Ştiri
CreaFuture: Profesoara de la Botoșani care vrea să schimbe lumea prin elevii săi – GALERIE FOTO & VIDEO

Crina Daniela Ștefan este cadru didactic de 10 ani și predă limba franceză la Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” din municipiul Botoșani.

A făcut parte din seria a doua a celor 20 de profesori interesați de cursul de dezvoltare a creativității și abilităților de viață, accesibil prin programul „CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future”, 2 SOFT/1.1/142  finanțat de Uniunea Europeană, Instrumentul European de Vecinătate, prin Programul Operațional Comun România -Ucraina 2014-2020.

 

Așteptările acestui profesor de la elevii săi sunt îndrăznețe. Și poate că asta este rețeta succesului, să-ți ridici elevii la nivelul cel mai de sus și să aștepți de la ei lucruri mărețe, chiar să schimbe lumea.

 

Iar o astfel de abordare decurge firesc dintr-o deschidere în relația profesor – elev, din discuții libere ce pot fi aplicate datorită metodelor de predare non-formală. Pentru profesorul Crina Daniela Ștefan, acest curs...

 

 

„A fost minunat, în vremurile pe care le trăim, foarte agresive, consider că a fost o gură de oxigen și ne-a oferit oportunitatea de a descoperi metode noi, de a atrage elevii către studiu, prin metode non-formale, elevii se vor descoperi, vor descoperi ce-i bun în jur, în ei și poate vor schimba lumea. Aceasta este impresia cu care am rămas, elevii prin profesori, prin acest curs, vor schimba viitorul. Începând chiar din acest an școlar care e hibrid, e verde, galben... Deci, dincolo de această perdea de ceață, venim noi, profesorii, cu aceste metode de predare non-formală și spargem ceața și aducem lumină”,

Crina Daniela Ștefan, prof. lb. franceză Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe”.

 

 

 

Multe dintre aceste metode non-formale erau cât de cât cunoscute, însă prin cursul CreaFuture acesta au fost teoretizate, fiind descoperite noi trăsături. Iar elevii...

 

 

„Adoră aceste metode, mai ales într-o lume puternic tehnologizată, noi suntem profesori care venim din zona alfanumeric, venim cu catalog și cu carte. Ei sunt obișnuiți altfel, cu imagini, cu jocuri. Și pe noi, aceste metode ne ajută să vorbim pe limba lor. În felul acesta ne ajută, să ne exprimăm noi, pe limba lor”,

Crina Daniela Ștefan, prof. lb. franceză Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe”.

 

 

 

Despre non-formal se discută. Și s-a auzit mai mult în ultimul deceniu. Însă, încă nu este o metodă cu aplicabilitate generală, în toate unitățile de învățământ.

 

 

„Cred că a fost dintotdeauna, dar mai puternic în ultimii 10 ani cred, odată cu apariția internetului, a tehnologiei, când a fost de pus în aplicare și de căutat informații. Atunci spun eu, de când a început internetul să fie accesibil”,

Crina Daniela Ștefan, prof. lb. franceză Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe”.

 

În lipsa acestor metode de educație non-formală, profesorilor nu le rămâne decât să apeleze...

 

„La imaginație, atât. La imaginație, la a apela la personalitatea lor, dacă nu ar exista, asta am fi făcut, profesori cu imaginație, asta e o caracteristică a profesorilor, să aibă imaginație, să fie creativi, să rupă monotonia. Toate disciplinele sunt tratate cu seriozitate, dar aducând aceste metode non formale din când în când, îi scoatem din zona de confort și chiar îi determinăm să fie mai interesați și să-și găsească o meserie, o pasiune”,

Crina Daniela Ștefan, prof. lb. franceză Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe”.

 

 

„CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future”, 2 SOFT/1.1/142 este finanțat de Uniunea Europeană, Instrumentul European de Vecinătate, prin Programul Operațional Comun România -Ucraina 2014-2020.

 

Proiectul „CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future”, este implementat la Botoșani de Asociația B-Right Media și partenerii Casa Corpului Didactic Botoșani, Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi și Liceul de Arta nr. 5 din Cernăuți.

 

loading...
CreaFuture: Profesoară de matematică, blocată de întrebarea unui elev la clasă! Ce i-a răspuns liceanului – FOTO&VIDEO
CreaFuture: Profesorul de la Colegiul Eminescu care își dorește o altfel de legătură cu elevii: Cred că ar fi foarte bine dacă am reuși să regândim puțin relația dintre profesori și elevi GALERIE FOTO & VIDEO
CreaFuture:Tânărul profesor de la Liceul Pedagogic care a învățat să iasă din zona de confort într-un mod relaxant – GALERIE FOTO & VIDEO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
A picat și nocturna! FC Botoșani bate Dinamo și urcă pe locul doi în clasament
FC Botoșani s-a înfruntat duminică seară cu Dinamo pe stadionul din șoseaua Ștefan cel Mare, în etapa a 9 - a din Liga 1.
Impact VIOLENT: Cinci persoane rănite din vina unui șofer din municipiul Botoșani - FOTO
Un conducător auto din municipiul Botoșani a provocat un accident cu cinci răniți.
Ionică Nechifor, la târgul din Piața Revoluției: Eu am fost dintotdeauna liberal și nu am ascuns chestiunea asta - VIDEO
La deschiderea târgului „Produs din Botoșani” a luat parte și Ionică Nechifor, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis.
URMĂRIRE cu focuri de armă la Botoșani, mai multe persoane au fugit la vederea polițiștilor – VIDEO
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz. 
Prefectul despre locația pentru Târgul „Produs în Botoșani”: Și în marile orașe europene se organizează în centrul orașului VIDEO
A fost invitat și a onorat cu prezența la târgul de produse tradiționale din Piața Revoluției și prefectul.
Șefa județului, laude la târg către fermieri: A lansat și o invitație botoșănenilor - VIDEO
Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a fost prezentă astăzi la deschiderea târgului „Produs din Botoșani.”
Târg deschis în Piața Revoluției pentru botoșăneni! Oficialii s-au chinuit să nu-l politizeze, dar nu le-a ieșit – GALERIE FOTO & VIDEO
Târgul „Produs în Botoșani” a fost inaugurat duminică, în Piața Revoluției de oficialitățile orașului și județului.
Zeci de noi cazuri la Botoșani, crește rata în municipiu: Cinci localități în SCENARIUL ROȘU
Autoritățile sanitare de la Botoșani au transmis situația epidemiologică de la nivelul județului.
Botoșani, 2021! Furt de pe tarla, urmărit cu drona și oprit de Poliție în timp record – FOTOGALERIE
Hoți de porumb prinși de polițiști în numai 30 de minute de la momentul în care fapta le-a fost sesizată de către fermierul păgubit.
Loading...
Botoșănean cu soția și mama decedate de cancer, luat la batjocură de instituții: Nu-mi revin din șoc
Un botoșănean de 46 de ani, întors din Anglia după ce mama și soția lui au murit în țară, a avut parte de momente dificile în rezolvarea unor proceduri banele la instituțiile statului, proceduri ce s-au dovedit un coșmar interminabil. „Îmi iubesc țara, dar mi-e groază de instituțiile sale”, mărturisește acesta.
Suntem buni la dat lecții! Prefectul Dan Nechifor: Iată că putem fi și deschizători de drumuri FOTOGALERIE
Imnul național al Republicii Moldova a sunat în Sala ”Nicolae Iorga” a Prefecturii cu ocazia întâlnirii pe care prefectul Dan Nechifor a găzduit-o în această săptămână între specialiștii din sănătate de pe ambele maluri ale Prutului.
Întâlnire cu fermierii la Popăuți, apel pentru îngrădirea pășunilor: Miza este de aproape jumătate de miliard de euroFOTOGALERIE
Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis a organizat vineri la Stațiunea Popăuți o întâlnire cu fermierii din regiunea Moldovei.
Iftime cere banii pe Moruțan de la Becali: Am nevoie; sper să îi primesc, nu știu, habar n-am când
Transferul lui Olimpiu Moruțan (22 de ani) de la FCSB la Galatasaray ar fi trebuit să umple conturile celor de la FC Botoșani, însă moldovenii nu au încasat deocamdată niciun euro.
Servicii de forare de calitate și durabile cu Eco Drill
(P) Cunoaștem deja faptul că apa într-o locuință este indispensabilă și este nevoie negreșit de aceasta. O problemă destul de des întâlnită în zonele rurale este cea a rețelei publice de apă ce nu este dezvoltată, fapt pentru care persoanele care își construiesc o locuință aici, apelează la firme specializate în domeniu ce oferă servicii de forare a puțurilor de apă. Sunt multe astfel de firme, însă o caracteristică importantă este calitatea serviciilor oferite.
Loading...
Șeful cancelariei IPS Calinic, mort la 47 de ani de boala care a dat omenirea peste cap
Părintele protosinghel David Oprea, coordonator al cabinetului Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Sucevei și Rădăuților, și pentru o foarte lungă perioadă de timp slujitor al Catedralei Mitropolitane din Iași, a trecut vineri la Domnul, în urma complicațiilor suferite din cauza infectării.
Record de cazuri în valul 4 la Botoșani, municipiul reședință a trecut de 2 la mie
Direcția de Sănătate Publică (DSP) a anunțat sâmbătă la amiază încă 114 cazuri de îmbolnăvire, depistate în ultimele 24 de ore. Este un număr record pe care județul nostru îl atinge în valul 4.
Suspendare și nu prea... Și pompierii au strâns saci de gunoaie, deși organizatorii ”Let's do it, Romania!” au anunțat oprirea campaniei – GALERIE FOTO
Pet-uri, ambalaje din plastic şi hârtie, cutii, sticle şi alte resturi menajere, aruncate la întâmplare, au fost strânse de pompierii botoșăneni în urma participării la “Ziua Națională de Curățenie”, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.
Un șofer care butona telefonul a izbit două mașini la câțiva kilometri de oraș – FOTOGALERIE
Utilizarea telefonului de către conducătorii auto a mai provocat un accident. Ultimul eveniment rutier de acest tip a avut loc sâmbătă la amiază.
Prefectul a scos funcționarii la strâns gunoaie, numai că organizatorii ”Let's do it, Romania!” au suspendat campania de salubrizare – FOTOGALERIE
Prefectul Dan Nechifor, împreună cu colegii din instituție și de la Serviciul de Pașapoarte, cu specialiști din Direcția Silvică și Garda de Mediu, au ieșit sâmbătă dimineața la o acțiune de salubrizare în pădurea Baisa.
Poliția a deschis dosar penal pentru moartea elevului de 7 ani, părinții colegilor dau vina pe mască – VIDEO
Motivul decesului fulgerător al unui copil din Ibănești reprezintă încă un mister, însă unii oameni din localitate cred că de vină ar fi fost masca de protecţie. Poliţia a deschis un dosar penal în acest caz, iar necropsia va stabili cauza exactă a decesului.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
starshiners.ro%20
Sondaj
Cine are dreptate în conflictul PNL - USR-PLUS?
PNL
USR-PLUS
Nici PNL, nici USR-PLUS
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
Eu am fost dintotdeauna liberal și nu am ascuns chestiunea asta. Și vreau să vă spun că astăzi demonstrăm încă o dată că indiferent de culoarea politică suntem împreună pentru a dezvolta această piață de weekend....
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9473 lei
USD
Dolarul SUA
4.1999 lei
CHF
Francul elveţian
4.5309 lei
GBP
Lira sterlină
5.7880 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8197 lei
XAU
Gramul de aur
238.6026 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2382 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4085 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0693 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3177 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1955 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6653 lei
Vremea
astăzi
Botosani
11.6 o C
Dorohoi
9.7 o C
Bucecea
10.1 o C
Darabani
8.9 o C
Saveni
9.9 o C
Ştefăneşti
11.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.