Ştiri
Angajatorii care vor sezonieri anul viitor pot depune cereri la Primărie

Municipalitatea pregătește planul de activități sezoniere pentru anul 2024.

Ajutoare sociale condiționate de muncă

 

Primăria Municipiului Botoșani, anunță că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 196 / 2016 privind venitul minim de incluziune, persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale care au nevoie de forță de muncă și funcționează pe raza unității administrativ-teritoriale pot solicita forţă de muncă pentru desfăşurarea activităţilor sezoniere.

 

“Solicitările privind activitățile sezoniere ce se vor efectua de către beneficiarii de venit minim de incluziune se pot depune la sediul Direcției de Asistență Socială Botoșani, în str. Săvenilor nr. 12, până pe data de 15 decembrie 2023”,

a declarat viceprimarul Liviu Toma, edil care coordonează activitatea Direcției de Asistență Socială. 

 

Potrivit edilului, în baza acestor cereri, va fi întocmit Planul de activități sezoniere pentru anul 2024. Solicitările se adresează, în scris, primarului municipiului, Cosmin Andrei, cu precizări vizând activitatea ce urmează a fi desfăşurată, numărul de lucrători şi perioada de desfăşurare a activităţii sezoniere.

 

Ajutorul de incluziune depinde de orele lucrate de beneficiarii apți de muncă

 

Planul de activități sezoniere este întocmit cu scopul de a valorifica forţa de muncă locală și se aprobă prin dispoziție a primarului municipiului. Acest plan se afişează la sediul primăriei şi cuprinde activităţile sezoniere, beneficiarii de lucrări, precum şi repartizarea persoanelor din familiile beneficiare de ajutor de incluziune pentru desfăşurarea activităţilor sezoniere.

 

Remunerarea activităţii sezoniere, norma de lucru, precum şi alte obligaţii şi îndatoriri se stabilesc prin negociere directă între beneficiarul de lucrări şi persoana care prestează activitatea, în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.

 

Pe data de 1 a fiecărei luni, pentru luna următoare, beneficiarii lucrărilor au obligaţia de a transmite primarului, în scris, situaţia cu persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor de incluziune care au efectuat activităţile sezoniere, precum şi numărul de ore efectuate. Pe baza acestei situații primarul municipiului stabilește menținerea acordării ajutorului de incluziune sau încetarea acestuia.

 

Ajutorul de incluziune reprezintă un beneficiu de asistență socială acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situații de dificultate, cu scopul prevenirii și combaterii sărăciei și riscului de excluziune socială.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Măsuri dure împotriva leneșilor: Asistații sociali de la Botoșani vor fi triați și trimiși la muncă

 

Ziua Națională marcată la Dorohoi cu horă, defilare și discursuri – GALERIE FOTO
Ziua Națională a României a fost marcată astăzi și la Dorohoi.
TIR imobilizat de polițiști, șoferul trimis la culcare – FOTO
S-a întâmplat astăzi, 1 decembrie 2023, pe un drum județean.
”Îngerul păzitor” al Alexiei a fost decorat de președintele României - FOTOGALERIE
Sidonia Susanu, medicul care i-a salvat viața Alexiei, a fost premiată în urmă cu o zi.
Coadă la fasole cu cârnați în Centrul Istoric, sponsorii „au potolit” foamea botoșănenilor – FOTO & VIDEO
Imediat după încheierea manifestărilor din Centrul Istoric, botoșănenii s-au mutat înspre Pietonalul Transilvaniei.
De ce să ne iubim țara? Primarul, discurs motivațional despre România și frumusețile ei – VIDEO
Primarul municipiului reședință de județ le-a vorbit botoșănenilor despre motivele pentru care ar trebui să ne prețuim țara.
Comandantul Garnizoanei Botoşani, în centrul municipiului: Să fim mândri că suntem româniFOTO&VIDEO
Locotent - colonelul Ovidiu Damian, comandantul Garnizoanei Botoșani a fost cel care a încheiat prima parte a manifestărilor de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.
Prefectul Cornilă a venit la Ziua Națională cu mesajul unui PSD-ist: Când ceva tinde să ne dezbine... VIDEO
Prefectul Sorin Cornilă a luat primul cuvântul la manifestările din Centrul Istoric organizate cu prilejul Zilei Naționale a României.
Uniți doar în discursuri, liderii politici au venit separat în Centrul Istoric – VIDEO & GALERIE FOTO
Ora de adunare pentru începerea oficială a manifestației din Centrul Istoric a fost stabilită anul acesta ca fiind 9:30.
Paradă impresionantă pe Cuza Vodă cu militari, tot felul de autospeciale și câinii Jandarmeriei – FOTO & VIDEO
După manifestările din Centrul Istoric, oficialitățile s-au deplasat pe strada Cuza Vodă pentru a urmări defilarea militară cu tehnica de intervenție.
Șefa de la Județ, de Ziua Naţională a României: Să credem cu adevărat că împreună putem schimba viitorulFOTO&VIDEO
Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a luat cuvântul la manifestările din Centrul Istoric organizate cu prilejul Zilei Naționale a României. 
Cătălin Silegeanu de Ziua Națională a României: Sărbătorim nu doar o țară, ci spiritul inconfundabil al românilor
Pe 1 Decembrie, omul de afaceri Cătălin Silegeanu, director general al SC Hidroplasto SRL, a transmis un mesaj botoșănenilor pe care îl prezentăm integral mai jos.
Iftime gândește din nou o ”schemă” pentru antrenor principal la FC Botoșani: Este în club
Echipa botoșăneană de pe ultimul loc din SuperLigă este obligată să aducă în staff un antrenor cu Licență Pro.
ACUM: Defilarea s-a mutat în centrul orașului, sute de oameni admiră tehnica militată – VIDEO & GALERIE FOTO
La aproximativ un sfert de oră după 10:00, manifestările dedicate Zilei Naționale a României s-au mutat din Centrul Vechi în zona ultracentrală a municipiului Botoșani.
ACUM: Botoșănenii, mai puțini decât anul trecut, sărbătoresc România în Centrul Istoric – VIDEO & GALERIE FOTO
Dacă în unele spitale se protestează, în Centrul Vechi manifestările dedicate Zilei Naționale a României sunt în plină desfășurare. Forfota a început cu mult înainte de 9:35, ora oficială de debut a ceremoniei.
Proteste la spitale și de ziua țării: Ne iubim țara și atragem atenția guvernanțilorVIDEO & GALERIE FOTO
Acțiunile revendicative de la un unitățile medicale din Botoșani au continuat și de Ziua Națională a României. Vineri, în jurul orei 8:00, au avut loc manifestații la unitatea centrală a Spitalului Județean din strada Marchian, la Secția de Pediatrie și la Spitalul de Recuperare ”Sfântul Gheorghe”.
Prefectul Sorin Cornilă, de ziua românilor: Împreună suntem mai puternici
 Prefectul județului Botoșani a transmis un mesaj pentru toți cetățenii și nu numai.
”Women, Wine & Wealth - Viața în armonie!” dezvăluie premii excepționale, locuri limitate și oportunități exclusive – VIDEO & FOTOGALERIE
(P) Evenimentul mult așteptat ”Women, Wine & Wealth - Viața în armonie!” este gata să fascineze participanții cu o experiență plină de surprize și rafinament. Planificat pentru 9 decembrie la Casa Lux Botoșani, organizatorii dezvăluie o serie de premii atractive în cadrul tombolei, precum și informații importante privind locurile limitate și modificări de prețuri la bilete.
Senatorul Dorinel Cosma, de la tribuna Senatului: Unirea încă plânge pe malurile Prutului
Printr-o declarație politică prezentată miercuri în Senat, Dorinel Cosma, senator AUR, a cerut tuturor politicienilor ca măcar de Ziua Națională a României să lase demagogia și să facă ceva concret pentru Unirea românilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Dispărută de o săptămână de acasă, o vacă a fost găsită în... beciul vecinului – GALERIE FOTO
Dispărută de o aproape o săptămână, o bovină a fost găsită, în această după-amiază, într-un beci din curtea vecinului. Proprietarul își pierduse orice speranță că o va mai găsi în viață.
Doi adolescenți au trecut prin spaima vieții lor după ce casa le-a luat foc – FOTO
Au fost chemați în ajutor pompierii botoșăneni care au intervenit rapid pentru ca flăcările să nu se extindă.
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„De la preluarea mandatului, am pus accent pe colectarea datelor de contact de la consumatori, în vederea corespondării cu aceștia, prin diverse metode, e-mail, mesaje, conturi în aplicație. Am reușit să strângem până în ...
answear.ro%20
inpuff.ro
Curs valutar
29 noiembrie 2023
EUR
Euro
4.9726 lei
USD
Dolarul SUA
4.5313 lei
CHF
Francul elveţian
5.1634 lei
GBP
Lira sterlină
5.7463 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.0662 lei
XAU
Gramul de aur
296.8710 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2543 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3150 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0003 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3338 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2047 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6669 lei
Vremea
astăzi
Botosani
2.4 o C
Dorohoi
3.4 o C
Bucecea
2.5 o C
Darabani
1.8 o C
Saveni
2.7 o C
Ştefăneşti
7.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.