Nu au existat reacții adverse importante în cazul persoanelor vaccinate până acum.
Adolescentul de 16 ani, instituționalizat, este unul dintre beneficiarii Centrului ”Sfântul Mina” din Botoșani, unitate aflată în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Potrivit surselor medicale, cea mai în vârstă persoană vaccinată din județul Botoșani are 97 de ani și se află la Unitatea de Asistență Medico-Socială Ștefănești.
Persoanele instituționalizate fac parte din categoria a doua la vaccinare împotriva Covid-19.
Până acum, din această categorie s-au vaccinat 310 beneficiari din centrele județului.
Până acum nu exista reacții adverse la niciunul dintre botoșănenii vaccinați, în afara unor dureri locale, frisoane ușoare sau ușoară urticarie.
Județul Botoșani a primit 5.586 de doze de vaccin.
Aproape 4.500 de persoane au primit prima doză, iar de ieri a început rapelul, cu 142 de persoane.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
CFR călători scumpește biletele de tren: Noi modificări de la 1 aprilie
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Economist specialist în fonduri europene, ”bronz” la... AUR pentru municipiu – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Mar 28, 2024
Raluca Turcan și ministrul Culturii din Franța, discuții despre proiecte culturale comune
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Un profesor a aflat LIVE că va fi locul 2 pe lista AUR pentru Consiliul Local: Sunt surprins – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Mar 28, 2024