Au fost vizați câini din categoria animalelor periculoase sau agresive.
La data de 25 mai 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea, cu sprijinul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și Biroului pentru Protecția Animalelor, au organizat o acțiune pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind păstrarea armelor și munițiilor la domiciliu, precum și a regimului de deținere a câinilor ogari și a celor periculoși.
Activitățile s-au desfășurat pe raza orașului Bucecea, fiind verificați 4 deținători legali de armă și 10 exemplare canine, din categoria celor periculoase sau agresive, precum și din rasa Ogar.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.000 de lei, pentru nerespectarea normelor legale privind gestionarea câinilor fără stăpân, respectiv sterilizarea și microciparea și pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul câinilor periculoși sau agresivi.
Luptătorii de la Liceul cu Program Sportiv Botoșani, lideri naționali pentru a doua oară
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Happy Cinema anunță filme pentru întreaga familie la sfârșit de săptămână - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Muzeul multimedia din subteranul Centrului Istoric va fi deschis și pentru botoșăneni – VIDEO
Gabriela Erdic
Apr 19, 2024