Ştiri
EXCLUSIV! Stațiunea Popăuți amendată de DSVSA, animale moarte aruncate aiurea ca la un nenorocit de fermier

La Stațiunea de Cercetare Agricolă Popăuți, tensiunile curg gârlă. La nici două luni de când a stat în „lumina reflectoarelor” din caza unui scandal între vechea și noua conducere, pe fir au intrat și autoritățile sanitar veterinare, care efectuează controale la sânge în urma unor reclamații primite. Ce vizează acestea? Răspunsul este parcă tăiat în două, ca o felie de tort împărțită egal între două instituții – una care trebuie fie etalon pentru fermierii locali, cealaltă menită să-i țină în frâu.

Un caz izolat... începând cu luna ianuarie

Concret, în atenția conducerii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Animalelor (DSVSA) Botoșani, au ajuns informații potrivit cărora animalele sacrificate în incinta stațiunii nu ar fi incinerate corespunzător, ci depozitate în locuri neamenajate.

Lucrul acesta s-ar întâmpla de la începutul anului 2015, ceea ce înseamnă că a vizat ambele conduceri ale Stațiunii Popăuți. Potrivit noului director, Gheorghe Brădățan, informația ar fi parțial adevărată, asta pentru că ar fi vorba despre un caz izolat, care nu este sub nicio formă extins la nivelul întregii activități. Întrebat dacă abaterea s-ar petrece de la începutul anului, acesta a negat vehement.

„A fost un incident cu niște animale, un animal a fost aruncat într-un bazin. A fost chemată firma de la Suceava de incinerări, când se va mai întâmpla ceva, îi vom chema pe dumnealor, deși firma se află la mare distanță, ca să ducă animalele la incinerat.

Nu se întâmplă de la începutul anului, s-a întâmplat doar cu trei animale, a fost doar un incident, nu este un lucru care se întâmplă în mod obișnuit. Animalul avea o boală incurabilă și l-au sacrificat pentru că punea în pericol celelalte animale”, a declarat directorul Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor. 

Ba mai mult, acesta a precizat că ar fi fost anumite probleme când firma de incinerare cu care stațiunea a avut contract până recent, s-a desființat fără ca acesta să fi avut cunoștință de cauză, dar că acum s-au rezolvat odată cu contractarea noii firme cu sediul la Suceava, care operează în acest domeniu de 15 ani.

„Lucrurile au fost lăsate un pic de izbeliște”

De cealaltă parte, reprezentanții DSVSA Botoșani, spun că sesizările primite vizează „proasta gestionare a subproduselor și a mortalităților la nivelul unității”, care s-au confirmat la nivel de conducere și că s-a emis o amendă atât unității, cât și șefului de fermă, care ar fi gestionat activitatea în mod necorespunzător.

„Am avut o discuție cu dl. director, s-au confirmat cele spuse de reclamant. S-au dat măsuri coercitive și anume amendă pe unitate și amendă pe șeful de fermă. Lucrurile sper să se desfășoare în normalitate legislativă de acum înainte, se vor face alte controale”, a declarat Minodora Vasiliu, director al DSVSA Botoșani.

Potrivit acesteia, conducerea stațiunii a pus incidentul pe lipsa de fonduri cu care se confruntă unitatea, dar motivația nu a înduplecat organele de control.
„Faptul că motivația principală este că nu există fonduri pentru această stațiune acordate de Academie (n.r. Academia Științifică Agricolă „Gheorghe Ionescu Sisești” de la Iași), ne dă dreptul ca pe competența și atribuțiile noastre, să facem un raport către Academie”, a mai spus șefa Direcției Sanitar Veterinare.

Pretextul lipsei de fonduri nu este unul suficient de puternic, mai spune aceasta. Cel puțin nu atâta timp cât se pune în pericol sănătatea animalelor, a produselor care rezultă de la fermă și care ar putea în ultimă instanță să atingă siguranța consumatorilor.  

În urma controalelor desfășurate, s-au aplicat două amenzi în valoare de 6.000 de lei, însă conducerea DSVSA nu crede că aplicarea măsurilor coercitive este o soluție pentru rezolvarea problemei existente. „Suntem în re-control, acestea au fost primele măsuri care era normal să fie aplicate. Măsurile coercitive nu rezolvă problema, doar acțiunile dumnealor o vor face. Vom verifica din nou săptămâna viitoare, să vedem ce se întâmplă. Lucrurile au fost lăsate un pic de izbeliște și un pic au scăpat de sub control și vrem să aducem totul pe făgașul cel bun. Șeful de fermă trebuia să gestioneze acțiunile de acolo conform legii”, a conchis Minodora Vasiliu.

 În perioada imediat următoare, mai multe controale vor avea loc la Stațiunea Popăuți ca urmare a neregulilor constatate.

(C.B.)

 

Urmărește-ne și pe Google News

Arbore pericol public tăiat de pompieri – FOTOGALERIE
Vântul puternic ar fi putut să-l doboare, iar în cădere trecătorii puteau să fie răniți. Un localnic și-a dat seama că arborele reprezintă un pericol și a sunat după ajutor la 112.
Microbuz tras pe dreapta de polițiștii botoșăneni, tânărul șofer taxat cu un dosar penal
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.
Fără rival! Director medical de aproape 10 la Spitalul „Mavromati”
Reprezentanții Spitalului Județean „Mavromati” au afișat astăzi rezultatele la concursul organizat pentru ocuparea postului de director medical.
Întârzieri birocratice: Muzeul Județean NU a intrat încă în șantier - Ne dorim ca lucrările să înceapă cât mai rapid
Compania Națională de Investiții (CNI) a predat amplasamentul asocierii de firme care va face proiectarea, reabilitarea și modernizarea clădirii încă de la finalul lunii noiembrie a anului 2021.
2.000 de lei amendă și marfa confiscată după un control al polițiștilor
Au fost legitimate peste 40 de persoane și au fost controlate 38 de autovehicule.
12 Cadouri utile de casă nouă
(P) Fie că este pentru prima dată când ne mutăm singuri sau schimbăm locuința existentă pe una mai spațioasă, mai frumoasă și plasată poate într-o zonă mai bună, un cadou de casă nouă este întotdeauna o surpriză plăcută.
A murit un fost parlamentar de Botoșani - FOTO
A fost doctor în istorie, profesor universitar și membru al Academiei Române din 1997.
Frumusețe fără efort prin epilarea definitivă cu laser Prime Excellence
(P) Frumusețea a fost unul dintre scopurile principale ale umanității încă din cele mai vechi timpuri și acest lucru nu s-a schimbat nici măcar în prezent.
RAZII de amploare în discoteci, polițiștii au reținut și NOUĂ permise de conducere
Au fost legitimate peste 400 de persoane.
Tras pe dreapta în trafic: Șofer de 21 de ani prins cu alcool ”la bord”
Tânărul s-a ales acum cu dosar penal.
Tot ce trebuie să știi despre ghetele pentru bărbați și femei
(P) Iarna fără ghete sau cizme nu este iarnă, acestea sunt un accesoriu esențial. Odată cu schimbarea sezonului, trebuie să vă adaptați la condițiile meteo instabile, așa că aveți nevoie de încălțăminte rezistentă și călduroasă, dar și confortabilă. Atunci când alegeți perechea ideală de ghete bărbați sau ghete damă, trebuie să țineți cont de câteva sfaturi, precum și să știți cum să faceți diferența între cele pentru femei și cele pentru bărbați.
Trei tineri care făceau drifturi în parcare la supermarket au rămas fără permis
Cei trei tineri au primit și amendă, pentru conducere agresivă a autoturismului.  
URMĂRIRE în trafic după un puștan care s-a urcat la volan beat și FĂRĂ permis
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.
Noi amenzi pentru șoferi: MODIFICĂRILE din Codul Rutier intră în vigoare din martie
Începând cu luna martie, șoferii vor primi mai multe amenzi, după ce s-au făcut mai multe schimbări la Codul rutier.
O asociație de proprietari caută femeie de serviciu – LISTA locurilor de muncă
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a transmis lista locurilor de muncă vacante la data de 6 februarie 2023.
Raiul păsărilor: Locul din Botoşani unde se adună aproape 2.000 de zburătoare – GALERIE FOTO
Peste 1.800 de păsări, din 16 specii, și imagini care îți taie răsuflarea.
APIA a stabilit cuantumurile ajutoarelor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic, pentru anul de cerere 2022
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că au fost stabilite cuantumurile aferente Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii (ANT) pentru anul de cerere 2022 și s-a demarat procesul de autorizare la plată a acestor scheme.
Meditațiile cu elevii de la clasă sunt interzise profesorilor / Ce sancțiuni s-ar putea aplica
Profesorilor le este interzis să pregătească contra-cost elevii de clasele la care sunt încadrați în anul școlar în curs
Întâlnire cu Alba ca Zăpada și cei 7 pitici la Teatrul ”Vasilache” Botoșani
În această săptămână, cei mici sunt așteptați la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache”, la spectacolul „Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici”.
Toate drumurile județene DESCHISE circulației / Dorin Birta: Avem stocul necesar de material antiderapant și utilajele necesare - FOTO
Consiliul Judeţean Botoșani informează participanţii la trafic cu privire la faptul că, în cursul dimineţii zilei de luni, 6 februarie, pe raza judeţului Botoșani nu există drumuri judeţene pe care traficul rutier să fie blocat, circulaţia desfășurându-se pe mai multe sectoare de drum în condiţii de iarnă.
Sondaj
Ați dat până acum ”atenții” la doctor?
Da
Nu
Nu am ajuns la doctor
Declaraţia zilei
„Am jucat acolo, prima etapă am intrat titular, după vreo două săptămâni și în septembrie m-a dat și el afară. Mi-a zis «Te duci la Botoșani». I-am zis «Nuuu, vă duceți dumneavoastră la Botoșani. Eu nu mă duc. Nevastă- ...
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9036 lei
USD
Dolarul SUA
4.5570 lei
CHF
Francul elveţian
4.9186 lei
GBP
Lira sterlină
5.4789 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4457 lei
XAU
Gramul de aur
274.4439 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2392 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2569 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1404 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3896 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2057 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6587 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3.9 o C
Dorohoi
-4.4 o C
Bucecea
-3.3 o C
Darabani
-4.9 o C
Saveni
-3.7 o C
Ştefăneşti
-3.1 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.