Ştiri
Asfalt turnat pe primul sector din „Drumul Mănăstirilor” – GALERIE FOTO

În mai puțin de trei luni, constructorul care a preluat proiectul de modernizare a Drumului „Mănăstirilor” a reușit să toarne asfalt pe primul sector al acestui drum cu mare încărcătură turistică, anunță reprezentanții Consiliului Județean. 

„Lucrările de la Drumul «Mănăstirilor» au o importanță deosebită pentru județ, pentru că după ce vor fi finalizate va fi pusă în valoare una dintre zonele cu cel mai mare potențial turistic. Constructorul a demonstrat determinare și reușește să se înscrie în termenii conveniți, astfel încât lucrarea să se finalizeze cât mai repede. Avem promisiunea lui că până la începerea sezonului rece se va ajunge cu asfalt până la ieșirea din Oneaga. Totul ține de condițiile meteo.  În ciuda restricțiilor financiare, am făcut din modernizarea drumurilor județene o prioritate și căutăm soluții pentru modernizarea fiecărui sector de drum, indiferent de apartenența politică a primarilor, deoarece la Consiliul Județean nu acesta este aspectul care contează, ci doar angajamentul pe care l-am luat la începutul mandatului că vom dezvolta unitar tot județul”,

a declarat președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, care împreună cu vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta și directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri, Cătălin Gheorghian, a verificat stadiul lucrărilor la Drumul „Mănăstirilor”.

 

 

Vicepreședintele Dorin Birta s-a declarat mulțumit de lucrările făcute.

 

„Mă bucur că standardele noastre de calitate au fost implementate de către constructorul care a câștigat licitația. Ambiția noastră este ca, în cel mai scurt timp, să avem o infrastructură la nivelul celor mai dezvoltate județe și de aceea lucrăm pe drumuri din toate zonele județului”,

a declarat Dorin Birta.

 

Drumul „Mănăstirilor”, DJ 208H Vorona – Oneaga – Pădureni, are o lungime de 12,7 kilometri. Modernizarea acestui sector de drum este un proiect al Consiliului Județean Botoșani, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II și din bugetul județean. Valoarea actualizată a proiectului este de 38 de milioane de lei, dintre care Consiliul Județean va suporta 15 milioane de lei.

loading...
S-a finalizat licitația: „Drumul mănăstirilor” intră în modernizare

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Județul Botoșani, printre cele cinci din țară care vor actualiza Planul de Amenajarea Teritoriului Județean prin PNRR
Valoarea eligibilă a proiectului depus de Consiliul Județean Botoșani în vederea actualizării PATJ-ului este de 237 de mii de euro.
DURERE fără margini la moartea fostului comandant al Centrului Militar: A ocrotit cu coroana lui generoasă familia, prietenii, colegii
Soția fostului comandant al Centrului Militar Botoșani a transmis un mesaj dureros după moartea celui care i-a fost alături.
50 de refugiați au intrat în Botoșani în ultimele 24 de ore – SITUAȚIA la frontieră
În această dimineață, la ora 8.00, erau cazați în spatiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani, 25 cetățeni.
Elevi și profesori botoșăneni în Spania: Cursuri alături de gazde, spectacole muzicale și vizite în Madrid – GALERIE FOTO
Proiectul se concentrează pe munca în jurul orchestrei școlii, pregătirea și desfășurarea diferitelor spectacole muzicale, o activitate care pentru ambele licee este un spațiu ideal pentru munca în echipă.
RECUNOAȘTERE excepțională: Sportivă din Botoșani, cea mai bună halterofilă din Europa
Federația Europeană de Haltere anunță că primul său sondaj online pentru nominalizarea la Cel mai bun halterofil al anului 2021 la feminin s-a închis.
Stână mistuită de foc cu tot cu cele 250 de oi, pompierii au intervenit cinci ore
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind foc deschis în spații deschise.
Invitație la vacanță, IMAGINI feerice din Botoșani – GALERIE FOTO
Sub sloganul ”Construirea unui viitor comun pentru toate formele de viață”, ziua de 22 mai reprezintă adoptarea textului Convenției privind diversitatea biologică din anul 1992 din cadrul conferinței ce a avut loc în Nairobi.
Vecinii INFIRMĂ existența unui caz de variola maimuței în județ: Nu există elemente care să sugereze în vreun fel posibilitatea infectării
Suspiciunile au apărut după ce o femeie de 49 de ani s-a prezentat la spitalul din Rădăuți.
Tiana a adus la Botoșani Marele Trofeu al Festivalului Internațional ”Neghiniță” - GALERIE FOTO
Juriul a fost format din personalități ale muzicii ușoare românești.
Loading...
Adolescent plecat în toiul nopții de acasă, sună la 112 dacă îl vezi sau știi ceva despre el
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui adolescent de 17 ani.
DOLIU: S-a stins din viață fostul comandant al Centrului Militar Botoșani - FOTO
O veste tristă pentru toți cei care l-au cunoscut, un moment greu pentru familie și apropiați.
Nenorocire în județ: 200 de oi arse de vii, pompierii luptă de mai bine de două ore cu flăcările - FOTO&VIDEO
Misiunea pompierilor este îngreunată de vântul puternic care întreține arderea.
Mesajul unui botoșănean către un tânăr șofer: Timpul nu îl mai poți da înapoi nici măcar o fracțiune de secundă, cât durează să se producă o nenorocire!
Cuvintele postate de un cetățean din Botoșani, după ce pe strada lui un tânăr șofer s-a izbit cu mașina în stâlp, au fost intens comentate pe rețelele de socializare.
Mesaje dureroase la moartea omului de afaceri de 47 de ani: Zâmbetul tău a ajuns printre stele, noi toți am rămas cu lacrimile și durerea - FOTO
Era căsătorit de aproape zece ani și avea un copil. Botoșăneanul în vârstă de 47 de ani și-a găsit sfârșitul chiar în salonul de bronzat pe care îl deținea.
Loading...
Concursul ”Cu viața mea apăr viața” și-a desemnat câștigătorii - GALERIE FOTO
Probele au reunit la start șapte echipaje de la școli și licee din Botoșani, Roma, Flămânzi și Cordăreni.
Bărbat escortat la Penitenciarul Botoșani, luptători de la Serviciul Acțiuni Speciale chemați în ajutor
Având în vedere că era vorba de trei condamnați, s-au constituit echipaje de poliție suplimentare, inclusiv o grupă de luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale.
Peste 30 de botoșăneni la caravana cu medici, gemeni de 5 luni trimiși la București pentru intervenții urgente – GALERIE FOTO
32 de botoșăneni au primit vineri ochelarii de care au nevoie pentru a-și corecta sau ajuta vederea, după ce, în luna aprilie, au beneficiat de consultații gratuite.
Elicopter SMURD solicitat la Botoșani pentru un pacient în vârstă de 46 de ani
Medicii de la Botoșani au apelat la echipajul SMURD pentru a interveni în cazul unui pacient.
Sfințirea picturii unei biserici, conferințe, întâlniri cu tinerii și cercuri pastorale – EVENIMENTELE săptămânii în parohiile din Botoșani
Mitropolia Moldovei și Bucovinei a transmis informații cu privire la evenimentele ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor în perioada 22 – 28 mai 2022.
COD GALBEN pentru Botoșani, alertă de la ANM
Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o alertă de tip Cod Galben pentru județul Botoșani.
la pretul dublat iti mai vine sa lucrezi, sa iti acoperi cresterile de preturi explozive
6 septembrie 2021, 20:09
Sondaj
Ar trebui introduse uniformele școlare obligatorii?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Este ieșirea mea oficială din zona de confort. Prea fac duș, prea dorm la mine acasă când vreau eu, prea mănânc când îmi e foame, gata, e nevoie de o provocare :)) Sincer, abia aștept sa ajung, abia aștept sa îl distrug ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
20 mai 2022
EUR
Euro
4.9477 lei
USD
Dolarul SUA
4.6725 lei
CHF
Francul elveţian
4.8048 lei
GBP
Lira sterlină
5.8325 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6467 lei
XAU
Gramul de aur
277.4633 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2453 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2864 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3027 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6568 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2006 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6648 lei
Vremea
astăzi
Botosani
15.4 o C
Dorohoi
14.5 o C
Bucecea
14.4 o C
Darabani
14.0 o C
Saveni
14.9 o C
Ştefăneşti
18.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.