Vociferări, blesteme și mulți, mulți nervi erau marți la amiază caracteristicile situației de la o instituție a statului care avea activitatea cu publicul blocată din cauza unei defecțiuni a sistemului informatic.
Toate ghișeele de la Trezoreria Botoșani erau închise în jurul orei 12:00. La intrarea în unitate era așezat un scaun pe care se regăsea un anunț:
”Vă aducem la cunoștință că, din motive tehnice programul informatic nu funcționează. Ne cerem scuze! Vă rugăm să reveniți”.
Scuzele cerute de pe spătarul unui scaun nu i-a mulţumit însă pe botoşăneni. Dimpotrivă chiar, unii au pătruns totuşi în incinta instituţiei, unde reclamau faptul că de la 8:30 tot li se cere să aibă răbdare şi să revină.
„Noi nu suntem oameni, suntem animale”, spunea o femeie, în timp ce un bărbat reclama că, „hârtia pe care o am mai este valabilă doar astăzi, mâine trebuie să dau bani pe alta”. Un alt contribuabil reproşa că, „au uitat să dea chitanţe de mână. Să dea chitanţe de mână, lumea de asta stă aici, vrea chitanţe”.
Pentru liniştirea spiritelor la faţa locului a venit un echipaj de jandarmi, membrii acestuia tot spunându-le oamenilor că „se lucrează” la remedierea problemei. (S.B.)
[[galerie-foto]]
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Sergiu Bălășcău
May 05, 2024
Tânăr din Botoșani dus cu Poliția la spital după o plimbare în trafic
Oana Sava
May 04, 2024
Botoșăneancă dată dispărută după ce a plecat astăzi de acasă fără să anunțe familia
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024