Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Botoşani are de săptămâna trecută un nou preşedinte. Adunarea Generală a CCIA a ales înlocuitorul lui Carmen Panţiru, cea care a ocupat funcţia cu titlu de interimar.
A existat un singur candidat, Valeriu Iftime, care a fost votat în unanimitate de toţi cei 38 de membri ai Adunării Generale.
Înainte de asta, preşedintele grupului „Elsaco” a intrat în Colegiul de Conducere al CCIA, for în care pot accede doar firmele cu minim trei ani de activitate în cadrul Camerei de Comerţ.
Valeriu Iftime va ocupa funcţia până în 2020, când se termină şi mandatul actualului Colegiu de Conducere.
Carmen Panţiru a trecut pe postul de preşedinte executiv.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PEMNTRU MOBIL
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024