În perioada 24-26 noiembrie 2023, s-a desfășurat, la București, Conferința Națională eTwinning în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune proiecte desfășurate de unitățile de învățământ la nivel național.
Și în acest an, județul Botoșani a urcat pe podium, proiectul Quest în Egypt, derulat de Școala Gimnazială nr. 17 Botoșani și coordonat de doamna profesoară Popa Loredana, obținând Premiul I la categoria Proiecte derulate de ambasadori eTwinning.
Pentru competiția premiilor naționale eTwinning din acest an au fost înscrise 110 aplicații din care au fost premiate 24 de proiecte. Aplicațiile eligibile au fost evaluate de ambasadori eTwinning și de evaluatori externi echipei NSO România. Proiectele selectate evidențiază un nivel ridicat de creativitate didactică, implicarea activă a elevilor în derularea activităților educaționale cu suport digital și multitudinea de aplicații și instrumente care susțin predarea și învățarea.
De asemenea, au fost premiați, pentru rolul lor de evaluatori, trei ambasadori eTwinning din județul Botoșani – Cristina Chiorescu, Florentina Păduraru și Cristina Hriscu.
Activitatea bogată și de calitate desfășurată în cadrul proiectelor eTwinning a adus Certificatul de Școală eTwinning pentru anul școlar 2023-2024 în palmaresul a patru unități de învățământ din județul Botoșani. Este vorba de Liceul cu Program Sportiv Botoșani, Școala Gimnazială Nr.17 Botoșani, Școala Gimnazială Nr. 1 Cristești și Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni.
Școlile eTwinning integrează valorile programului eTwinning în politicile, practicile și inițiativele de dezvoltare profesională ale școlii. Certificatul de Școală eTwinning reprezintă o recunoaștere și o apreciere a implicării, angajamentului și devotamentului atât ale fiecărui eTwinner, cât, mai ales, ale întregii școli, la nivelul căreia colaborează echipe de profesori și directori.
Botoșăneancă BĂTUTĂ de propriul soț: Bărbatul nu mai are voie să se apropie de ea
Redacția Botoșăneanul
Nov 11, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 11, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 11, 2024