Ştiri
De ce suntem ultimii la vaccinare: Analiștii dau vina pe sărăcie și pe biserică

Vaccinarea în județe precum Botoșani, Suceava, Vaslui, Bacău sau Neamț, nu depășește pragul de 15 la sută

Situația stă diferit în vestul, nordul și centrul țării, unde acoperirea vaccinala depășește pragul de 20% în aproape toate județele.

 

Sunt diferențe majore între regiunile țării din perspectivă acoperirii vaccinale cu o doză sau cu două doze de vaccin împotriva COVID-19.

 

Astfel, potrivit ziare.com, dacă în marile centre universitare, vaccinarea este considerată a fi un succes, în special de către autorități, o hartă publicată de Centrul Național pentru Coordonarea Activităților Vaccinării anti COVID (CNCAV) arată că județele din zona Moldovei au o acoperire vaccinală cu mult scăzută comparativ cu cele din vestul țării, centru sau chiar cu cele din sudul României.

 

"Putem vorbi de factori educaționali, economici, sociali, toți influențează percepția oamenilor vizavi de un anumit fenomen așa cum este și vaccinarea. De asemenea, pot fi probleme legate de nivelul de informare și de capacitatea de recepție a informației din partea populației, pentru că ele diferă de la regiune la regiune", 

 Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie.

 

 

”Rregiunea Moldovei este una mai săracă”

 

Medicul susține că, dacă sunt mai puține persoane vaccinate într-o regiune, e foarte posibil ca și oferta făcută de autorități cu privire la imunizare să fi fost una mai redusă.

 

"Discrepanțele legate de vaccinare între anumite zone pot ține de mai multe lucruri. Sunt și probleme legate de infrastructura: regiunea Moldovei este una mai săracă. Dar e vorba și de nivelul de informare din aceste zone. În general, în zonă Moldovei lucrurile sunt nefuncționale pe mai multe planuri, și atunci lucrurile merg mai greu",

Radu Ganescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC).

 

 

Mare parte din populație se uită la biserică

 

De cealaltă parte, Sorin Paveliu, medic primar boli interne și expert în politici de sănătate publică, afirmă că nivelul de educație este și el foarte important atunci când vine vorba de astfel de campanii și de receptivitatea populației.

 

"Ține de nivelul de educație. Spre exemplu, în Moldova mare parte din populație se uită la ce spune biserică, la ce spune preotul, au alte dominante. Din punctul meu de vedere, nu s-au făcut campanii de vaccinare până acum. Un maraton de vaccinare nu înseamnă mare lucru ca impact de persoane vaccinate, ci are un impact pe partea de imagine. Dacă vrei o campanie, ea trebuie să făcută de oameni de specialitate, de experți, nu de către politicieni. Prin urmare, trebuie să apelezi la profesioniști. Iar acest lucru nu s-a întâmplat",

Sorin Paveliu, medic primar boli interne și expert în politici de sănătate publică

 

loading...
Doar 11 medici de familie din Botoșani au început vaccinarea în cabinetele proprii

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
ACCIDENT pe un drum din județ, o victimă preluată de echipajul SMURD – FOTOGALERIE
Coliziunea dintre două autovehicule a dus la rănirea unei persoane. Accidentul rutier s-a produs în această după-amiază.
DOLIU: S-a stins din viață un dascăl, a format generații de elevi din Botoșani - FOTO
A plecat la cele veșnice după o îndelungă suferință.
Consiliul Județean a predat constructorilor lotul 2 al  drumului strategic – GALERIE FOTO
Consiliul Județean, în prezența reprezentanților dirigintelui de șantier, ai proiectantului și ai instituțiilor avizatoare, au predat constructorilor amplasamentul Lotului 2 al Drumului Strategic, Răuseni – Hlipiceni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești (DJ 282).
Jandarmii botoșăneni, la datorie în minivacanța de Rusalii – UNDE vor acționa
Jandarmii vor fi în teren în minivacanța de Rusalii.
Posibilitatea ca angajații de la Ambulanță să iasă mai repede la pensie ar putea fi SUSPENDATĂ până în 2023
Deoarece sistemul medical din țara noastră se confruntă cu o lipsă majoră de personal, lucru cu atât mai evident în actualul context epidemiologic, autoritățile vor să suspende posibilitatea ca personalul profesionist operativ de intervenţie să se pensioneze la 57 de ani, așa cum a fost stabilită la începutul anului.
S-a dat ordin de ministru: Bani mai mulți pentru acești bugetari
Creșterile de venit sunt prevăzute într-un ordin de ministru.
A aflat după 16 ani că NU este tatăl biologic al copilului pe care l-a crescut: Soția, obligată să-i plătească 50.000 de lei daune morale
Bărbatul și-a dat în judecată soția, solicitând 200.000 de lei daune morale „pentru atingeri aduse afectivului, precum și demnității și onoarei”.
FC Botoșani i-a găsit înlocuitor lui Rodriguez, a transferat un belgian - FOTO
După ce Johnatan Rodriguez s-a transferat la CFR Cluj, FC Botoșani i-a găsit înlocuitor.
Vlad Plăcintă, impresionat de gestul oamenilor din Uganda: Nu le-am cerut să îmi mulțumească sau să-mi facă bannere - FOTO
La rândul său, Vlad Plăcintă a transmis un mesaj de mulțumire față de comunitatea din Uganda.
Loading...
S-a stins din viață botoșăneanca în vârstă de 100 de ani care a vândut flori pentru a-și ține copiii în facultate – FOTOGALERIE  
Pe 19 mai a împlinit 100 de ani și a fost vizitată de primarul Cosmin Andrei.
ACCIDENT: Doi tineri transportați la spital după ce s-au răsturnat cu mașina în șanț
Amândoi se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Tânăr de 19 ani dat jos din mașină, CUM l-au găsit polițiștii la volan
Inconștiență crasă sau tupeu?
Polițiștii botoșăneni i-au întocmit dosar penal unui șofer austriac
Bărbatul a fost verificat în timpul unui control de rutină.
Daniel Olteanu, preşedinte ALDE: Copiii, Cîțu, Barna și Turcan
Florin Cîțu, Dan Barna, Raluca Turcan și ceilalți ai lor nu ar fi trebuit decât să respecte legea de majorare a alocațiilor copiilor, pe care chiar unii dintre ei au votat-o.
Loading...
Botoșăneanul acuzat de pornografie infantilă și șantaj a fost ARESTAT preventiv
Botoșăneanul a contactat o adolescentă din Constanța şi i-a solicitat fotografii și înregistrări video, în care să fie înfățişată în ipostaze cu caracter pornografic. 
Lucian Trufin: PNL și USR dau mână liberă speculanților și fondurilor de investiții, să cumpere pământul românesc!
Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, senatorul botoșănean Lucian Trufin, atrage atenția și se opune inițiativei legislative de modificare a Legii 17/2014, semnată de parlamentarii USR și PNL, care relaxează nejustificat vânzarea terenurilor agricole.
O nouă avertizare de Cod Galben pentru Botoșani
Vremea se va menține instabilă până la începutul săptămânii viitoare.
Elicopterul SMURD chemat urgent la Botoșani, va prelua o pacientă în stare gravă
O femeie va fi transportată într-o clinică universitară pentru tratament de specialitate.
„Împreună pentru Inima Moldovei” la Iași, cu șefa CJ și parlamentari PSD: Doar la Botoșani, numărul bolnavilor cu afecțiuni cardio-vasculare depășește 44.000GALERIE FOTO
Cum au stricat comisarii de la Mediu o afacere la Dorohoi - FOTO
Comisarii au dat întâmplător de amplasamentul cu pricina, în drumul lor către Darabani.
da spuneti va rog de ce e musai sa fie vaccinat un om sanatos sau care are o buna imunitate?, totodata de ce nu avem dreptul sa alegem?, fiecare face ce vrea cu corpul sau sanatos.........si apropo , voi presa , daca acceptati ca moldovenii sunt asa mai redusi mintal......inseamna ca sunteti de kk si nu aveti niciun respect pt oamenii din Moldova!Lasati-i in pace pe moldoveni, ca si asa de 30 de ani nu ne-ati bagat in seama, am ramas in urma si saraci, acu suntem buni de vaccinat!, gratis!
18 mai 2021, 18:19
Vaccinul este creiat pt. diminuarea populatiei, in primul rand al bătranilor si apoi al prostilor care sint prea multi.
18 mai 2021, 14:34
Cu scuzele de rigoare,unde-i saracie este si multa prostie!Parerea mea!
18 mai 2021, 09:52
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Trebuie impuse anumite restricții persoanelor privind participarea la evenimente culturale, sportive, private în funcție de imunizarea sau neimunizarea cu vaccinul anti Covid?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
„Am fost învăţat de mic în familie: când am posibilitatea să ajut pe cineva, să ajut. Dacă nu pot să ajut, să nu încurc, să îmi văd de ale mele. Chiar şi părintele Arsenie Papacioc spunea vorba asta: Dacă nu poţi să ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9250 lei
USD
Dolarul SUA
4.1340 lei
CHF
Francul elveţian
4.4992 lei
GBP
Lira sterlină
5.7441 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7521 lei
XAU
Gramul de aur
238.2808 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2321 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3889 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1162 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3425 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1931 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6623 lei
Vremea
astăzi
Botosani
19.3 o C
Dorohoi
18.7 o C
Bucecea
18.6 o C
Darabani
18.0 o C
Saveni
19.3 o C
Ştefăneşti
15.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.