Într-o zi de 3 iunie, Botoşanii au ars la propriu. Istoria tragediilor avea să consemneze, astfel, unul dintre cele mai mari incendii care s-au petrecut vreodată în Moldova.
3 iunie 1887. Orașul a ars aproape 3 zile, fără întrerupere. Pagubele aveau să fie uriașe: 1.500 de familii afectate, peste 6.000 de suflete au rămas pe străzi. Autoritățile anunțau că 456 de case numerotate au fost cuprinse de flăcări și 608 "atenansuri".
Focul a fost stins abia în 5 iunie, cu "ajutorul" unei ploi care a durat câteva ore.
Regele Carol I nu rămâne indiferent și, profund îndurerat de tragedia de la Botoşani, telegrafiază administraţiei locale. Emoționante erau cuvintele pe care Regele le scria pe data de 4 iunie, când focul încă ardea în Botoșani.
(Regele Carol I al României)
"Flăcările mistuitoare ce mistuiră o parte din oraşul Botoşani au pricinuit grozave nenorociri ce s-au răsfrânt asupra inimii Reginei şi a mea. Orice suferinţă a unei părţi a României este suferinţa noastră, şi de aceea mă grăbesc a trimite deocamdată suma de 10.000 lei spre a căuta să daţi întâile ajutoare celor mai izbiţi de lipsă.
Mângâiaţi şi îmbărbătaţi pe cei arşi de foc, asigurându-i că subscripţii publice, în fruntea cărora ne vom afla Regina şi Eu, vor fi organizate grabnic în toată ţara şi că Românii vor şti să-şi facă datoria către compatrioţii lor. A da pentru Botoşani, a ridica pe cei loviţi de soarta cumplită, este a ne cinsti pe noi înşine, este a ne ridica sentimentele la înălţimea grelei încercări căzute pe unul dintre cele mai de căpetenie oraşe ale scumpei noastre Românii".
”Focul cel mare" din vara lui 1887 a pus la pământ economia Botoşanilor.
A mistuit, la propriu, afacerile şi breslele existente până atunci. Poate că nu este exagerat a spune că, după 3 iunie 1887, Botoșanii nu au mai fost niciodată ca până atunci.
În ediția de duminică, 7 iunie 1887, pagini întregi din ”Vocea Botoșanilor” sunt dedicate incendiului din 3 iunie.
"Arareori s-a vedzut un incendiu mai înfiorător, un dezastru mai îngrozitor. Pornit de la extremitatea partei nordice a oraşului, din un grajdu, a lipit de nisce case-baratce, un timp prea scurt a cuprins toată partea nord-estică, întinzându-se cu o furoe înspăimântătoare.
În timp de 6 ore sute de case au fost consumate de flăcări, reduse-n cenuşă. Vântul ce sufla de la nord spre sud-est cu multă vehemenţă, ridica în adevărate cicloane flăcările, transporta acoperimintele aprinse la mari distanţe şi distribuia focul asupra oraşului cu un capriciu iumitoriu. În timp de 2 ore strade întregi au fost reduse-n ruine.
Sinagoga cea mai veche şi mai mare, numită Şcoala Evreiască din târgul vitelor au ars cu desăvârşire. Din cauza înfierbinţelii ce se formase prin aprinderea magasinelor, toate din lemn, construite în jurul bisericei, a trebuit să s-aprindă Biserica Catedrală numită "Ospenia" a cărei turn servea de observator pompierilor noştri.
În masatra bisericii se dispusese toate averile celor a căror case erau ameninţate, ca o siguranţă contra incendiului. Vă puteţi imagina spaima ce au causat aprinderea acestei biserici situată în centrul oraşului. Toţi deponenţii îşi pierdură capul; ei nu puteau crede că biserica boltită, de zid solid construită, nu va rezista flăcărilor şi focul înăuntru se va răzbate precum s-a răzbătut acum 50 de ani când a mai ars o dată”.
Cu doar două luni înainte de marele incendiu, Mihai Eminescu ajungea la Botoșani după ce urmase un tratament la "bolniţa" din Neamţ.
La Botoșani se afla sora lui, Harieta. Ea însăși bolnavă, paralitică.
Așadar, la 9 aprilie 1887, Eminescu ajunge la Botoşani, rămânând sub îngrijirea surorii sale Harieta şi a doctorului Iszac. Va locui într-o casă închiriată de la cumnatul lui Samson Bodnărescu, într-o odăiţă din strada Sf. Niculae (astăzi Puşkin).
La scurt timp după ce ajunge la Botoșani, starea lui Mihai Eminescu se va deteriora. Boala recidivează, astfel că, la începutul lui iunie 1887, trupul poetului este "într-o slăbiciune de nu se poate ridica singur".
(Mihai Eminescu, ultima fotografie: noiembrie 1887, Botosani)
Aşa îl surprinde tragedia care s-a abătut asupra Botoşanilor în 3 iunie 1887.
Și, spun sursele vremii, numai intervenţia exemplară a pompierilor din Botoșani au făcut ca focul să se oprească în pereţii camerei în care se afla Eminescu.
Cuvintele surorii sale, Harieta, într-o scrisoare ce a urmat acelei zile, sunt mai mult decât sugestive și deopotrivă sfâșietoare:
"... focul grozav ce-a fost în oraş şi de care groază nu am fost scutită nici eu. Cea mai mare nenorocire; totul scosesem din casă, numai patul nenorocitului meu frate rămăsese, la care pierdusem tot curajul; ce puteam face cu el, care este într-o slăbiciune de nu se poate ridica singur? Repegiunea pompierilor şi a vecinilor m-a scăpat de cel mai mare pericol, care s-ar fi desfăşurat tot mai mult asupra lui bietul Mihai, pe care l-ar fi calicit fizic din nou, scoţându-l afară. Era un vânt rece ca toamna, cura lui nu-i permitea cea mai mică răceală".
Urmărește-ne și pe Google News
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
