Ştiri
Firma din Botoșani nevoită să deschidă trei magazine în județ după ce exportul către SUA s-a blocat

Cu 45.000 euro, a deschis trei magazine proprii în judeţul Botoşani, după ce exportul a fost întrerupt de coronavirus.

Vlăsie Company, producătorul brandului Caşcaval de Săveni, a deschis trei magazine proprii în judeţul Botoşani, în care a investit 45.000 de euro, după ce exporturile s-au blocat din cauza pandemiei de COVID-19.

 

Compania produce de un deceniu brânzeturi după reţete tradiţionale, pe care le vindea atât în România, cât şi în SUA până în luna martie a acestui an, scrie Ziarul Financiar.

 

„Lucrurile nu se mişcă aşa cum ar trebui, dar vânzările noastre au scăzut foarte puţin. N-am mai putut exporta în SUA şi ne-am gândit să ne facem o reţea de desfacere, iar în aprilie am deschis primul magazin în Săveni, apoi alte două în oraşul Botoşani. (...) Finanţarea a fost din surse proprii şi am investit 15.000 de euro în fiecare locaţie“, spune Constantin Aniculăesă.

 

Compania colectează laptele de la fermieri şi crescători de animale din zona Săveniului. Acesta este prelucrat în propria unitate de procesare a laptelui, cu o capacitate de producţie de circa 10.000 litri de lapte pe zi.

 

Compania a avut o cifră de afaceri de 5,8 mil. lei, în creştere cu 19% faţă de anul precedent, iar profitul a fost de 106.000 de lei, mai mare cu 12,5%, având un număr mediu de 20 de angajaţi, arată datele de la Ministerul de Finanţe, mai scrie sursa citată.

 

loading...
Producătorul caşcavalului de Săveni: Infrastructura rutieră şi de transport este o problemă şi o mare durere, ne distrugem mașinile pe drumuri
„Valea laptelui“ se află în Botoșani: Cine are măcar trei-patru cozi de vacă trăieşte. Cine nu, ori la muncă în străinătate ori boschetar

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
PSD la guvernare va readuce școlile la viață, va proteja elevii și cadrele didactice, asigurând acces egal și neîngrădit la educație
PSD va lua măsuri, din prima zi de guvernare, pentru protejarea elevilor și a profesorilor, astfel încât să redeschidă școlile, asigurând acces la educație tuturor copiilor, indiferent că locuiesc în mediul rural sau urban.
Proiecte de peste 6 milioane de euro depuse de Primărie în ultima săptămână: Au fost scrise cu ajutorul colegilor mei care au muncit foarte mult
Primarul Cosmin Andrei a anunțat că în ultima săptămâna municipalitatea a depus două proiecte europene cu o valoare semnificativă.
DECIZIE adoptată astăzi! Șoferii pot circula și prin scuarurile pentru tramvai
Cum în municipiul reședință de județ tramvaiele au fost înlocuite cu autobuze, Primăria a luat decizia de a ridica restricțiile privitoare la circulația în permietrele în care se află scuaruri pentru aceste mijloace de transport.
Protocol semnat în zi specială! Consiliul Județean angajează un interpret mimico-gestual – GALERIE FOTO
În 3 decembrie 2020, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, evenimentul marcant a constat într-un protocol încheiat între Consiliul Județean și un grup de inițiativă al ONG-urilor de la Botoșani.
Număr GRATUIT pus la dispoziție de DSP pentru botoșăneni: ȘASE linii deschise pentru apeluri
Direcția de Sănătate Publică Botoșani anunță că a pus la dispoziția populației din județ un CALL CENTER ce poate fi apelat zilnic.
Botoșăneanul șef peste prefecturi răsplătit de președinte cu Ordinul Bărbăție și Credință în grad de Cavaler
Președintele României, Klaus Iohannis a emis un decret prin care a conferit acest titlu onorific mai multor persoane, printre care și un botoșănean.
Iftime, tranșant cu aspiranții la fotoliul de deputat: Mi se pare populism
La dezbaterea organizată miercuri în sala Palatului Administrativ s-a discutat intens despre educație.
211 oameni au murit și peste 7.660 de noi îmbolnăviri raportate de autorități – SITUAȚIA de astăzi pe județe
Până astăzi, 3 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 492.211 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 381.001 pacienți au fost declarați vindecați.
Accident vascular suferit pe acoperișul casei, botoșăneanul de 82 de ani salvat de pompieri - FOTOGALERIE
Un bătrân de 82 ani, care a suferit un accident vascular în timp ce repara acoperișul casei, a ajuns la timp la spital după o intervenție contracronometru a pompierilor din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni și a echipajului de terapie intensivă SMURD.
Loading...
Traian Apetrei către candidații la Parlamentare: Bogatul bogaților este analfabet, ce modele culturale le oferim elevilor?
Traian Apetrei, directorul Teatrului Mihai Eminescu, a luat parte miercuri la dezbaterea organizată de către Asociația pentru Dezvoltare Umană.
Cătălin Silegeanu: PSD Botoșani inventează roata pătrată!
Aceste alegeri au dovedit că scot cele mai penibile măsuri din candidații PSD Botoșani! Lipsiți total de vocalistul trupei, Liviu Dragnea, candidații PSD au trecut la proiecte S.F.
Tânăr de 19 ani transportat de urgență la spital după ce s-a izbit cu mașina într-un copac - FOTOGALERIE
Un grav accident a avut loc joi dimineață pe DN 29 A în localitatea Bajura.
Peste 100 de cazuri noi la Botoșani și ȘASE decese în ultimele 24 de ore
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi de COVID.
PNL Botoșani: PSD a umplut instituțiile publice cu angajați pe pile și relații!
De ce se teme președintele PSD Botoșani de aceea nu va scăpa. Zilele trecute, lidera pesediștilor botoșăneni își exprima public temerea că atunci când liberalii vor ajunge la guvernare vor face disponibilizări în sectorul public. Suntem nevoiți să-i dăm parțial dreptate. Vor fi dați afară toți funcționarii publici care nu-și fac treaba, care își bat joc de contribuabili și care au fost angajați de PSD pe pile și relații.
Loading...
Grav accident rutier: Mașină făcută praf, șoferul la spital - FOTOGALERIE
Un alt șofer din trafic a sunat la 112, anunțând accidentul.
De beat ce era, un botoșănean a intrat cu mașina în stâlp apoi a ricoșat într-un alt autoturism
Din fericire, șoferul a scăpat teafăr.
Elev de la Laurian, în fața politicienilor: IȘJ-urile colcăie de corupție și sunt profesori care sunt efectiv protejați
La dezbaterea cu candidații de la Camera Deputaților au luat parte și reprezentanți ai elevilor. 
Ziua și amenzile: Încă 16.000 în pușculița statului de la botoșănenii care nu poartă mască
Zeci de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu.
Fonduri europene pentru reabilitarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu”
Proiectul, estimat la o valoare totală de peste 4,1 de milioane de euro, va fi finanțat din Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027.
Atenție la coșurile de fum: Pompieri chemați urgent, două case au luat foc
Coşurile de fum defecte sau necurăţate se află printre cele mai frecvente cauze care generează incendii la Botoşani în sezonul rece şi nu numai.  
Profit de 106000 mii lei inseamna 8833 lei pe luna,daca lucrezi la stat si stai degeaba cu,concedii si wekenduri libere iesi mai bine cu 4500 net si o freci fara batai de cap sa platesti la stat impozite si angajatii
23 octombrie 2020, 10:08
astratex.ro
Sondaj
Trebuie redeschise școlile?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
„În egală măsură cred că este un ordin pe care ar trebui să-l împart cu toți prefecții și subprefecții din România pentru perioada asta grea pe care am parcurs-o și încă nu am terminat-o. Cu pandemie, cu alegeri. M-a luat ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8736 lei
USD
Dolarul SUA
4.0226 lei
CHF
Francul elveţian
4.5028 lei
GBP
Lira sterlină
5.3968 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8581 lei
XAU
Gramul de aur
237.9570 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2342 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3594 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9844 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1104 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1844 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6547 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.7 o C
Dorohoi
1.9 o C
Bucecea
1.6 o C
Darabani
2.8 o C
Saveni
1.7 o C
Ştefăneşti
7.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.