Valoarea proiectului Drumului Strategic va depăși 115 milioane euro, din care aproximativ 40% din sumă va fi asigurată de Consiliul Județean Botoșani
Lucrările de asfaltare a celor 30 de kilometri din Lotul 1 al Drumului Strategic au fost finalizate cu un an mai devreme, față de termenele contractuale. După ce în urmă cu o săptămână constructorul finaliza turnarea stratului de uzură pe sectorul Șipote – Rediu – Răuseni – Călărași, luni, a terminat și sectorul Dângeni – Brăteni – Mihălășeni.
„Am promis că vom face din modernizarea Drumului Strategic o prioritate și ne ținem de cuvânt. Constructorul de pe Lotul 1 a turnat asfaltul și a montat semnele de circulație pe toți cei 30 de kilometri. Zilele următoarele, va finaliza realizarea sensului giratoriu din Răuseni, modernizarea podului peste Jijia de la ieșirea din Răuseni spre Călărași, accesele pe proprietăți și se vor efectua marcajele axiale și longitudinale, după care va solicita efectuarea recepției. Am avut parte de un constructor bun, care a luat în serios solicitările noastre privind calitatea lucrărilor și termenele de execuție”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Lucrările avansează și pe celelalte două loturi.
Pe Lotul 2, Răuseni – Hlipiceni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești, lung de aproximativ 51 de kilometri, gradul de execuție se apropie de 50%. Constructorul a turnat asfalt până la trecerea de nivel cu calea ferată din apropierea localității Jijia și a pregătit terenul pentru a se așterne stratul de binder pe restul distanței.
Lucrările sunt avansate și pe Lotul 3, Blândești – Sulița – Lunca – Todireni. Gradul de execuție a modernizării celor 26 de kilometri se apropie de 80%. În prezent, se lucrează la trotuare, șanțuri și rigole betonate, iar potrivit constructorului, de săptămâna viitoare, se va începe turnarea stratului de uzură pe sectorul Blândești – Cheliș.
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024