Ştiri
Doina Federovici, la depunerea jurământului: Biroul meu și al colegilor va fi în județ, printre botoșăneniVIDEO

Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici a avut un discurs pentru ședința de învestire pe care l-a rostit în fața celor aflați în sală, colegi sau invitați prin care a adresat mulțumiri pentru prezență, una mai puțin numeroasă având în vedere contextul epidemiologic.

Iată discursului noului președinte al CJ Botoșani la ceremonia de învestire:

 

 

Cu mâna pe inima, cu credință de Dumnezeu si cu simț de răspundere, am depus astăzi pentru a V-a oară  jurământul în fața cetățenilor, de două ori ca și consilier județean, de două ori ca senator și astăzi ca președinte al Consiliului Județean.

Prin depunerea jurământului pentru reprezentarea județului Botoșani în calitate de Președinte al Consiliului Județean îmi iau angajamentul instituțional și moral de a vă reprezenta cu cinste, onoare și profesionalism la cel mai înalt nivel.

 

 

Această nouă etapă din viața mea reprezintă un legământ de parteneriat pe care îl semnez cu fiecare botoșănean din județul nostru.

Depunerea jurământului este un moment unic, emoționant pentru fiecare dintre noi, aleșii locali. Sentimentele de mândrie, dar şi de asumare a unei mari responsabilități trăite în aceste momente mă vor determina să mă gândesc la interesul botoșănenilor de fiecare dată când voi lua o decizie la Consiliul Județean.

 

„Votul constituie esența democrației”

 

Dragi botoșăneni, vă asigur că în urma celor două mandate de senator al județului Botoșani și în urma consultărilor pe care le-am avut cu locuitorii din fiecare localitate în ultimele luni de zile, atât eu, cât și echipa mea, știm ce avem de făcut pentru a aduce siguranța unui nivel de trai mai bun pentru fiecare dintre domniile voastre.

Sunt profund onorată de încrederea care mi-a fost acordată și legitimată de botoșăneni. Primesc această înaltă responsabilitate cu multă recunoştinţă şi cu speranţă în ceea ce priveşte viitorul județului nostru.

 

 

 

Le mulţumesc botoșănenilor, care, chiar și în aceste condiții dificile de pandemie au înţeles că votul constituie esenţa democraţiei şi cel mai puternic instrument aflat la îndemână pentru a indica drumul pe care vrem ca județul nostru să îl parcurgă în următorii patru ani.

Aici în fața dumneavoastră jur că-mi voi dedica toată puterea şi priceperea următorilor ani pentru dezvoltarea județului nostru împreună cu fiecare dintre dumneavoastră și într-o colaborare permanentă cu primarul municipiului Botoșani, domnul Cosmin Andrei și cu toți primarii și consilierii județeni și locali din fiecare localitate.

 

„A venit vremea să punem capăt certurilor și atacurilor politice”

 

 

Așa cum am făcut și din funcția de senator al județului Botoșani, vă asigur și acum ca președinte al Consiliului Județean că voi fi reprezentantul tuturor botoșănenilor, atât al celor care m-au votat şi susţinut, cât şi al celor care au avut o altă opţiune.

A venit timpul să punem capăt certurilor, antagonismelor și atacurilor politice și de orice fel. Toți aleșii locali și toți parlamentarii județului Botoșani trebuie să tragem în aceeași direcție, aceea de a asigura un nivel de trai mai bun pentru fiecare botoșănean prin investiții în sănătate, educație, infrastructură, locuri de muncă.

Din acest moment, există un singur județ, care ne aparţine tuturor şi căruia îi aparţinem cu toţii.

 

”Nu trebuie să dăm vina pe alții”

 

Istoria ne învaţă multe lecţii, dar poate că una dintre cele mai importante este aceea că, atunci când ne confruntăm cu dificultăţi care par insurmontabile, nu trebuie să ne pierdem nădejdea. Nu trebuie să dăm vina pe alţii. Nu trebuie să fugim de responsabilităţi. Nu, dimpotrivă, trebuie să ne unim forţele şi energiile, aşa cum au făcut-o înaintaşii noştri, pentru că doar împreună vom reuşi să ridicăm județul Botoșani și să oferim o viață mai bună fiecărui botoșănean.

Prioritățile mele vor fi sănătatea și educația, dotarea și modernizarea infrastructurii sanitare și școlare, a infrastructurii rutiere și de utilități a localităților din Botoșani. Fiecare botoșănean și fiecare localitate contează pentru mine și echipa mea. De aceea principalii mei consilieri, cu care mă voi sfătui în fiecare zi, vor fi botoșănenii din fiecare localitate a județul.

După învestirea întregului Consiliu Județean și votarea vicepreședinților, biroul meu și al colegilor mei va fi în județ, între botoșăneni.

 

„Sunt și voi fi un om de echipă”

 

Dragi botoșăneni, știu ce avem de făcut şi voi aduce alături de mine toți specialiștii de care este nevoie pentru ca toate programele și măsurile asupra cărora m-am consultat cu dumneavoastră în ultima perioadă în domeniul sănătății, educației, infrastructurii rutiere, de utilități publice, a investițiilor și a stimulării creării de noi locuri de muncă să devină realitatea de zi cu zi a fiecărui locuitor al județului nostru.

 

 

Există astăzi premisele pentru ca şi Guvernul în urma alegerilor din 6 decembrie să fie unul social-democrat, dacă colegii mei din Botoșani și din toată țara vor fi legitimați cu încredere de către cetățeni. Este o şansă extraordinară pentru dezvoltarea reală a județului nostru, prin colaborarea cu primarul municipiului Botoșani, domnul Cosmin Andrei și cu ceilalți primari din județ și cu parlamentarii de Botoșani. De aceea, noi ca aleși locali și oameni politici suntem datori să nu o irosim și să răspundem cu loialitate și bună credință așteptărilor botoșănenilor.

 

Distinsă audiență,

 

Sunt și voi fi un om de echipă. Așa înțeleg eu să fac lucrurile, așa construiesc. Victoria nu-mi aparține. Este victoria dumneavoastră a celor care ați fost alături de mine, ați crezut în mine și în partidul pe care îl reprezint, iar eu promit că nu  vă vom dezamăgi. Avem în față 4 ani de muncă, dar împreună vom reuși în tot ceea ce ne-am propus. Mulțumesc familiilor noastre care ne-au fost alături și ne-au sprijinit. Știu că am fost dificili, că am fost dificilă...iar pentru acest lucru trebuie să vă mulțimesc pentru răbdare. Vreau să le mulțumesc tuturor botoșănenilor pentru susținerea lor pentru că au fost alături de mine în această perioadă. Iar în final permiteți-mi să adresez un magic mulțumesc din sufletul, colegilor mei de la PSD Botoșani.

 

loading...
ACUM: Ceremonie cu invitați speciali pentru noii aleși de la Consiliul Județean, depunere de jurământ în cadru atipic – FOTO & VIDEO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Patronii din Botoșani invitați să participe la evenimente online de business - DETALII
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani vă invită să participați la o serie de evenimente online gratuite pentru firmele din Botoșani, în funcție de opțiunile și nevoile dumneavoastră de business.
Polițiștii botoșăneni, activități pentru eliminarea violenței împotriva femeilor
Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, marcată la Botoșani printr-o serie de activităţi preventive desfăşurate de poliţişti
9.739 de cazuri noi la 35.575 de teste efectuate în ultimele 24 de ore – SITUAȚIA pe țară
Până astăzi, 25 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 440.344 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  313.885 depacienți au fost declarați vindecați. 
O nouă zi cu peste 100 de cazuri la Botoșani, s-a ajuns la 207 decese de la debutul pandemiei
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi înregistrate în ultimele 24 de ore.
Bani de la stat pentru unii botoșăneni – ANUNȚUL unei instituții
Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă.
Două sectoare de drum județean modernizate: Președintele CJ, vizită pe șantiere - GALERIE FOTO
Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a verificat în teren stadiul lucrărilor la două sectoare de drum județean aflate în proces de modernizare prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), DJ 293, Coțușca – Ghireni – DN 24C (6,65 km), și DJ 292A, Corlăteni – Dimăcheni (2,155 km).
Programul casieriilor Nova Apaserv în minivacanța de 1 decembrie
Nova Apaserv a transmis programul casieriilor.
Botoșăneni fără mască amendați de polițiști, sancțiuni și pentru plimbări nocturne
Noi acțiuni de  verificare a respectării măsurilor de protecție
Șoferiță cu mașină suspectă oprită de polițiști pe Calea Națională
La data de 24 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Calea Națională, au oprit pentru control un autoturism condus de o tânără de 29 de ani, din municipiul Botoșani.
Loading...
”Lecții” de șoferie pe cont propriu: Tineri prinși la volan deși nu aveau permis de conducere
Una dintre mașini se deplasa sinuos pe o stradă din municipiul Botoșani, a doua a fost oprită pentru un control de rutină.
Zeci de mașini verificate, permise reținute și amenzi date șoferilor – GALERIE FOTO
Noi controale în trafic efectuate de polițiștii botoșăneni.
Tânăr cu dosar penal după ce a fost tras pe dreapta de polițiști
Polițiștii l-au oprit pentru un control de rutină.
Șefa DSP Botoșani, după desemnarea medicului care va coordona spitalele în lupta cu COVID-19: Îl recomandă profesionalismul și grija față de aproape
Monica Adăscăliței, directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, este de părere că desemnarea medicului Iulian Preda, spre a coordona activitatea spitalelor în timpul pandemiei, este una cât se poate de potrivită.
Medic cunoscut: Decembrie va fi o lună în care vom plânge mult
În ultimele 24 de ore, 196 de persoane au decedat, inclusiv o fetiță cu vârstă sub un an.
Loading...
Costel Lupașcu: Iohannis și Guvernul PNL calcă pe cele peste 10.000 de cadavre ale bolnavilor COVID, decedați în urma virusului și refuză să facă testarea necesară opririi pandemiei. Ei se gândesc doar la alegeri!
PSD are soluții rapide și concrete pentru combaterea pandemiei, protejarea sănătății populației și redeschiderea școlilor și a economiei.
CUMPLIT: Și-a bătut soția până a omorât-o, botoșănean trimis în judecată
Din cauza leziunilor cerebrale provocate de loviturile primite, femeia a murit.
Roxana Florentina Țurcanu: Creșterea pensiilor și a alocațiilor pusă în așteptare de noul program de guvernare PNL!
Sfidarea și bătaia de joc la adresa românilor atinge cote maxime din partea celor din PNL, care propun pentru următorii 4 ani un program de guvernare fără să pună în aplicare creșterea pensiilor și a alocațiilor, așa cum prevede legea.
La mulți ani! Astăzi o cinstim pe Sfânta Ecaterina, protectoarea intelectualilor, a studenților și a elevilor - VIDEO
Sfânta Ecaterina, ocrotitoarea intelectualilor, a studenților și a elevilor, este totodată patroana spirituală a celor ce poartă numele Ecaterina, Cătălin, Cătălina sau Catrina.
Botoșaniul mirific: Rezervația floristică din nordul României pe care nu trebuie să o ratezi - FOTO
Este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Moldova, obiectiv pe care nu ar trebui să-l ratați dacă vă aflați în apropiere!
ANL a recepţionat 16 locuinţe de serviciu în al doilea municipiu al județului, alte 60 vor fi repartizate în decembrie
Este vorba despre 14 garsoniere şi două apartamente cu două camere.
Judetul a fost condus de Macaleti-PSD si guvernul in acest timp a fost tot PSD si nu ati facut nimic.Guvernul va fi PNL dupa alegeri si nu se va face la fel nimic,se va face la Suceava,Iasi care au ales PNL.
23 octombrie 2020, 16:11
astratex.ro
Sondaj
Mergeți la vot pe 6 decembrie?
Da
Nu
Încă nu m-am hotărât
Declaraţia zilei
„Cei care au abonament de fapt la Bibliotecă să poată citi online, că dacă ne închid iar în case, va fi stare de urgență nu ai acces și atunci automat, cred că ar fi o măsură care ar putea aduce un plus. E vorba de achiziț ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8730 lei
USD
Dolarul SUA
4.0969 lei
CHF
Francul elveţian
4.4927 lei
GBP
Lira sterlină
5.4563 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9232 lei
XAU
Gramul de aur
238.3938 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2387 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3497 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0076 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1484 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1859 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6548 lei
Vremea
astăzi
Botosani
9.9 o C
Dorohoi
9.6 o C
Bucecea
9.8 o C
Darabani
10.0 o C
Saveni
9.5 o C
Ştefăneşti
12.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.