Ştiri
Dreptul de a conduce în Europa, obţinut contra sumei de 500 de euro

În cursul anului trecut, în timp ce se afla la muncă în Franţa, a obţinut prin intermediul unui conaţional, contra sumei de 500 de euro, un permis de conducere fals.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din Polonia, care s-a dovedit a fi falsificat.

 

În data de 05 august a.c., în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 32 de ani.

 

În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, polițiștii de frontieră descoperind asupra tânărului un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, care avea imprimate fotografia şi datele de identificare ale acestuia.

 

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind fals.

 

Cu privire la document, bărbatul a declarat că în cursul anului trecut, în timp ce se afla la muncă în Franţa, a obţinut prin intermediul unui conaţional, contra sumei de 500 de euro, un permis de conducere fals, deoarece nu mai avea dreptul de a conduce pe teritoriul Franței.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Tânărul care s-a întors în locul copilăriei pentru a păzi frontiera: Ni s-a spus că polițiștii de frontieră nu zâmbesc, nu este așa!

 

Accident HORROR la ieșirea din Dumbrăveni: O persoană a murit, alte trei în stare critică – FOTO & VIDEO
Un cumplit accident a avut loc noaptea trecută la ieșirea din localitatea suceveană Dumbrăveni.
Cumpărături „gratis” la Suceava depistate de un agent de securitate
În prim plan, o botoșăneancă ce a părut inspirată pe moment.
Botoșănean ridicat de Poliție după ce a încercat „să facă rost de o geacă din piele” de la mall
S-a întâmplat sâmbătă, pe data de de 2 decembrie 2023.
Zmeu la el în sat, un botoșănean găsit totuși de polițiști
Unii botoșăneni trăiesc sentimentul că lor nu li se poate întâmpla.
Șofer de 21 de ani scos din mașină de Poliție pe Bulevardul Mihai Eminescu
Raziile de noaptea trecută au fost derulate atât în localuri publice cât și pe străzile orașului.
Poliția și luptătorii SAS au împânzit orașul noaptea trecută
În noaptea de 2 spre 3 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică cu sprijinul polițiștilor rutieri, a celor de la acțiuni speciale și a polițiștilor din cadrul subunităților de poliție au acționat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și pentru siguranța traficului rutier pe raza întregului județ.
Femeie depistată drogată și beată la volan, pe strada Grivița
O șoferiță din Botoșani a fost depistată sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.
Cod Galben de vânt la Botoșani, aveți grijă unde parcați
Până la ora 16:00, judeţul Botoșani se va afla sub o avertizare nowcasting de tip Cod Galben de intensificări ale vântului.
Incendii izbucnite la două case din Botoșani: AVERTISMENTUL pompierilor pentru evitarea acestor nenorociri
Două case din localitățile Victoria și Bucecea au fost afectate, în ultimele ore, din cauza unor incendii care au izbucnit în jurul coșurilor de fum.
Penitenciarul Botoșani caută să angajeze medic rezident – CONDIȚIILE
Unitatea de detenție organizează concurs pentru recrutarea unui medic specialist de medicină primară, generală sau de familie.
Andrei Patache, ultimul meci ca „principal” pe bancă: Discuții sunt, dl Iftime le va dezvălui
FC Botoșani a smuls un punct important pe teren propriu în remiza cu Rapid, 0-0.
Societatea care redă grandoarea clădirilor istorice din municipiu, răgaz cerut în Consiliul Local pentru Casa Silion
Deciziile de supraimpozitare a clădirilor sau terenurilor din municipiu care se află în stare avansată de degradare au ajuns în dezbatere în plenul municipal.Au fost crescute impozitele pentru mai multe edificii din oraș, printre care și Casa Silion.
Tânăra din Botoșani stabilită în Dubai: A terminat criminalistica dar lucrează în aviație – GALERIE FOTO
O româncă a ajuns să fie admirată peste hotare, datorită pasiunii și entuziasmului său pentru lumea aviatică.Roxana a povestit că deși ceea ce face ea este destul de dificil, niciodată nu s-a dat bătută deoarece pentru ea este un vis devenit realitate.
Iftime în presa națională: Nu cred că FC Botoșani în Liga 2 mai are viață
Contactat de jurnaliștii sportivi de la București, finanțatorul FC Botoșani a creionat un viitor sumbru pentru club.
Rapid n-a reușit să învingă FC Botoșani, Bergodi plin de nervi: Nu ai ce face cu un punct
Rapid București este printre puținele formații din SuperLiga care nu a reușit să învingă FC Botoșani.Ba chiar, pe final, a fost pe cale să piardă și singurul punct obținut.
Final incendiar pe stadion, gol anulat pentru Rapid, FC Botoșani a dus luptă surdă să marcheze – VIDEO
FC Botoșani obține un punct din acest meci.0 – 0 este scorul final în fața celor de la Rapid.
Botoșăneni care au călcat pedala, pietoni pentru trei luni
În ultimele 44 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ.
Un șofer a fost amendat cu 2.000 de lei de 1 Decembrie – CE au avut polițiștii cu el
La data de 1 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică cu sprijinul celor din cadrul subunităților au acționat pentru prevenirea combaterea faptelor ilegale în domeniul silvic.
Botoșănean săltat de la „pariuri” chiar de Ziua Națională: Obiectul găsit de polițiști asupra lui
De Ziua Națională a României, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă 42 de ani, din municipiul Botoșani.
Inovație la Nova Apaserv, consumul de apă de la case citit din birourile companiei
Iar pentru a se pune în aplicare această metodă de citire a apometrelor compania a efectuat o investiție.
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Este inadmisibil ce s-a întâmplat și cer scuze publice din partea organizatorilor, Instituția Prefectului și Garnizoana Militară”,Doina Federovici, președintele CJ Botoșani ...
answear.ro%20
inpuff.ro
Curs valutar
29 noiembrie 2023
EUR
Euro
4.9726 lei
USD
Dolarul SUA
4.5313 lei
CHF
Francul elveţian
5.1634 lei
GBP
Lira sterlină
5.7463 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.0662 lei
XAU
Gramul de aur
296.8710 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2543 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3150 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0003 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3338 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2047 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6669 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-4.5 o C
Dorohoi
-3.9 o C
Bucecea
-4.8 o C
Darabani
-4.3 o C
Saveni
-4.0 o C
Ştefăneşti
0.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.