Mai multe controale au avut loc la Botoșani în mai multe locații.
Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară și Inspectoratului Teritorial de Muncă au acționat pentru verificarea măsurilor impuse de autorități, în zonele aglomerate, respectiv la operatorii economici din centre comerciale, piețe, terase, benzinării și la agenții economici de tip HORECA.
Astfel, în acest week-end, pe raza întregului județ au fost organizate mai multe acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate peste 100 de locații de interes.
Echipele de control au aplicat 107 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 40.000 lei, dintre acestea 37 de sancțiuni au fost aplicate operatorilor economici pentru nerespectarea programul de funcționare și 24 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu au respectat restricțiile privind deplasarea pe timp de noapte.
„Mulțumim tuturor celor care au înțeles să respecte măsurile impuse pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus!”,
Au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024