În cadrul unei conferințe de presă, primarul Cosmin Andrei a anunțat rezultatul licitației demarate pentru reabilitarea Teatrului „Mihai Eminescu”.
Cinci asocieri de firme s-au înscris la licitație.
„A fost un interes foarte mare din partea agenților economici astfel încât vă pot spune care a fost rezultatul deschiderii ofertelor care a avut loc în data de 7 iunie. A fost un interes foarte mare astfel încât 35 de operatori economici s-au asociat și avem cinci ofertanți”,
Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani.
Urmează ca aceste asocieri să fie evaluate conform procedurii.
„Cinci asocieri care urmează să fie evaluate, cu toți acești subcontractanți, într-un calendar de aproximativ două luni de zile care presupune evaluarea garanției de participare, evaluarea conformității propunerii tehnice, documentele suport DUAE (nr. Document Unic de Achizitie European), apoi rapoartele pe care le facem, procedura și semnarea contractului. Acest calendar este făcut fără o eventuală contestație”,
Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani.
Iată firmele înscrise:
„Sunt convins că vom termina Teatrul „Mihai Eminescu” în acest mandat”, a dat asigurări edilul orașului
Pompierii botoșăneni, sfaturi înainte de Paști pentru prevenirea incendiilor
Diana Arici
May 03, 2024
Unul dintre cei mai mari duhovnici de la Botoșani, propus pentru canonizare în 2025
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Atenție la mesajele primite de Paște: Soluții pentru combaterea „felicitărilor capcană”
Diana Arici
May 03, 2024
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024