Ştiri
Dezvoltare la puterea a noua în dezbateri, de la heliporturi la gunoi de grajd, tramvaie sau străzi decente: GALERIE FOTO

Ideile vin mai greu, după aia găsești sursa de finanțare și apoi implementezi proiectele. Simplu. Astfel a descris în câteva cuvinte directorul Zonei Metropolitane de la Botoșani strategia de dezvoltare a acestui areal din care fac parte nouă primării printre care și cea reședință de județ. Pe următorii cinci ani de zile, adică până în anul 2020.

Profesioniști în idei!

Atunci când decalajul dintre urban și rural nu ar mai trebuie să fie atât de uriaș, atunci când căruțașii vor deveni piese de muzeu pe drumurile europene. Atunci când județul Botoșani ar urma să aibă o infrastructură rutieră demnă de-un stat european, azile care să îngrijească bătrânii părăsiți de copiii care o fac pe-a sclavii în alte țări. Atunci când două dintre comunele apropiate orașului vor avea heliporturi iar în municipiu vom circula cu tramvaie electrice într-un sistem integrat de transport în comun. Atunci, atunci, atunci.
Până atunci însă oamenii cu minte ai orașului se întâlnesc în dezbateri publice, cu limită aproximativă de timp de 120 de minute, în care încearcă să-și prezinte proiectele de viitor pentru comunitate, pentru cetățeni.


La fel cum s-a întâmplat și miercuri, 20 mai 2015 în aula Colegiului Național AT Laurian cu prezentarea Strategiei de Dezvoltare a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană pentru perioada 2015 – 2020.
Amfitrionul evenimentului și cel care a acaparat aproape în întregime pupitrul pentru discursuri a fost managerul de proiect al zonei, fostul primar Florin Egner care, a tot vorbit. Până când câteva umbre s-au prelins afară din sală. Curajoșii au rămas până la final, unii au avut oportunitatea de a interveni, alții nu. Unii, oameni de afaceri, au venit din curiozitate. Pentru că au vrut să se convingă singuri și să înțeleagă ce înseamnă această zonă metropolitană pentru oraș, județ și pentru botoșăneni.

Curiozitate...

Valeriu Iftime: ”Greu să spui că astăzi vei face proiecte atât de frumoase, pe de altă parte este foarte importantă puterea, decizia și tenacitatea care se ocupă. Eu cred că omul sfințește locul, nu proiectul. Proiectul în sine poate fi viabil sau nu. Depinde dacă omul este viabil sau nu. Dacă este în stare să facă. Deocamdată nu pot da nici un verdict. Eu am vrut să văd ce înseamnă această zonă metropolitană”.

Scepticisim

Dorin Floareș: „Ceea ce astăzi este prezentat celor interesați, este un  proiect ambițios care odată pus în practică va face diferența între ceea ce Botoșani este acum și ceea ce va fi. Sigur că nevoile sunt foarte mari, ale tuturor comunităților de la sate, comune, orașe, municipii. Banii disponibili sunt foarte puțini pentru că trebuie să fim realiști, nu toate proiectele care au fost prinse în această strategie se vor putea finanța”.

Gunoi de grajd împletit cu regionalizare sub praf

Mihai Aroșoaie: ”Vreau să văd care este viziunea strategiei acum în contextul în care se va face regionalizarea. Ce mai devenim noi atunci când va fi la Iași reședința? Cum vedem lucrurile din perspectiva asta? În ceea ce mă privește îi invit pe cei din ADI ZM la o discuție ca să nu facem ceva care să contravină legislației. (…) Întrucât suntem o zonă vulnerabilă la poluarea cu nutrienți poate ar trebuie deschise în două sau toate comunele centre de colectare a gunoiului de grajd. Au mai fost în județ, am făcut la Ștefănești și acum se lucrează la Sulița”.

Optimism

Ovidiu Portariuc: ”Dacă ar fi ca toate proiectele prezentate astăzi să fie implementate 100% cu siguranță municipiul Botoșani și ZM își vor schimba cu totul fața arătând într-adevăr ca un oraș european, cu transport public local modern, cu servicii publice de calitate, cu spații pentru învățământ de calitate și pentru celelalte lucruri pe care colegii de la ZM le-au prins în această strategie”.
Zona Metropolitană are în componență administrațiile publice locale Botoșani, Mihai Eminescu, Bucecea, Vlădeni, Curtești, Bălușeni, Roma, Stăuceni și Răchiți. Bugetul de funcționare al acestei structuri pe anul precedent a fost de aproape 300.000 de lei.
(G.E.)
Click AICI pentru a citi strategia Zonei Metropolitane    

Urmărește-ne și pe Google News

Drumarii au răspândit opt tone de material antiderapant la Botoșani: Circulați cu atenție!
DRDP Iași a transmis cum se circulă pe drumurile naționale din Botoșani.
FC Botoșani bate echipa lui Croitoru pe un teren infernal - VIDEO
Echipa fanion a județului a câștigat în deplasare cu FC Argeș într-un meci ce a contat pentru etapa 23 din Superligă.
Nova ApaServ, mesaj pentru botoșănenii care au rămas azi dimineață FĂRĂ apă
Nova ApaServ a transmis un anunț către botoșăneni pe care îl redăm mai jos:
Un șofer care mergea în Rusia oprit de polițiștii botoșăneni – CE s-a găsit în microbuz
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.
Un tânăr care a furat haine de 35.000 de euro a fost prins la Botoșani – FOTO
S-a întâmplat la finalul acestei săptămâni.
Atenție, șoferi! Val de drumuri din zona Moldovei închise din cauza ninsorii – LISTA
În ultimele 12 ore, drumarii de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere ( CNAIR) au acționat în permanență pentru a menține circulația în condiții de siguranță pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din administrare.
RAZII de amploare: Sute de mașini oprite, șoferi și pietoni amendați – CE au descoperit polițiștii
Amplă acțiune a polițiștilor botoșăneni. 
Tânăr director de la Botoșani chemat la raport în ședință – VIDEO
A prezentat activitatea instituției pe care o coordonează în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural.
PRĂPĂD din cauza ninsorii în mai multe zone, drumarii de la Botoșani au plecat în ajutor – FOTOGALERIE
 Prima ninsoare din anul 2023 a create numeroase probleme în mai multe zone din țară.
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Se oprește apa astăzi pe mai multe străzi
Compania de apă a făcut anunțul în urmă cu puțin timp.
De la vinul lui Cuza la fostul conac boieresc: STADIUL lucrărilor la centrul de cercetare din Ștefănești – GALERIE FOTO
Universitatea „Alexandru Ioan Cauza” din Iași construiește la Ștefănești, unul dintre cele mai mari moderne centre de cercetare științifică din Estul Europei.
Colegiul „Eminescu” caută să angajeze secretar
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a postului de secretar.
Publicitate nativă vs advertoriale. Există vreo diferență între cele două?
(P) În zilele noastre, există atât de multe cuvinte la modă în marketing și așa numite jargonuri tehnice aruncate la întâmplare de profesioniștii din industrie, încât uneori este și normal dacă te simți confuz. Ca specialist în marketing sau proprietar de afacere ți se spune în mod constant că trebuie să alegi o direcție sau alta când vine vorba de publicitate, dar ce înseamnă mai exact toate acestea?
Un șofer grăbit s-a izbit în radarul Poliției care se afla în urmărirea unei alte mașini
Evenimentul rutier s-a produs astăzi la intrarea în municipiu, dinspre Suceava.
APEL de la Poliție: Sunați la 112 dacă ați văzut acest bărbat
Botoșăneanul este căutat de polițiști.
Tânăra doctoriță pentru care s-au făcut campanii și la Botoșani a fost repatriată
Asociația „Salvează o Inimă” fondată de botoșăneanul Vlad Plăcintă a deschis o campanie de strângere de fonduri pentru salvarea tinerei doctorițe.
ACȚIUNE de amploare în gări și trenuri, controale și la Botoșani
Timp de două zile polițiștii de la transporturi au desfășurat, la nivel național, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în domeniul transporturilor feroviare de călători, în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători.
VIZITĂ la Teatrul Mihai Eminescu – GALERIE FOTO cu stadiul lucrărilor executate
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei a inspectat în cursul zilei de astăzi, șantierul deschis în urmă cu aproximativ 3 luni de la Teatrul Mihai Eminescu pentru a analiza ritmul lucrărilor și evoluția acestora.
Zeci de vitezomani la Botoșani, polițiștii au reținut patru permise de conducere
Peste 100 de sancțiuni aplicate de polițiștii Serviciului Rutier.   
Doi indivizi scoși din trafic, ambii fără permis, unul beat bine
Polițiștii botoșăneni, prin acțiunile întreprinse în timpul patrulării au mai identificat doi botoșăneni care ar fi putut pune în pericol viața altor participanți la trafic.
Sondaj
Cine ar trebui să organizeze Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu?
Primăria Botoșani pentru că este principalul finanțator al evenimentului și l-a înregistrat la OSIM
Fundația Culturală Hyperion împreună cu Uniunea Scriitorilor din România pentru că au inițiat manifestarea în urmă cu 32 de ani
Primăria alături de Fundația Culturală Hyperion și Uniunea Scriitorilor din România, așa cum a avut loc timp de 31 de ani
Declaraţia zilei
„Se pare că acest an nu are semne așa de bune, pentru că se pare că sunt multe lucruri care deranjează cetățenii și nu sunt cum ar trebui să fie. Cum ar fi mizeria, de la începutul lunii ianuarie se vede pe străzile orașului ...
fashiondays.ro
Curs valutar
27 ianuarie 2023
EUR
Euro
4.8922 lei
USD
Dolarul SUA
4.4928 lei
CHF
Francul elveţian
4.8793 lei
GBP
Lira sterlină
5.5612 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4620 lei
XAU
Gramul de aur
278.5647 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2384 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2615 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1965 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3738 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2053 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6577 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-1.7 o C
Dorohoi
-1.1 o C
Bucecea
-1.2 o C
Darabani
-1.6 o C
Saveni
-1.0 o C
Ştefăneşti
0.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.