Ştiri
Iluminat mai eficient în municipiu, primarul Cosmin Andrei anunță zonele în care se intervine - GALERIE FOTO

Sistemul de iluminat public al municipiului Botoșani va arăta altfel până la sfârșitul lunii august 2022, dă asigurări edilul-șef al municipiului Botoșani.

Mai exact, precizează primarul Cosmin Andrei, ”va fi mult mai eficient, cu flux luminos constant și intens”.

 

În scurt timp, în municipiul Botoșani vor fi montate, printre altele, 401 corpuri noi de iluminat cu LED cu sistem de telegestiune.

 

Zonele unde se va interveni sunt Manolești Deal, Str. Pacea, Mihail Kogălniceanu, Primăverii, Octav Onicescu, Marchian, Cuza Vodă, Petru Rareș, Calea Națională, Cornișa, Ștefan Luchian, Armoniei, alei pietonale în Parcul Curcubeului, Aleea Curcubeului, Aleea Cinema, Aleea Pacea.

 

 

”După implementarea acestui proiect vom atinge obiectivul prin care ne dorim realizarea de economii la consumul de energie electrică cu până la 70%”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

În completarea acestui proiect, adaugă primarul Cosmin Andrei, a fost extins un alt proiect privind supra-iluminarea trecerilor de pietoni în zonele cu trafic rutier intens.

 

”După exemplul proiectului  - pilot de pe Împărat Traian, care s-a dovedit a fi mai mult decât eficient, am montat lămpi LED cu lumină direcționată pe mai multe străzi, la nivelul trecerilor de pietoni, printre care Cuza Vodă, Marchian, Bulevardul Mihai Eminescu și George Enescu. Intenționăm să continuăm cu strada Bucovinei și Calea Națională”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

loading...
Elevii de 10 din Botoșani, premiați de Primărie: Performanța trebuie să fie și recompensată!
Primarul și Poliția Locală au început demolarea boxelor și magaziilor cu tot felul de acareturi din Centrul Vechi: Nu au autorizații de construcțieVIDEO & GALERIE FOTO

 

 

25 de ani în slujba Sănătății! Clinica Lux– Ro, acțiune pe Pietonalul Unirii la ceas aniversar – GALERIE FOTO
Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate medicală, Clinica Lux-Ro a organizat duminică, 7 august 2022, un eveniment pe Pietonalul Unirii pentru a veni în sprijinul botoșănenilor.
Botoșănean spre 70 de ani, beat la volan și nervos în fața polițiștilor
Trei șoferi bețivi găsiți în trafic, unul a făcut circ în fața polițiștilor. Toți trei au fost depistați la volan în aceeași zi.
Drama unei mame: Fiica apoi soțul s-au îmbolnăvit de cancer: Banca ne presează, avem sechestru pe mașină
Un tânăr din Botoșani se luptă cu maladia care ucide anual zeci de mii de români. Este internat la o clinică din Turcia pentru că în România i s-au mai dat trei luni de trăit. Iar acest necaz a venit la numai un an după ce fata vitregă a fost diagnosticată și ea cu o formă gravă.
Un tânăr a intrat cu un cuțit în club, polițiștii l-au băgat în dubă
S-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un club din municipiu.
Un bărbat care-și bătea nevasta obligat de judecători să stea în aceeași casă cu ea, dar să nu o atingă – VIDEO
Soluție inedită găsită de magistrați într-un caz de violență domestică.
Primarul tânăr de la Botoșani care oferă copiilor o școală modernă cu teren de sport mai ceva ca la oraș – GALERIE FOTO
Investiția a fost finalizată recent și a fost inaugurată în prezența unui ministru și a doi parlamentari.
Valeriu Iftime a avut o „plăcere vinovată” la FC Botoșani
Valeriu Iftime este unul dintre cei mai importanți oameni de fotbal Românesc.
Tânăr din Botoșani mort într-un cumplit accident în Italia, un copilaș a rămas orfan de tată – FOTO
Un botoșănean a murit în urma unui accident petrecut în Italia.
Iftime a dezvăluit ce buget are FC Botoșani sezonul acesta: Mă socotesc în fiecare zi unde sunt banii
Finanțatorul moldovenilor a recunoscut că s-a confruntat și cu destule probleme, în condițiile în care clubul este unul privat, spre deosebire de majoritatea echipelor din țară.
Botoșăneni reținuți după ce și-au făcut de cap în trafic
Oamenii legii au întocmit mai multe dosare penale în urma unor controale.
Elicopterul SMURD chemat astăzi pentru a doua oară la Botoșani
Aeronava sanitară a fost solicitată din nou la Botoșani.
Salariile unor bugetari vor fi MAJORATE luna aceasta: Anunțul ministrului Budăi
Guvernul ia cu o mână şi dă cu alta. Deşi a majorat taxele şi impozitele şi pregăteşte măsuri de austeritate în încercarea de a echilibra bugetul ţării, Executivul majorează acum salariile bugetarilor.
ULTIMĂ ORĂ: Bărbat în stare gravă transportat de urgență cu elicopterul SMURD
Aeronava sanitară a fost solicitată din nou în județul Botoșani.
NOAPTEA TRECUTĂ: Un șofer s-a izbit cu mașina într-un scuar de pe Calea Națională - FOTO
Eveniment rutier petrecut în miez de noapte pe Calea Națională, vizavi de Stadionul Municipal.
Șofer pârât de jandarmi la Poliție, a primit „cadou” un dosar penal
Polițiștii au reușit să-l identifice pe șofer și continuă cercetările în acest caz.
Botoșăneancă la spital după ce a căzut de pe ATV, polițiștii au avut parte de o surpriză
Femeia a fost transportată la spital.
Ministrul Sănătății, ANUNȚ important despre deschiderea școlilor din luna septembrie
Mai este o lună până la începerea școlii, iar ministrul Sănătății a făcut declarații referitoare la acest subiect.
Șeful educației botoșănene, dezvăluiri despre cum a ajuns inspector general: Dacă tot vorbeam de peneliști...
Bogdan Suruciuc a fost invitat la Botoșăneanul TV unde a vorbit despre mai multe schimbări care au loc în sistemul educațional dar și despre cum a ajuns inspector școlar general.
S-a stins din viață un iubit preot din Botoșani, a ridicat din temelii două Biserici: Nu te vom uita niciodată dragul nostru părinte!
Este doliu în Biserica Ortodoxă Română după ce un preot extrem de iubit din Botoșani a plecat la ceruri.
Botoșănean dat dispărut de familie, polițiștii îl caută - FOTO
Oamenii legii fac apel către botoșăneni. UPDATE - Polițiștii au anunțat că bărbatul a fost găsit. 
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Sunt momente în viața de zi cu zi când e foarte civilizat Marius Croitoru, dar își pierde rezistența asta în timpul meciurilor. Am avut și aici la Botoșani câteva situații, se certa cu presa. Încercam să-l calmez, dar nu ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9264 lei
USD
Dolarul SUA
4.8175 lei
CHF
Francul elveţian
5.0450 lei
GBP
Lira sterlină
5.8439 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6196 lei
XAU
Gramul de aur
276.7076 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2503 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2481 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3478 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7386 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2003 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6620 lei
Vremea
astăzi
Botosani
19.2 o C
Dorohoi
17.9 o C
Bucecea
18.7 o C
Darabani
17.3 o C
Saveni
18.2 o C
Ştefăneşti
25.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.