Ştiri
Forum cu aproximativ 100 de persoane la Cernăuți, Botoșani reprezentat de o delegație numeroasă: Să schimbăm destinul măcar a doi copii VIDEO & GALERIE FOTO

Botoșani – Cernăuți, punte creativă între pedagogi și elevi, grație unui proiect transfrontalier finanțat de Uniunea Europeană și cu puternic impact asupra sistemului educațional din România dar și din Ucraina.

Forum cu și despre creativitate

 

Practic, prin acest proiect european, formatorii au încercat să înșusească utilizarea metodelor de educație nonformală pentru 40 de facilitatori din domeniul educației din Botoșani și tot atâția din Ucraina.

 

Cursurile au fost realizate, în ciuda restricțiilor cauzate de criza sanitară iar ”CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future – Forță de muncă creativă pentru un viitor transfrontalier” se apropie de final.

 

Marți, 21 septembrie 2021 la Cernăuți a avut loc un forum organizat la sediul unuia dintre parteneri, respectiv Liceul de Artă nr. 5 prin care au fost prezentate o parte dintre rezultatele acestui proiect.

 

 

 

Majoritatea elevilor de la Liceul de Artă urmează profesii creative și au nevoie de metode pentru a le stimula, evident, gândirea creativă, a explicat primul dintre vorbitorii de la forum.

 

„Cred că le-a fost interesant și au aplicat acele metode creative propuse de colegii din România și sper că aceste metode pe care le-au însușit colegii noștri le vor aplica cu elevii, și bineînțeles așteptăm rezultate pozitive. Mulțumim partenerilor noștri datorită cărora am fost implicați în acest proiect și la final vreau să doresc succes atât organizatorilor cât și participanților pentru toate realizările viitoare”

Vasyl Andrusiak, directorul Liceului de Artă nr. 5 Cernăuți

 

 

Iar în aceste vremuri pandemice, cu un învățământ în anumite perioade lungi 100% online, cadrele didactice au avut nevoie mai mult ca oricând de gândire creativă.

 

Președintele Asociației B-Right Media a arătat că acest proiect va fi unul de succes, chiar și daca măcar o parte dintre elevi va avea o gândire schimbată grație metodelor de educației nonformală.

 

„Dincolo de rezultatele care sunt pe hârtie și de care o să vă povestească colegii mei, eu vreau să vă spun ceea ce ne dorim noi, să schimbăm destinul măcar a doi copii, unul din România și unul din Ucraina, prin acest curs. Dacă reușim să modificăm cursul normal al învățării, al vieții unui licean, pentru noi înseamnă că acest proiect și-a atins scopul”,

Sergiu Bălășcău, manager de proiect

 

 

Casa Corpului Didactic (CCD) este un alt partener din cadrul CreaFuture și locul în care „s-a născut” laboratorul de creativitate care a fost martor al experiențelor dobândite de elevii botoșăneni, prin profesorii lor care au participat la cursurile de creativitate.

 

 

„Am organizat cursurile de formare, cursuri la care am avut cei 40 de facilitatori, cu aceiași formatori ca și dv. La CCD Botoșani există laboratorul pentru creativitate, la a cărei inaugurare au participat reprezentanții BRCT Suceava (finanțatorii), liderii noștri de proiect, Asociația B-Right Media și colegii mei care sunt aici, alături de dv. CCD prin echipa sa. Echipă condusă de dl director Sorin Luca care este alături de noi. Vreau să vă spun că acest proiect a fost unul foarte bine primit în rândul cadrelor didactice din județul Botoșani. Cele 40 de cadre didactice au făcut la rândul lor activități, ateliere de activitate, fiecare cu câte 20 de elevi. Deci, 40 x 20, asta înseamnă foarte mult”,

Isabella Cantemir, responsabil proiect din partea CCD

 

 

Cursul se află în oferta educațională a instituției, cu aceiași formatori.

 

Din partea CCD Botoșani, la forumul care a avut loc la Cernăuți au fost prezenți pe lângă Isabella Cantemir și Sorin Luca, directorul instituției, Daniela Biolan în calitate de responsabil formare CCD, Cristina Manolache – responsabil laborator creativitate, Elena Filipescu, facilitator, Gabriela Curpănaru din partea CCD Neamț și care a făcut parte din delegația de la Botoșani, Alin Șeucaliuc – facilitator, Constantin Nacu, director al Clubului Sportiv Școlar și informaticianul Felix Arhip.

 

 

Și Centrul Bucovinean de Artă este partener în cadrul proiectului CreaFuture, iar Iurie Levcic a fost actor principal în implementarea proiectului, mai ales prin faptul că în „casa sa” au fost organizate cursurile din Cernăuți.

Care s-au bucurat de succes în rândul ucrainenilor, vorbitori sau nevorbitori de limba română.

 

 

 

„În opinia mea proiectul este unul foarte reușit ținând cont că am trecut prin pandemie, prin atâtea suspendări că mi-era groază, dar până la urmă am făcut economii foarte serioase și am adus la un numitor comun toate acțiunile. O apreciere foarte înaltă a fost dată proiectului de oamenii care nu au participat în proiect, au venit dintr-o parte, au realizat că lucrurile pe care noi ni le-am propus sunt benefice și sunt utile mai ales pentru tinerii pedagogi. Aceste lucruri în perspectivă ar trebui să le continuăm și eu cred că acest proiect are dreptul la continuitate, în programele viitoare, în colaborarea dintre România și Ucraina, prin programe transfrontaliere ale UE”,

Iurie Levcic, partener Cernăuți

 

 

Cursurile la care au participat în total 82 de profesori sau lucrători de tineret din ambele țări care au fost introduși în lumea nonformalului de Adriana Cojocaru, formator în cadrul proiectului și consilierii de dezvoltare personală Raluca Bălășcău și Alexandra Aolăriței.

 

 

„Am avut 42 de cursanți aici care au finalizat cursurile. Cursurile au fost atât pe dezvoltarea creativității, cât și pe dezvoltarea personală a fiecăruia dintre noi și pentru că principalul om din centrul cursurilor noastre a fost formatorul nostru Adriana Cojocariu, la ceasul bilanțul o invit în față să tragem concluziile eforturilor noastre. Și o să vă prezentăm două mari rezultate ale noastre, pe care le putem arăta în acest moment, broșura de bune practici pe care o aveți deja pe mese și filmul proiectului”,

Raluca Bălășcău, consilier dezvoltare personală

 

În cadrul forumului de la Cernăuți participanții au avut acces la broșura editată de echipa de implementare CreaFuture în care au fost cuprinse metode de bune practici din educația nonformală, accesibile cadrelor didactice interesate să dezvolte cât mai mult, creativitatea elevilor.

 

 

„După atâta muncă, nopți nedormite, zile în care am alergat de dimineață până seara, iată că vin și acest momente în care să ne bucurăm de munca noastră. Știți foarte bine că în proiectul nostru am avut trei mari obiective, primul a fost să formăm 80 de facilitatori în domeniul creativității. Ceea ce am realizat cu voi și cu cei din Botoșani, au fost create cele două camere de creativitate la CCD și la Liceul de Artă din Cernăuți și al treilea obiectiv a fost să creăm un instrument pentru profesori, prin care aceste metode creative să poată fi folosite ca instrument de lucru în activitatea noastră profesională”,

Adriana Cojocaru, formator curs

 

 

 

Miercuri la Cernăuți, însă de această dată la sediul Centrului Bucovinean pentru Promovarea Culturii Tradiționale Românești va avea loc conferința de închidere a proiectului ”CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future – Forță de muncă creativă pentru un viitor transfrontalier”.

 

 

Joi și vineri, Botoșani va fi locul care va găzdui evenimente în oglindă pentru a încheia această frumoasă poveste transfrontalieră care va avea impact direct asupra a 82 de cadre didactice și a unui impresionant număr de 1.600 de elevi ucraineni și botoșăneni.

 

CreaFuture este proiectul implementat de Asociația B-Right Media și partenerii Casa Corpului Didactic Botoșani, Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi și Liceul de Arta nr. 5 din Cernăuți.

loading...
REPORTAJ în Ucraina! CreaFuture a ajuns la Cernăuți într-un proiect cu educație non-formală, laborator de creativitate și legende cu străzi măturate cu trandafiri – FOTO & VIDEO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Încă doi medici vor primi locuințe ANL: CINE sunt  
Consilierii județeni vor aproba în cadrul ședinței ordinare lista solicitanților.  
Peste 900 de locuri de muncă la Botoșani, cele mai multe în construcții – LISTA
Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) a transmis lista locurilor de muncă vacante.
Un cartier ANL, un spital și mai multe străzi din municipiu rămân joi fără apă
Nova Apaserv îşi cere scuze faţă de abonaţii afectaţi.
Centru de vaccinare la Sala Polivalentă, miercuri se deschide – PROGRAMUL
Începând de miercuri, se deschide încă un centru de vaccinare la Botoșani. 
Nova Apaserv, anunț pentru clienții care NU dețin un Certificat verde
Este vorba despre persoanele care vor să facă plăți la sediul instituției, dar și despre cele care vor să transmită indexul sau solicită informații la serviciul relații cu publicul.
Documentele false cumpărate cu sute de euro le-au adus doar dosare penale
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Botoșănean de 43 de ani, condamnat pentru act sexual cu o minoră
Polițiștii l-au găsit pe bărbat acasă, acesta fiind ulterior escortat până la poarta Penitenciarului.
Un tânăr a dat buzna în curtea unui botoșănean și i-a furat mașina
Individul a fost reținut de oamenii legii.
SITUAȚIA de marți în județ: Peste 170 de cazuri în județ, incidența scade sub 9 în municipiu
173 de cazuri noi raportează astăzi autoritățile sanitare botoșănene, pentru ultimele 24 de ore.
Loading...
80 de incendii din cauza coșurilor de fum, pompierii avertizează din nou populația
Verificați și curățați coșurile de fum!
Medic botoșănean: Este momentul să spunem adevărul exact așa cum este / Cu morți, cu suferință și tot ce presupune
Anul trecut, medicul din Botoșani a fost infectat cu COVID-19. Spune că boala l-a afectat atât de mult încât și-a rugat colegii doctori să-i curme suferința.
De Halloween vezi o groază de filme noi la Happy Cinema
Trick or treat? Pe 31 octombrie, Happy Cinema din Uvertura Mall te invită să lași frica deoparte și să te alături fanilor genului horror. 
Șapte sectoare de drum de piatră din județul Botoșani vor fi modernizate – GALERIE FOTO
Consiliul Județean Botoșani alocă din bugetul propriu sumele necesare realizării proiectelor tehnice pentru modernizarea a șapte sectoare de drum județean care sunt în acest moment din piatră.
ACUM - Hram cu o mulțime de credincioși: Biserica plină, se stă și afară - GALERIE FOTO
Credincioșii îl prăznuiesc, astăzi, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.
Loading...
INVITAȚIE la teatru, două spectacole programate în weekend
Două spectacole iubite de public în agenda Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani, în acest sfârșit de săptămână.
Certificatul verde este OBLIGATORIU în mall, Hotărârea cu completările CNSU publicată în Monitorul Oficial după 9 ore
Certificatul verde COVID devine obligatoriu și pentru intrarea în mall-uri, excepție făcând persoanele care merg să se vaccineze, dacă sunt asigurate fluxurile separate.
Permis de conducere polonez fals procurat cu 1.000 de euro, poliţiştii de frontieră botoşăneni i-au stricat socotelile
Bărbatul a declarat că a obținut permisul de conducere în timp ce se afla pe teritoriul Poloniei plătind suma de 1000 de euro.
”Răsună toaca la Smârdan”, concursul care a adunat întreaga suflare a satului
Duminică, în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” Smârdan, Protopopiatul Darabani, a avut loc concursul „Răsună toaca la Smârdan!”
Botoșăneanca Mirabela Amarandei: Pentru unii mumă, pentru alții, ciumă
Ceea ce se întâmplă cu vacanța forțată a sistemului public de educație, în vreme ce rețeaua privată de școli poate funcționa foarte bine în format online este, din punctul meu de vedere, o formă de discriminare.
ALDE Botoșani: Restricțiile îi terorizează pe românii vulnerabili!
Prelungiți termenul de depunere a cererilor pentru ajutoarele la încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie! Asigurați-vă că toți cetățenii vulnerabili sunt protejați în mod real, nu doar în textul de lege!
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
starshiners.ro%20
Sondaj
Pe 27 septembrie 2021 se împlinește un an de la alegerile locale. Dacă ar fi astăzi din nou alegeri, pe cine ați vota?
Cosmin Andrei
Cătălin Flutur
Marcel Gheorghiță
Cătălin Silegeanu
Liviu Toma
Altul
Declaraţia zilei
”Casa de Pensii Botoșani dorește un document oficial din copilărie, sub 16 ani. Aceste documente pot fi DOAR gradele de handicap primite de Larisa în primii ani când a intrat legea in vigoare, 1993-1995, când era chemată anual ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9476 lei
USD
Dolarul SUA
4.2587 lei
CHF
Francul elveţian
4.6280 lei
GBP
Lira sterlină
5.8750 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7354 lei
XAU
Gramul de aur
246.8735 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2435 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3533 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1944 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4423 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1926 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6651 lei
Vremea
astăzi
Botosani
5.7 o C
Dorohoi
4.1 o C
Bucecea
5.0 o C
Darabani
3.8 o C
Saveni
5.4 o C
Ştefăneşti
4.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.