Ştiri
Eminescu, omagiat de scriitorii botoșăneni la 132 de ani de la moarte: Astăzi se anunță câștigătorul celei de a XXX-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”- Opera Omnia

O serie de activități culturale se vor desfășura astăzi în Botoșani, la 132 de ani de la trecere în eternitate a poetului Mihai Eminescu.

Primăria Municipiului Botoșani, în colaborare cu Fundaţia Culturală „Hyperion-Caiete Botoșănene”, vor anunța astăzi numele poetului laureat al celei de a XXX-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”-Opera Omnia.

 

Cu acest prilej va avea loc și o întâlnire cu Ovidiu Genaru, laureatul celei de a XXIX-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”- Opera Omnia.

 

La ora 9.30, în  Sala ”Mihai Eminescu” din cadrul Primăriei municipiului Botoșani va avea loc o întâlnire în cadrul căreia va fi anunțat numele poetului laureat al celei de a XXX-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”- Opera Omnia, și va fi prezentată  antologia de poezie Patimile după Bacovia, semnată de Ovidiu Genaru, volum  apărut la Editura Rocart din Piteşti, în cadrul colecţiei Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie „Mihai Emionescu”-Opera Omnia cu sprijinul Consiliului Local Botoşani.

 

Întâlnirea va fi urmată, la ora 10.30, de un Te Deum desfășurat în Biserica Uspenia, precedat de depunere unei coroane la statuia Poetului Mihai Eminescu din curtea bisericii.

 

Au fost nominalizaţi pentru obţinerea acestui premiu doisprezece poeţi, astfel, aceştia sunt: Adrian Alui Gheorghe, Vasile Dan, Nichita Danilov, Marian Drăghici, Nora Iuga, Ioan Moldovan, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Cassian Maria Spiridon, Eugen Suciu, Lucian Vasiliu, George Vulturescu. Dintre aceștia, Nora Iuga şi Marta Petreu s-au recuzat.

 

Juriul naţional de acordare a acestui premiu, format din Nicolae Manolescu, preşedinte, Daniel Cristea-Enache, Răzvan Voncu, Mircea Mihăieş, Ioan Holban, Gabriela Gheorghişor şi Vasile Spiridon, membri, va alege numele poetului laureat al celei de a XXX-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”-Opera Omnia. Acesta va fi făcut public în ziua de 15 iunie 2021 ora 10.00, în cadrul evenimentului organizat conform tradiției la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, urmând ca diploma şi coroana de lauri să-i fie înmânate în cadrul galei de decernare a acestui premiu, care va avea loc în ziua de 15 ianuarie 2022, la cea de a XXXI-a ediţie, în care va fi premiat şi laureatul ediţiei în curs, aşa cum s-a decis de către organizatorii evenimentului, Consiliul Local Botoşani, Uniunea Scriitorilor din România şi Fundaţia Culturală „Hyperion-Caiete Botoşănene” Botoşani.

 

Astfel, în ziua de 15 iunie 2021 va fi anunțat laureatul celei de a XXX-a ediții, urmând ca distincția și celelalte însemne să fie acordate în cadrul galei din 15 ianuarie 2022.

 

loading...
LAUREAȚII Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul...” – GALERIE FOTO

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Acoperișuri smulse de pe case, copaci doborâți de vânt, cabluri pe șosea – GALERIE FOTO&VIDEO
Pentru înlăturarea efectelor intervin pompierii militari Garda de Intervenție Săveni si pompierii voluntari din oraș.
Botoșăneni loviți de grindină - FOTO
Mai multe localități din județul Botoșani s-au aflat luni după-amiază sub Cod Roșu de vijelii puternice.
Emoții pentru Nichita: Procurorii de la Botoșani au CONTESTAT decizia de liberare condiționată
Luni dimineață, procurorii au contestat decizia de liberare condiţionată a lui Gheorghe Nichita.
O nouă avertizare COD ROȘU pentru mai multe localități din Botoșani
Meteorologii eu emis a doua avertizare de tip Cod Roșu în această după-amiază.
ALERTĂ anunțată în urmă cu puțin timp: COD ROȘU de vijelii puternice la Botoșani
Sunt prognozate vijelii, grindină, și descărcări electrice.
Permis fals cumpărat cu 300 de euro, polițiștii fac cercetări
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut efectuează cercetări în privinţa unui moldo-român care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere polonez fals.
Zero cazuri în județul Botoșani în ultimele 24 de ore
Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.
Se caută director medical pe un salariu de aproape 13.000 de lei – LISTA locurilor de muncă
Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a transmis lista locurilor de muncă vacante de la nivelul județului.
RECORD: 34 de amenzi a strâns un botoșănean doar în 2021
31 de amenzi de la începutul acestui an, la care se mai adaugă încă trei primite săptămâna trecută!
Loading...
Au început provocările pentru rezerviștii voluntari din Botoșani – FOTO&VIDEO
Urmează antrenamentul alături de forțele de rezervă ale Armatei SUA și de rezerviști voluntari din structuri subordonate Statului Major al Apărării.
Momente emoționante pentru ofițeri și subofițeri din cadrul ISU Botoșani – GALERIE FOTO
Recunoașterea muncii depuse este foarte importantă, iar acest lucru l-au simțit cinci ofițeri, un maistru militar și 86 subofițeri care au primit noile grade.
Drumurile din Botoșani pe care s-au produs accidente, împânzite de polițiști - FOTO
În cursul zilei de duminică, 1 august, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune în mediul rural, pe arterele pe care au fost înregistrate accidente rutiere în prima parte a acestui an.
Salon distrus la Mavromati de un pacient agresiv, medicii au sunat la 112 - FOTO
Bărbatul s-a baricadat în salon, blocând ușa cu câteva paturi.
ALDE Botoșani: Terenul agricol al românilor pe mâna străinilor!
Asta e realitatea cruntă cu care ne confruntăm.
Loading...
Interviul lui Reghecampf, stricat de cheful din vestiarul FC Botoșani: Ca la fotbal… - VIDEO
Laurenţiu Reghecampf era vizibil iritat la finalul meciului Universitatea Craiova-FC Botoşani, scor 1-2.
Vijelii puternice la Botoșani, încă o zi sub Cod Portocaliu: Anunțul meteorologilor
Administrația Națională de Meteorologie a emis încă o avertizare de vreme rea pentru județul Botoșani.
FAZA ZILEI: Culmea șofatului ”la noi”, un șofer și-a scris în parbriz că îi place băutura! Au urmat o urmărire a Poliției și amenda
Șoferul unui autocamion care circula prin județul Timiș avea o plăcuță pe cât de interesantă, pe atât de nepotrivită pentru cineva care conduce.
Golgeterul Botoșaniului din sezonul trecut s-a transferat la o echipă de cupe europene din Portugalia
Golgheterul lui FC Botoșani din sezonul trecut s-a despărțit de gruparea moldoveană în această vară.
Preotul botoșănean Ciopron, ultimul episcop al Armatei Române, comemorat peste Prut
A fost ultimul episcop al Armatei Române. Marginalizat de regimul comunist, a fost urmărit de Securitate, odată cu toți cei care se aflau în preajma sa.
Elisabeta Lipă, la sosirea canotorilor în țară: Îi mulțumesc ministrului Drulă că nu ne-a răspuns la telefon
Chiar la sosirea în țară a lotului olimpic de canotaj, președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, i-a mulțumit ironic ministrului transporturilor.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Trebuie impuse anumite restricții persoanelor privind participarea la evenimente culturale, sportive, private în funcție de imunizarea sau neimunizarea cu vaccinul anti Covid?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
„La ce sunteți astăzi părtași aici? În primul rând la bucuria și la fericirea copiilor, la un fel de ludotecă integrată. Am susținut atât de mult această idee, în alte state sunt. La noi din câte știu există un proiect ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9171 lei
USD
Dolarul SUA
4.1348 lei
CHF
Francul elveţian
4.5687 lei
GBP
Lira sterlină
5.7547 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7730 lei
XAU
Gramul de aur
240.4651 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2311 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3781 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0432 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3188 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1929 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6610 lei
Vremea
astăzi
Botosani
22.4 o C
Dorohoi
20.7 o C
Bucecea
21.9 o C
Darabani
20.2 o C
Saveni
21.2 o C
Ştefăneşti
24.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.