Ştiri
Șefii provizorii de la Eltrans votați secret  într-un peisaj de chiul politic și un spectator atent – GALERIE FOTO

Cu 13 voturi pentru, din partea consilierilor (încă) prezenți în sala de ședințe Mihai Eminescu, a fost votată componența unui consiliu de administrație provizoriu pentru compania de transport a orașului.

În raportul de specialitate pentru acest punct de dezbatere s-a specificat faptul că la societatea Eltrans nu mai există un Consiliu de Administrație din octombrie 2020. Din celălalt mandat.

Asta după un concurs al cărui rezultat a fost un consiliu cu membri exclusiv liberali, neacceptați de actuala conducere a Primăriei.

 

S-a ajuns la trei procese pe rolurile instanței de judecată, unul deschis de juriștii Primăriei, celelalte două de prefect.

Și la un impas premieră națională, cu o companie care practic nu mai are niciun fel de conducere după expirarea contractului de mandat a lui Victor Ivănescu, care a avut o valabilitate de patru ani.

 

În ședința de astăzi social democrații i-au propus pe: Simion Drelciuc - inginer de profesie (în prezent este auditor energetic, pe expertize de mediu), Vasile Ciocan – inginer RAR, Paula Berențan – avocat Baroul Botoșani, Cătălin Ursu – economist, Ana Florea – economist cu experiență de peste 10 ani, lucrează la SDN.

 

Liberalii, în semn de protest au părăsit sala și nu au participat la vot.

Liviu Toma care este în asentimentul liberalilor la opțiunea votului a anunțat că nu participă la procedura secretă pentru CA-ul provizoriu de la Eltrans pe motiv că așteaptă sentințele din instanță. S-a ridicat de la masă dar a rămas în sală pe scaunul „spectatorilor” și a urmărit procesul de vot. 

 

Proiectul a fost adoptat cu 13 voturi pentru (11 consilieri locali PSD și 2 USR-PLUS).

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
VOT secret la Municipiu pentru administratorii de la Eltrans, un om a fost retras

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
ANUNȚ Primăria Mihai Eminescu, prima din județ care a semnat un contract de finanțare prin ”Anghel Saligny”
Primăria comunei Mihai Eminescu aduce la cunostinta ca este prima Unitate Administrativ Teritoriala din judetul Botosani care semneaza contract de finantare prin Programul National de Investitii „Anghel Saligny” pentru Reabilitarea prin asfaltare a drumurilor comunale si satesti.
PROPUNERE: Primăria să ia bani de la Revelion și artificii, pentru premiul de Zilele Eminescu: Sau de la un cântăreț care cântă manele
Au fost discuții în contradictoriu la proiectul de hotărâre privitor la aprobarea cheltuielilor suportate de Primărie pentru Zilele Eminescu din ianuarie, anul viitor.
Pescuit ilegal demascat de jandarmi, zeci de kilograme de pește scoase din apă – FOTOGALERIE
Duminică dimineață, mai multe setci monofilament în care era prins aproximativ 50 de kg de pește au fost scoase din apa Barajului Rogojești, în urma unei acțiuni executate de jandarmi pentru prevenirea braconajului în habitatele piscicole naturale ale județului.
Fata din Botoșani care a rupt internetul: De la vândut flori în oraș a ajuns să facă online zeci de mii de euro pe lună - FOTOGALERIE
Tânăra are deja apartamente și mașini de zeci de mii de euro.
S-a votat: Membru nou în structura semi-polițienească de la Botoșani
Consilierii județeni au votat astăzi în unanimitate proiectul de hotărâre privind modificarea componenței Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP).
Poliția Botoșani: Mașinile trase pe dreapta, botoșănenii legitimați, polițiștii au dat amenzi și în oboare
A fost una dintre cele mai ample acțiuni derulată la Botoșani în această toamnă.
OPT șoferi băuți scoși din trafic de polițiștii botoșăneni
Conducătorii auto au fost prinși în urma unor controale.
Companiile de transport public acuzate că percep taxe ILEGALE de la botoșăneni: Nu putem închide ochii la acest abuz
Este vorba despre o taxă care este pretinsă la fiecare final de an.
Cea mai tare de pe şosele: Mădălina din Botoșani, în topul celor mai sexy şoferiţe de TIR votate de șoferi - FOTO
Cele mai sexy şoferiţe de TIR care circulă pe şoselele din Uniunea Europeană vor apărea în paginile unui calendar dedicat lor, ce urmează a fi editat în ultima lună a acestui an.
ASTĂZI: Tânăr băut și FĂRĂ permis prins de polițiști la plimbare cu mașina
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
Permise și certificate reținute de polițiști, val de amenzi în trafic într-o singură noapte
Acțiunea de amploare care s-a desfășurat în noaptea de sâmbătă spre duminică a vizat și orașele Dorohoi și Ștefănești.
Polițiștii nu i-au iertat: La volan, deși nu aveau actele în regulă
Controalele polițiștilor botoșăneni au scos la iveală șoferi care nu respectă nicio regulă atunci când urcă la volan.
BANI nejustificați confiscați de polițiști din magazine și cluburi din Botoșani
În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o amplă razie pentru combaterea fenomenului infracțional și contravențional.
Nova ApaServ vrea să atragă bani europeni pentru contori cu citire la distanță și alte echipamente moderne
Proiectul de hotărâre a fost votat astăzi în cadrul ședinței ordinare de luni, 28 noiembrie 2022.
Șofer cu permisul cumpărat de pe internet, oprit în trafic de polițiști
Oprit la un control de rutină, polițiștii l-au găsit cu nereguli pe tânărul de 26 de ani.
FAZA ZILEI: O aleasă de la municipiu și-a „certat” colegii din plen pentru că au parcat neregulamentar: Să arătăm puțin obraz...
Apelul la respectarea regulilor rutiere a fost lansat în ședința ordinară de Consiliu Local întrunită astăzi în sala Mihai Eminescu a Primăriei Botoșani.
Record de bilete vândute de un singur angajat al Eltrans
Autobuzele introduse în circulație de SC Eltrans SA în locul tramvaielor atrag tot mai mulți clienți. O dovedesc cifrele companiei de transport a Consiliului Local Botoșani.
Descoperire îngrozitoare într-un bloc din oraș: Femeie dată dispărută de acasă, găsită moartă în apartamentul mamei sale
Femeia cu păr roșcat și ochii verzi, mamă a unui copil, a dispărut de acasă duminică dimineață.
Spectacol ”Rapsozii Botoșanilor” dedicat Zilei Naționale a României
Vor fi prezentate cele mai frumoase cântece din repertoriul actual al orchestrei, cât și cântece dedicate  Zilei Naționale a României.
Directorul Regionalei de drumuri naţionale, încolțit de sindicaliști: „I-am prins că nu justifică 7.000 de tone de asfalt”
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere i-a cerut directorului Regionalei ieşene de drumuri naţionale explicaţii în privinţa activităţii sale.
Niște parveniți, căpușe ale sistemului ipocrit, arogant, hoți.... etc Vor doar sa distrugă, de ce nu implementează proiectul de modernizare transport în comun????? Sau nu pică nimic cașcaval în buzunarele lor...... RușineUn transport fiabil, econom, cu un impact major asupra mediului (tot se vorbește de protejarea mediului)..... etc. De ce nu se pune în aplicare???? Nu pică nimic??? Sau a-ți primit de la Microbuzul destul pentru a respinge proiectulSă-i văd și eu pe cei de la conducerea orașului, că merg cel puțin o săptămână cu un microbuz..... și atunci să-i pun să voteze....
20 septembrie 2021, 18:58
Dacă instanța de judecată nu s-a pronunțat in cazul Eltrans, ma întreb pe ce se bazează Juriștii din primărie promovând un proiect care la fel poate fi ușor de contestat ? Consider ca au procedat corect consilierii care au părăsit primăria și care au refuzat sa voteze o decizie fără sens.
20 septembrie 2021, 17:23
Usr a trădat PNL la guvernare, acum face alianța cu AUR. Dacă obține o funcție pentru partid voteaza și cu PSD. Care este ideologia partidul Uniunea Salvați Partidul ?
20 septembrie 2021, 16:12
Drelciug este peste tot, nu se mai satura, la Termică, la RAJAPA, la Eltrans. Pe unde trece merg lucrurile spre faliment. La Urban a ținut salariile înghețate la salariați 7 ani, rămâne in amintirea colectivului de salariați ca fiind cea mai neagră perioada. Bine ca l-au dat afara definitiv.
20 septembrie 2021, 15:59
Uauuuu USR-ul este in cârdășie cu PSD-ul , altfel spus USR-ul noaptea ca hotii voteaza împreuna cu PSD-ul o împărțeala frățească pentru ciolan.
20 septembrie 2021, 15:45
din păcate viceprimarul marionetă - Liviu Toma - și-a arătat din nou adevărata valoare părăsind sala de ședință neavând curajul de ași asuma un vot negativ. prin ceea ce face speră la un loc eligibil pe listele PNL însă, va avea o surpriză peste 3 ani: nimeni nu va dori pe liste trădatori, slugi și oameni fără caracter.
20 septembrie 2021, 15:22
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Am propus un proiect prin care Primăria Botoșani să semneze un protocol de colaborare cu ANFP care a planificat un program foarte bun prin care toate concursurile au subiecte trase la sorți în mod electronic. Acest poriect a fost ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9266 lei
USD
Dolarul SUA
4.7043 lei
CHF
Francul elveţian
4.9892 lei
GBP
Lira sterlină
5.6863 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4163 lei
XAU
Gramul de aur
266.5349 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2447 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2063 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1556 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.5027 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2023 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6625 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.6 o C
Dorohoi
-0.0 o C
Bucecea
0.9 o C
Darabani
-0.4 o C
Saveni
0.4 o C
Ştefăneşti
3.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.