Acţiunile polițiștilor locali vor continua în perioada următoare.
În perioada 9 – 16 mai 2022, urmare sesizărilor înregistrate la instituția noastră, polițiștii locali au desfășurat activități pentru identificarea unor persoane care au deversat ape uzate pe domeniul public, dar și pe proprietăți private, creând disconfort cetățenilor și generând riscuri asupra sănătății.
Astfel, s-a intervenit în strada Sitnei și pe strada Muncel, fiind dispusă aplicarea unui număr de patru sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum total de 2.400 lei.
Potrivit art. 31, alin, 14 din Legea nr. 241/2006 din 22 iunie 2006 - Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, persoanele fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă, au obligaţia de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente sau nou-înfiinţate. De asemenea, persoanele fizice şi juridice au obligaţia utilizării unor sisteme individuale adecvate sau alte sisteme corespunzătoare care pot asigura acelaşi nivel de protecţie a mediului, exclusiv în situaţia în care instalarea unei reţele publice de canalizare nu se justifică din punctul de vedere al impactului asupra mediului sau din motive economice.
”Facem un apel către cetăţenii din municipiu să sprijine misiunile organizate de poliţiştii locali, prin simț civic, atitudine şi respectarea legilor în vigoare, pentru un oraş curat, civilizat şi european”,
Poliția Locală Botoșani
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024