Protestele în unitățile subordonate Ministerului Finanțelor au continuat vineri la Arad, Buzău, Iași, Vâlcea, Bacău, Dolj, Prahova și inclusiv la Botoșani și au ajuns la a opta zi consecutivă. Recent a fost declanșat conflictul de muncă care poate duce la grevă generală.
Federația Națională a Sindicatelor din Finanțe a avertizat că o grevă generală presupune:
“Angajații sistemului fiscal nu-și doresc să se ajungă la astfel de repercusiuni, sunt conștienți de necesitatea luării în considerare a intereselor economice generale, dar au convingerea că modernizarea și profesionalizarea sistemului fiscal sunt absolut necesare pentru atingerea obiectivelor Guvernului”,
Comunicat Federația Națională a Sindicatelor din Finanțe ”Sed Lex”.
Finanțiștii sunt nemulțumiți de faptul că salariile lor ar fi sub cele ale altor bugetari aflați pe aceleași trepte profesionale și cu aceeași vechime.
Ei au aflat acest lucru pentru că la Ministerul Finanțelor se văd sumele distribuite către angajații din celelalte instituții.
Ministrul Ioan Boloș s-a angajat, printre altele, că:
1. Nu vor exista disponibilizări la nivelul aparatului propriu MF și unităților subordonate.
2. Elaborarea proiectului de ordonanță de urgență, până la 21 august, pentru egalizarea salariilor de bază la nivelul maxim aflat în plată, luând în calcul sentințele judecătorești.
3. Înființarea unui Institut Național de Fiscalitate cu rol în formarea continuă și perfecționarea angajaților din domeniul finanțelor publice.
Sindicaliștii mai solicită:
Ajutoare de încălzire pentru botoșănenii din municipiu: Până CÂND se depun cererile
Oana Sava
Oct 07, 2024
Șeful ISU Botoșani a dezvăluit ZONELE din municipiu cu RISC la cutremur – VIDEO
Oana Sava
Oct 07, 2024
Lucrări pe final la cele două locuințe protejate de la Botoșani
Oana Sava
Oct 07, 2024
Se oprește apa în mai multe localități din cauza unor lucrări
Oana Sava
Oct 07, 2024