Ştiri
APEL către Guvernul României: SPRIJIN pentru relocarea firmelor ucrainene în regiunea Moldovei

Inițiativa ar implica autoritățile județelor Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Vaslui, Neamț, Galați și Vrancea.

Mai multe asociații din zona Moldovei a transmis către Guvernul României o inițiativă administrativă ce ar putea crea avantaje reciproce cu efect imediat asupra economiilor, industriilor și serviciilor din Ucraina, aflată sub agresiunea armatei ruse, și regiunea Moldovei din România.

 

Întrucât multe dintre capacitățile industriale și furnizoare de servicii ale Ucrainei au fost incapacitate, afectate sau chiar distruse de acțiunile armate, punând în dificultate economică sau desființând activitatea a mii de firme ucrainene, vă propunem activarea unei inițiative de punere la dispoziție, pe teritoriul regiunii Moldova, aflată în proximitatea zonei de conflict, a capacităților industriale și logistice din județele acestei regiuni pentru relocarea activităților de producție și de servicii mai sus menționate.

 

Potrivit inițiativei administrative, un prim pas ar fi inventarierea de urgență de către autoritățile județelor Iași, Suceava, Botoșani, Bacău, Vaslui, Neamț, Galați și Vrancea:

 

- a facilităților industriale nefolosite, în funcțiune sau care pot fi recapacitate cu minime investiții;

- a capacităților neutilizate ale parcurilor tehnologice din județe / terenuri cu utilități la fața locului;

- a halelor industriale, clădirilor funcționale sau parțial funcționale aflate în proprietatea statului în județele din regiune;

- a facilităților de cazare;

- a clădirilor ce pot căpăta funcțiuni logistice.

 

Al doilea pas ar fi informarea Guvernului ucrainean, a Ministerului Economiei și Industriilor, a Camerelor de Comerț din Ucraina, a Uniunilor Patronale în legătură cu această deschidere și disponibilitate practică și urgentă, care ar putea reorienta, în viitorul scurt și mediu, capacități economice ale Ucrainei către vecinătatea imediată, regiunea Moldovei din România.

 

O asemenea inițiativă ar fi un semnal suplimentar de susținere și pentru guvernul și populația Ucrainei, și de interes pentru dezvoltarea regiunii estice a României, Moldova. Chiar și în vremuri de război, solidaritatea între vecini poate crește, iar economiile de graniță se pot consolida.

 

Inițiativa către Guvernul României este semnată de asociațiile: Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Împreună pentru A8, Reset și Asociația PIN pentru Promovarea Tehnologiei și a Industriilor Creative.

 

loading...
loading...
REVOLTĂTOR! Omul lui Putin la București: Republica Moldova n-a fost parte a României, în afară de cei 22 de ani de ocupație românească

 

 

Omul care a adus arabi să cumpere oi de la Popăuți, numit șef al Delegației UE în Qatar
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, l-a numit pe diplomatul român Cristian Tudor în funcția de șef al Delegației UE în Qatar.
Peste 1 miliard de euro: Firme din România, Turcia și Ucraina se bat pentru construcția a 77 km din Autostrada Moldovei
Nici mai mult, nici mai puțin de 23 de oferte au fost depuse pentru construcția celor 77,4 km de autostradă dintre Bacău și Pașcani, inclusă în Autostrada  Moldovei A7, prinsă pe finanțare prin PNRR.
Iftime, convins și nu prea că FC Botoșani își mai revine cu Teja pe bancă: Nu pot să-i spun eu cum să fie
Președintele grupului ”Elsaco”, proprietarul FC Botoșani, a mărturisit după eșecul istoric cu Sepsi OSK, 0 – 7 la Sfântu Gheorghe, că se îndoiește că echipa antrenată de Mihai Teja poate trece peste umilința suferită.
Cum alegi boxe audio de calitate: tipuri și caracteristici
(P) Boxe pentru calculator, difuzoare fără fir, difuzoare pentru sufragerie și difuzoare bluetooth. Vă explicăm mai jos toate tipurile de boxe și caracteristicile de care trebuie să țineți cont pentru a nu face o greșeală la cumpărare. Scopul difuzoarelor este de a reproduce sunetele prin intermediul unui traductor electroacustic, unde undele electrice sunt convertite în energie mecanică, care devine apoi unde de frecvență acustică.
Instructorii auto vor toaletă la poligon, nemulțumiți și de gropile din oraș
Mai mulți instructori auto de la Botoșani au participat astăzi la o ședință la Prefectură.
23 septembrie: Ziua în care am aflat că școlile sunt în pericol să fie iar închise - VIDEO
Iată principalele știri ale zilei:
Pompierii de la Botoșani, pe podium la încă un concurs – GALERIE FOTO
Timp de trei zile, loturile sportive a 12 Inspectorate Județene pentru Situații de Urgență din țară, și-au demonstrat abilitățile și experiența profesională în cadrul etapei finale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență care a avut loc la Sibiu.
Val de accidente la Botoșani din vina unor șoferi începători: Este un procent destul de mare
De la începutul anului 2022, la nivelul județului Botoșani au avut loc 26 de accidente în care au fost implicați șoferi începători.
Ministrul Budăi, anunț fără precedent: O singură firmă a fost depistată cu peste 800 de oameni care munceau ”la negru”
Număr record de persoane susprinse că lucrau, la același angajator, fără acte legale de muncă.
Zeci de treceri de pietoni din municipiu iluminate suplimentar
Anunțul a fost făcut de către șeful Biroului Rutier, Alexandru Ivanov, în cadrul ședinței de la Prefectură.
Locuri din SUA pe care merită să le vizitezi
(P) SUA impresionează prin diversitatea pe care le-o oferă turiștilor, de la peisaje de vis, clădiri și muzee impresionante până la locuri în care oamenii se pot distra la cel mai înalt nivel. Iar dacă plănuiești o vacanță în SUA, iată cinci dintre cele mai populare atracții turistice.
Magazinele Lidl își REDUC programul din cauza facturilor: Noua oră de închidere
Lidl România a decis să își reducă programul de funcționare începând de luni, 26 septembrie.
Egiptean păcălit cu un permis de conducere ucrainean fals, ce le-a spus polițiștilor de frontieră botoșăneni
Tânărul de 22 de ani este cercetat pentru uz de fals.
DEZASTRU la examenul de Permise, aproape jumătate din candidați PICAȚISTATISTICA de la nivelul județului
Datele au fost prezentate de către șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) Marian Ciornea în cadrul Comisiei de analiză a factorilor care influențează siguranța rutieră la nivelul județului Botoșani.
Greșeli frecvente la pariuri sportive
(P) Pe lângă clasicele jocuri de cazinou, loto, bingo, mulți dintre români aleg să-și încerce norocul și la pariuri sportive. Nu e nimic nou, acest fenomen existând încă din cele mai vechi timpuri, doar că lucrurile au mai evoluat și în prezent se poate paria pe sute de meciuri de fotbal, baschet, tenis, pe jocuri pe calculator, pe curse de cai, mașini și multe alte sporturi. 
PS Nichifor Botoșăneanul va sfinți Biserica ”Sfântul Nicolae” din Bogza
Creștinii sunt așteptați să participe la slujba de sfințire a Bisericii cu hramul "Sf. Nicolae" din localitatea Bogza, comuna Vârfu Câmpului, județul Botoșani.
Botoșănean internat la Psihiatrie după ce a produs un accident, apoi a făcut circ în fața polițiștilor
Bărbatul se afla sub influența alcoolului, la testare rezultând 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Botoșăneni agresați de braconieri pe malul iazului, PERCHEZIȚII la trei luni de la comiterea faptei
Perchezițiile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
AMENDĂ de 40.000 de lei pentru Nova Apaserv, imagini cu dezastrul găsit de comisarii de la Mediu – GALERIE FOTO&VIDEO
Apele uzate fecaloid menajere erau deversate atât în Calea Națională, cât și prin golirea de preaplin într-un șanț colector deschis.
ACUM: Două mașini distruse pe Calea Națională din cauza neatenției – GALERIE FOTO
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puține momente pe Calea Națională, în fața complexului comercial Pars.
POATE II SCUTITI SI DE TAXE
14 aprilie 2022, 12:13
Sondaj
Ce alegeți între o deplasare cu un taxi și una cu un automobil Bolt?
Taxi
Bolt
Prefer altceva
Declaraţia zilei
„Legea taximetriei este mult mai stufoasă, să apuci să prinzi să fii taximetrist, decât un ride-sharing. De exemplu: acela care vine cu o mașină la transport alternativ, legea condiționează să aibă mașină de 15 ani. Pe noi ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9437 lei
USD
Dolarul SUA
5.0679 lei
CHF
Francul elveţian
5.1569 lei
GBP
Lira sterlină
5.6284 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5391 lei
XAU
Gramul de aur
269.8092 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2578 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2178 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3294 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7421 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2005 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6648 lei
Vremea
astăzi
Botosani
10.6 o C
Dorohoi
7.0 o C
Bucecea
9.2 o C
Darabani
5.7 o C
Saveni
6.6 o C
Ştefăneşti
9.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.