Un botoșănean plecat la muncă în Italia și venit acasă pentru sărbătorile de iarnă nu își va mai lăsa probabil niciodată mașina la o spălătorie după ce a pățit la sfârșitul acestei săptămâni.
Vineri seară acesta și-a dus automobilul la o spălătorie din oraș.
Întrucât nu avea timp să aștepte, a lăsat cheile unui angajat, înțelegându-se cu acesta să revină sâmbătă dimineață după autoturism.
Zis și făcut! Omul s-a întors a doua zi, doar că nu a văzut nici mașina și nici salariatul căruia o încredințase.
A început să se intereseze ce s-a întâmplat și întrucât nu a aflat unde îi este mașina, a depus o plângere la Poliție.
Nu peste mult timp a fost găsită, răsturnată și avariată rău, la Stăuceni.
Astfel a aflat că salariatul spălătoriei respective, deși nu poseda permis de conducere, s-a urcat la volanul automobilului și a plecat la plimbare.
Cursa nu a durat însă prea mult timp fiindcă în localitatea menționată a pierdut controlul autoturismului de teren, un SsangYong, și s-a dat peste cap.
Ca și cum nu s-ar fi întâmplat ceva deosebit, a lăsat-o acolo și a plecat.
Doar că polițiștii au luat amprente. Și la anchetă au găsit și sticle de băutură în mașină.
Aceasta se afla pe un câmp, la zeci de metri de șosea, fiind readusă pe carosabil de o autospecială de la SOS Botoșani.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Sute de botoșăneni rămași fără apă în a doua zi de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
O tânără din Botoșani a născut un băiețel în Noaptea de Înviere
Oana Sava
May 06, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un apartament din municipiu, proprietara a făcut atac de panică
Oana Sava
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024