Clopotele bisericilor din Botoșani vor răsuna pentru un minut, la sfârșitul slujbelor de astăzi
În toate bisericile vor avea loc slujbe, iar la finalul acestora clopotele vor răsuna pentru un minut.
ASTĂZI: Măsuri de ordine la meciul FC Botoșani – Sepsi OSK Sfântul Gheorghe
Partida de fotbal se va desfășura cu spectatori, în condițiile situației epidemiologice actuale, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiilor.
Gările sinistre din Botoșani și viaţa de coşmar a navetiştilor: Frig, frică, şi de la capăt
În judeţul Botoşani, aproximativ 7.000 de elevi de la ţară fac naveta. O bună parte dintre aceştia merg cu trenul, fie din comunele mai sărace către cele care au liceu, fie către colegiile din oraşe şi municipii.
LISTA medicilor de familie care fac teste rapide antigen
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, consideră că testarea la medicul de familie reprezintă soluția pentru accesul facil al bolnavilor la diagnostic rapid, evaluare și monitorizare.
Una dintre victimele de la Zosin a murit la spital
Tragedie pe șosea! Una dintre victimele accidentului produs duminică în zona Zosin nu a supraviețuit, femeia decedând la spital, în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viața.
Nesimțire totala. De trei luni este coada la plătit impozite. De mâine nu va mai fi nu fiindcă face musiu ordine ci fiindcă s-a epuizat termenul de plata. Trei luni de zile au stat botoșănenii în frig la cozi și prefectul nu a văzut nimic. O fi dormit și s-a trezit astăzi. Cam târziu, poți dormi în continuare ca salariul merge. Somn ușor?
31 martie 2021, 20:09
Sondaj
Vă permiteți iarna aceasta să plecați într-o vacanță?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
„Timp de 12 ani prin natura profesiei mele am fost în slujba cetățeanului, a celui care mi-a cerut ajutorul. Am învățat să le ascult problemele, am învățat că fiecare persoană are propria poveste și propria dorință, îns ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
21 ianuarie 2022
EUR
Euro
4.9449 lei
USD
Dolarul SUA
4.3614 lei
CHF
Francul elveţian
4.7821 lei
GBP
Lira sterlină
5.9178 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8290 lei
XAU
Gramul de aur
257.2300 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2416 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3843 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1405 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4856 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2032 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-6.9 o C
Dorohoi
-7.1 o C
Bucecea
-7.6 o C
Darabani
-7.6 o C
Saveni
-6.5 o C
Ştefăneşti
-1.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.